Pare ca-mi folosesc organul iscodelnic spre a comite o intruziune in intimitatea familiei. Intimitatea familiei respective a devenit insa fapt public. La citeva saptamini de la plecarea barbatului, nevasta si-a – cum se spune in popor – pus poalele in cap. Nimic de zis, impulsurile trupului (care trup o fi stiind mai multe, cum zicea un prozator optzecist, dar si face destule) scapa deseori de sub control. Iar un corp asa cum avea atunci femeia care plingea-n rolul sotiei artistului pornit la munca, stie, face, vrea si poate, si nu se incurca in amanunte de natura morala, sociala, familiala. O fi un gest firesc sa-ti implinesti fizica nevoie, chiar daca „legile” spun ca e bine sa te abtii. Legile sint mai degraba drojdia unor neputinte, decit frisca unei filosofii. De acord, societatea se mentine prin astfel de autorestrictii, dar putem afirma ca asta inseamna ceva bun? Nu pledez pentru insurgenta, pentru anarhie sau dezmat; insa n-as fi amicul rockerilor daca as sustine contrariul. Si-n fond, cinstit vorbind, ce altceva este istoria umanitatii decit un sir de legi & dogme (morale?) rasturnate, cu sau fara tambalau?
…Destul cu filosofandoseala! Revenind la concret, constat ca sub fardul unei femei oarecare, gospodina asa-si-asa, viguroasa si moliie simultan, muncitoare si tifnoasa (de exemplu, smotruia o zi-ntreaga locuinta, insa n-ar fi incalzit cafeaua din ibric nici s-o pici cu ceara!), se ascundea femela cu nevoi obisnuite: hrana, confort, sex, birfa… N-a trecut luna de cind ii plecase barbatul, ca muierea s-a culcat cu primul mascul disponibil, un vecin ce-i batuse „aproponturi”… (Cuvintul ghilimetat ilustreaza nivelul ei ‘telectual, de care nu se jena sa faca parada, mai ales la sindrofiile, rare, prilejuite de inaugurarea vreunei lucrari a consortului.) Calcatura pe-alaturi nu era o tragedie, n-o condamna nici macar el, artistul plastic a carui munca in Italia tinea loc de studii post-universitare. Se resemnase aprioric, ne spunea la o bere, de prezumtiva infidelitate. Dar femeia a vrut sa se stie ce face, cu cine-o face, cind, cum si de ce. Toate le-a pus in circulatie cu gura-i proprie, si tot ea le-a rastalmacit, atribuindu-le unor vecine invidioase, intr-o nebunie de proza ce n-o poate egala straduinta unui scriitor cu stagii de creative-writting la ce workshop vreti. La intoarcerea sotului, dupa o discutie confuza, menajul a revenit la (para)normal! Fireste, femeia pretindea ca pricepe si controleaza mintea artistului, barbatul ei. Or, controlul acesta doar artistul il detine, uneori – deseori! – nici el!…
Mi-am reamintit povestea vazind mult-asteptatul film Control. Este un soi de biografie a lui Ian Curtis, vocalistul formatiei Joy Division, bazata pe punctul de vedere al sotiei. Regia o asigura Anton Corbjin, cel ce-a lucrat majoritatea chestiilor vizuale pentru Depeche Mode. Si care, la inceputul carierei, a facut un videoclip Joy Divison. Desigur, in alb-negru! Modalitate cromatica folosita si-n recenta pelicula. As zice ca este singura treaba meritorie. Ca-n rest… Din „actiune” rezulta ca Ian Curtis s-a sinucis pentru ca n-a fost in stare sa aleaga intre sotie si iubita! Fara comentarii!