Toate aceste locuri o contin si intrupeaza pe femeia Maga, iubita lui Horacio Oliveira; toate aceste trasee sint legate exclusiv de figura femeii iubite, de cautarea si asteptarea ei, de gesturile ei regindite de catre barbatul care o iubeste si care a pierdut-o.
Poate fi Parisul perceput prin portretul farimitat al unei femei? Cortazar demonstreaza ca da. De aceea, prima parte a romanului este o lunga epistola de dragoste si tristete, prelungita si scoborita peste o buna parte din strazile si zonele pariziene. Exista o intreaga „lume-Maga”, iar strazile, cafenelele, barurile, librariile o contin in chip memorial. Tot ceea ce respira, maninca ori miroase Maga este stocat in aceste spatii, toate tigarile fumate de ea, toate saruturile date, intrucit traseul este unul sentimental, fiecare loc (nu sint doar strazi, ci si colturi de strada, intrinduri etc.) avind o amintire incastrata.
Nu are rost sa citez toate strazile si spatiile pariziene vehiculate de autor, am transcris doar numele celor din primul capitol; altfel ar fi trebuit, precum un topograf improvizat, ca intr-un fel sau altul sa citez o cincime din locurile Parisului! Dragostea lui Horacio Oliveira doar prin intermediul strazilor poate fi rememorata, regestata si stocata: este vorba despre un act genezic. Orasul tentacular este imblinzit exclusiv prin dragostea personajului masculin. Boemia de peregrin il ajuta, la rindu-i. Strabaterea mentala a Parisului (dupa ce parcurgerea fizica a avut loc, cindva, intr-o realitate pierduta) este un efort genezic de a o reintemeia pe Maga si, mai ales, de a reface macar virtual dragostea.
Pentru Horacio Oliveira, Parisul este un oras identic cu Buenos Aires – „In Paris totul ii era Buenos Aires si viceversa: in zona cea mai vehementa a dragostei sufereau si se supuneau pierderea si uitarea”. Sint doua orase suprapuse, dar nu palimpsestic, intrucit sint unul si acelasi, emotional vorbind. Parisul fabulos, cum il numeste Oliveira, mai ales nocturn, este un oras al povestilor intretaiate, o saga. Un oras epic, la fel ca Buenos Aires (se deduce). Si nu doar narativ fata de el insusi ca oras; este o metropola care stimuleaza naratiunea (povestile de viata). Vagabondajul lui Oliveira prin Paris are si un sens initiatic-erotic: personajul fixeaza cu Maga intilniri vagi, intr-un cartier ori altul, la ore aleatorii. Neintilnirea (cu miza simili-afrodisiaca, dar aminata) ar duce la amusinarea si mai intensa a metropolei, la degustarea ei ritualica. Traseele sint fixate intentionat labirintic, astfel incit sa-i incilceasca pe iubitii ratacitori. Numai pe strazile Parisului cei doi iubiti pot fi unul si acelasi, se pot unifica, asa cum nu izbutesc sa faca acest lucru in spatiile inchise. De aici relevanta traseelor pariziene obsedante pina la oarecare sufocare in Rayuela.
Un alt personaj al romanului va declara ca „Parisul este o enorma metafora”. Sensul va fi intuit insa ulterior: Parisul este metafora lui Oliveira pentru ideea si actiunea de cautare a ceva nestiut, inefabil, hipnotizator. Dar cititorul stie deja ca Parisul este chiar Maga, femeia, iubita, cea pierduta. Maga insasi va afirma ceva mai incolo ca „Parisul este o mare iubire oarba”. De ce? Dimensiunea inefabila a metropolei consta in faptul ca este murdara si frumoasa in acelasi timp, apta pentru ratacirea de clochard psihic a lui Horacio Oliveira. Parisul este un sotron, jucat insa nu de un copil, ci de un matur complicat, de un intelectual sofisticat.
Ei, bine, prin acest Paris cortazarian as rivni sa ratacesc si eu cindva.