Nu sa fugim, sa plecam la padure sau sa dam drumul la aparatul de aer conditionat – astea sint treburi banale si Enticlopedia nu se ocupa de ele. In schimb, ne-am gindit (eu si cu ea) ca trebuie sa infruntam orasul cu demnitate si fantezie. Doamnele si domnisoarele ar putea, de exemplu, sa poarte cercei din cuburi de gheata, care sa se topeasca de-a lungul unei zile intregi.
Picaturile ar fi usor parfumate si ar aluneca pe git, pe brate si pe unde mai vor ele, discret, cit sa nu supere matasea si bumbacul de pe trupurile incalzite. Aici se incheie partea glamour si incepe copilareala. N-ar fi teribil daca ne-am putea plimba prin oras in niste pungi mari cu apa, ca pestii exotici pe care ii cumparam uneori de la magazinul de pesti? Ne-am rostogoli pe asfalt si am saluta din priviri cunoscutii (numai sa nu se sparga punga din greseala, agatindu-se de vreun ciob). Sau am putea avea montate de bretelele rochiei sau gulerul camasii niste elici stravezii, cu un motoras minuscul, care, din plin trafic, ne-ar ridica vreo zece metri deasupra strazii, ducindu-ne repede si aerisit acolo unde vrem sa ajungem (acum imi dau seama, din anumite motive, se recomada purtarea pantalonilor).
Sau s-ar mai putea fabrica niste carti-evantaie: cind le-am deschide, s-ar comporta ca niste evantaie adevarate de secol al XVII-lea, ne-ar ascunde de privirile celorlalti si ne-ar sopti la ureche tot ce scrie pe paginile la care am deschis cartea (pe mine m-ar racori instantaneu poemele lui Mallarme). In fine, probabil ca m-as descurca si cu o rochie de in, o sticla de ceai verde cu gheata, o palarie si muzica pastelata a spaniolilor de la Mus cintindu-mi in urechi. Dar asta deja nu mai e o solutie imaginara.