Iașul are un potențial cultural de anvergură europeană
Opera din Iași e locul în care am văzut primul spectacol de operă din viața mea. Rigoletto. Aveam 12 ani. M-au impresionat catifeaua roșie a scaunelor, pictura plafonului și Questa o quella, care mi s-a părut o declarație teribil de războinică. Și scena balului din palatul ducal, Contesa Ceprano era fermecătoare și mozartiană. Caro nome nu mi-a spus mare lucru, decorurile erau deprimante, dar am fredonat apoi zile în șir La donna è mobile, nu chiar sigur despre ce ar putea fi vorba. La final îmi era destul de somn, dar tot am înțeles că opera e un loc care îi face pe oameni să-și zâmbească, indiferent de lacrimile de pe scenă și durata spectacolului. Și să aplaude fericiți. Asta cred și acum, iar după zecile de spectacolele bune și mai puțin bune pe care le-am văzut de atunci pe scena operei ieșene, acest loc a rămas în inima mea. Pentru că știu că până și regii care se amuză zâmbind sunt doar niște copii mai mari.
La începutul acestui noiembrie, Opera din Iași și-a aniversat spectacolul inaugural printr-o suită de evenimente care onorează un blazon remarcabil. M-am bucurat să fiu invitat la vernisajul expoziției de fotografie „Oamenii Operei“, alături de prim-solistul Corneliu Solovăstru, coordonatorul artistic Andrei Fermeșanu și managerul interimar Daniel Șandru, care au prezentat reperele aniversării celor 65 de ani de activitate a instituției ce e, din 2003, Operă Națională. S-a discutat inclusiv despre construirea unui sediu propriu pentru opera ieșeană, prevăzută într-un memorandum deja semnat de România cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Iar în chiar dimineața aniversării, pe 3 noiembrie, odată cu lansarea unei mape filatelice unice, am moderat o dezbatere despre istoria Operei din Iași, deloc ușoară în nici una din decadele existenței sale. În ciuda măștilor impuse de normele sanitare, a fost un dialog-rememorare emoționant cu soprana Adriana Severin – prim-solistă din 1994 și o iubită profesoară de canto, dirijorul Corneliu Calistru – director al instituției între 1991-2008 și tenorul Vasile Filimon, membru al corului operei ieșene care s-a aflat pe scenă în seara primului spectacol!
Primul spectacol al primei stagiuni de acum 65 de ani la Iași a fost Tosca de Giacomo Puccini. Un succes absolut în care prima Floria Tosca era Florica Mărieș, primul Mario Cavaradossi era Ion Iorgulescu, iar primul Scarpia era Costel Simionescu, într-un spectacol conceput de regizorul Hero Lupescu, de scenograful Zoltan Gerzanich, cu dirijorul Radu Botez la pupitru și Emil Chivu maestru de cor. O montare tradițională în care ansamblurile corale și instrumentale alcătuite prin colaborarea instrumentiștilor și coriștilor din Filarmonica ieșeană au fost aplaudate la scenă deschisă de un public extrem de entuziast.
Pe 3 noiembrie 2021, în semn de recunoștință pentru marile personalități care au pus bazele teatrului liric ieșean în urmă cu exact 65 de ani, Opera Națională Română Iași a invitat publicul la o nouă reprezentație cu Tosca, distribuția spectacolului dirijat de David Crescenzi avându-i ca invitați speciali pe soprana Cellia Costea, solistă a Operei Naționale a Greciei, tenorul Alin Stoica și baritonul Lucian Petrean.
Despre aniversare am stat de vorbă pentru SdC cu managerul interimar al Operei ieșene, profesorul și politologul Daniel Șandru.
Ce reprezintă pentru perspectiva culturală a Iașului aniversarea a 65 de ani de la înființarea Operei Naționale Române Iași?
E încă un moment în care putem semnala, în această toamnă – după ce au avut loc FILIT și FITPTI – că Iașul are un potențial cultural de anvergură europeană. Că aici, la granița de est a Uniunii Europene (dar, aparent paradoxal, locul prin care una dintre marile limbi europene, franceza, a intrat în societatea noastră), europenitatea se regăsește într-un amalgam de talent, diversitate și capacitate de a respecta cele mai înalte standarde ale scalei axiologice specifice culturii. Este, în același timp, un moment în care facem o reverență față de publicul Iașului cultural, în care marcăm un început de recuperare onestă a istoriei instituționale a Operei – ocultată, din motive de neînțeles, în anii din urmă – și, de ce nu, în care putem contura cu încredere o proiecție a unui viitor pe care avem datoria de a-l asigura acestei instituții chiar începând de astăzi.
Cum ajunge la public o celebrare istorică și culturală importantă? Mă gândesc că un teatru liric există prin și pentru publicul său, dar și la experiența pe care ați avut-o în postura de secretar de stat și coordonator al Departamentului Centenar pentru Guvernul României.
Din punctul meu de vedere, orice instituție culturală are și o importantă dimensiune paideutică pe care trebuie să o cultive. Într-adevăr, atât atunci când am coordonat Departamentul Centenar din Cancelaria prim-ministrului guvernului României (2016-2017), ca și atunci când am coordonat Programul Centenar al municipalității ieșene (2017-2020), am pus în prim-plan această dimensiune, fiind pe deplin conștient că trecutul trebuie prezentat generațiilor de azi într-o manieră onestă (deci critică!), fără volute nombriliste și, evident, fără detaliile baroce ale mitologiei de factură propagandistică. Cu atât mai mult, în cazul unei instituții de spectacole, cred că e necesar să ne educăm publicul, și nu prin a coborî actul scenic, ci prin a ridica acest public la nivelul scenei. În mod cert, Opera ieșeană are și a avut, încă de la înființare, un public foarte cultivat și deosebit de exigent, astfel încât înșiși marii artiști perindați în cei 65 de ani de la înființare au avut și au o profundă conștiință a nobleței care obligă. Insist să ne menținem pe această linie, conștientizând însă și faptul că societatea de astăzi evoluează în salturi foarte rapide, că e necesar să ne adaptăm acestora, inclusiv apariției unui public foarte dinamic sub aspectul receptării informației, ceea ce nu înseamnă însă că Opera trebuie să renunțe vreodată la vocația sa „aristocratică“. Știu că poate suna deloc „politic corect“, dar este o realitate de care eu vreau să țin cont. Și o voi face, câtă vreme voi deține această poziție la Opera Națională Română din Iași.
Sunteți manager interimar al ONRI. Care e principala provocare a mandatului dumneavoastră?
Un aspect foarte important din acest punct de vedere a fost anunțat, odată cu numirea mea la conducerea instituției, de către domnul ministru Bogdan Gheorghiu, și anume instituirea echilibrului. Administrativ vorbind, această provocare inițială a însemnat și încă înseamnă revenirea la legalitate, ceea ce implică transparența decizională și un management colaborativ. Aceasta este filosofia mea managerială. Eu cred că o instituție precum Opera nu poate ființa în absența artiștilor și a publicului și mai cred că managerul este un servant al acestora. Din această perspectivă, pentru mine este prioritară acum asigurarea faptului că minunații artiști ai Operei ieșene și colaboratorii noștri în sfera artistică au la dispoziție toate condițiile pentru a performa așa cum publicul nostru se așteaptă ca ei să o facă.
Care e, la acest moment aniversar, mesajul dumneavoastră pentru publicul ieșean și pentru colectivul ONRI?
Am privilegiul de a vă fi coleg de aproape 8 luni de zile. Sunteți, realmente, minunați, știți să formați o echipă și acest lucru e un câștig important pentru instituție și pentru Iașul cultural! Și știu că vă puteți depăși în permanență, de la o performanță la alta. Prin fiecare dintre dumneavoastră, viitorul Operei ieșene e asigurat cu prisosință. La mulți ani!
Vă mulțumesc!
La mulți ani, Opera Națională Română Iași! Vivat, crescat, floreat! Și multe aplauze!