Avem de-a face in aceasta carte cu un exces de grotesc, de morbid si de absurd. Cuvintului ii este data toata libertatea de a distruge un mit al dictaturii si al ororii, creind in acelasi timp senzatia unui neintrerupt delir narativ. Sfidind orice cenzura, Mitos Micleusanu spune lucrurilor pe nume, alcatuind un puzzle fascinant, plin de umor negru. Scriitorul a fost deseori criticat pentru limbajul sau dur si chiar licentios. Intr-un interviu acordat lui Eugen Istodor, autorul Kasei Poporului, intrebat care ar fi scopul artistic al cuvintelor „pula”, „cacat”, „pizda”, „fut” etc. in romanul sau, raspunde: „Cuvintele «pornoase» sint la fel de firesti precum cuvintele «patrie», «viata», «soarta», «existenta», «dragoste». Cei care se feresc sa le scrie le borasc la isterie (si betie)! a…th Autocenzura provoaca fisuri anale. Dar asta nu inseamna ca expresiile porcoase ajuta la hemoroizi. Oricum, miza finala nu o reprezinta nici pornografia si nici violenta… Pornografia este ingrasamintul, iar violenta, un fel de combustibil hiperpoluant fara de care nu porneste tractorul meu de arat dogmele”.
Un roman atipic despre comunism
Kasa Poporului isi propune deconstruirea conventionalului, isi propune sa arate cum este lumea in realitate, cum functioneaza ea, care sint sinistrele mecanisme care o pun in miscare. Romanul lui Mitos Micleusanu este un roman atipic despre comunism. Scriitorul da un alt sens cladirii actualului Palat al Parlamentului. Kasa Poporului ni se dezvaluie in paginile romanului ca un muzeu al comunismului, in care mai pot fi auzite ecourile fostului regim. Kasa ne trimite cu gindul la palatul plin cu animale, la „sanctuarul pustiu”, la „birlogul puterii” („paradis al opulentei si al nefericirii”), in care isi ducea viata patriarhul mizerabil al lui Gabriel Garcia Marquez din Toamna patriarhului.
La finalul romanului lui Marquez, imaginea dictatorului, descrisa atit de fascinant prin intermediul realismului magic, este complet distrusa. Pina si manuscrisele cele mai importante ale statului sint murdare de balegar, iar intregul palat al dictatorului devine o cocina, in care mitul este transformat in cea mai banala realitate: „Era aproape noapte cind terminasem cu scosul balegilor de vaca si inlaturasem cit de cit dezordinea aceea de pomina, fara a reusi inca mare lucru pentru ca stirvul acela sa semene cu imaginea lui din legenda”. Si Kasa Poporului este tot un fel de „sanctuar”, un „Templu al Timpului”, cum o numeste Micleusanu un muzeu in care, „daca nu va plac ororile, puteti renunta” sa intrati.
Primul capitol, sau „preludiul” romanului, se numeste, sugestiv, „Muzeul”. Cu deja celebra invitatie „poftiti, intrati, intrati… avem di tati”, autorul ne prezinta camerele Templului, care sint pline de cadavre: „Pe aici, va rog, cu grija, sa nu va impiedicati! Acestea sint cadavrele celor blinzi, iar acelea cadavrele brutelor. Nu, nu, acolo e sala oglinzilor, nu merita sa va apropiati, sint cadavrele noastre!”.
In capitolul „Strigatul”, cititorul are ocazia nu sa vada, ci sa „auda” tabloul cu acelasi nume al lui Edvard Munch. Pentru Mitos Micleusanu, punctul de plecare al unui text literar nu pare sa fie o idee sau un concept, ci o imagine, la fel ca si pentru Garcia Marquez, reprezentant al realismului magic, realism pe care il intilnim si in Kasa Poporului.
Nu aflam prea multe lucruri despre dictator, nu stim daca a disparut definitiv din viata noastra sau daca mai bintuie pe coridoarele Templului. Ne-am obisnuit poate sa credem ca el este inca viu acolo, in palatul puterii, fiindca din cind in cind, in Kasa Poporului, si acum, ca si atunci, se aprind luminile.
Mitos Micleusanu, Kasa Poporului,
colectia „Ego. Proza”, Editura Polirom,
2008, 24.95 lei