„Suplimentul de cultură“ vă oferă în avanpremieră un fragment din romanul Dispariția de Cosmin Perța, care va apărea în curând în colecția „Ego. Proză“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
Lori și Bianca stăteau așezați pe scaune în fața biroului primarului. Lori se uita în jur, nu avea stare, bătea darabana cu degetele pe genunchi. Bianca îi arunca priviri tăioase. Reportofonul de pe birou zumzăia monoton. Era un aparat vechi, Bianca îl urmărea mereu dacă mai zumzăie, dacă are beculețele aprinse, să fie sigură că nu rămâne fără înregistrare. A mai pățit. I-au dat ei cel mai prost aparat din redacție, venise ultima, trebuia să lucreze cu ce avea.
Primarul era transpirat și vorbea precipitat. Tonul îi era agresiv, dar în ochi i se citea ceva rugător.
— Domniță, v-am explicat, nu există nici o explicație. Și nici o legătură. E doar o coincidență că fabrica de săpun s-a închis în aproximativ aceeași perioadă.
V-am arătat rapoartele, scrie clar, accident, explozie la ambele cazane sub presiune din cauză că în fabrica asta nu a mai băgat nimeni bani din anii ’70, când a fost făcută, proprietarii italieni doar au cârpit-o și apoi au abandonat-o. Era un dinozaur, funcționa din inerție, nici noi nu cumpăram săpunul care se făcea acolo. Bine că nu am avut victime.
— Câți oameni din sat lucrau acolo? îl întrerupse Bianca.
— V-am spus, aproximativ sub 80.
— Aproximativ?
— Aproximativ…
— Păi cum, nu aveți date exacte?
— Nu mai avem.
— Păi chiar și așa, 80 înseamnă aproape jumătate de sat…
— Aproape… Domnișoară, știți ce, haideți mai bine să vorbim despre lucrurile cu care într-adevăr vă putem ajuta, nu despre alea cu care nu am cum să vă ajut. Eu știu că viața la oraș e grea, eu cresc porci, viței și găini. Ce ziceți să vă tai un porc, vă dau și o pulpă de vițel și niște găini gata scărmănate? Trăiți bine câteva luni cu carnea asta. Și punem pe deasupra și vreo zece litri de merlot de aicea, din zonă, de vă lasă gura apă…
— Vă rog să încetați cu lucrurile astea, se încruntă Bianca, nu sunt omul potrivit, n-aveți de ce să-mi dați mie porci, când eu de informații am nevoie…
Lori o înghionti pe Bianca, îi șopti la ureche: „Hai, tu, că niște carne de țară ar fi bună…“.
Bianca îl înghionti pe Lori înapoi și i se adresă primarului:
— Deci chiar nu e cazul, nu mai încercați…
— Da’ eu nu încerc nimic, domnișoară, vreau doar să fiu ospitalier. Și să vă prezint produsele locale. Avem aici un agroturism de mai mare frumusețea. Ne dezvoltăm și noi cum putem și punem în valoare resursele naturale. Despre asta ar trebui să scrieți…
— Ba chiar ați încercat să mă mituiți acuma și eu așa ceva nu suport! izbucni Bianca și se ridică de pe scaun, trântind reportofonul în geantă cu sete. Simțea cum îi dau lacrimile, dar și le ținu și obrajii i se înroșiră imediat.
Deodată cu ea se ridică și primarul, acel ceva rugător din ochi i se transformase în furie. Spumega. Urla:
— Așa să vorbești la tine în redacție și la tine acasă, nu la mine în primărie! Ești o mucoasă impertinentă, v-ați luat diplomele de jurnaliști pe bani și veniți să-mi faceți mie zile fripte, v-o plătit Badea de la PDL să-mi căutați mie nod în papură să ajungă el la anul primar, lăsați că știu eu ce hram purtați voi, ăștia, cu ziarele voastre cu tot! Sunteți niște lingăi care scriu articole bune de șters la cur. Afară! Afară din biroul meu, futu-vă nația voastră de rahați cu ochi! Ăsta-i birou de primar, mă, nu de rahat în ploaie. Și cât îs eu primar aicea, nu mă dă nimeni jos, nici Badea, nici doi jurnaliști de doi lei, nici nimeni! Nelule!
Speriați de ieșirea neașteptată a primarului, Bianca și Lori s-au îmbulzit spre ușă, unde s-au întâlnit cu secretarul care tocmai intra. Se uita nedumerit când la primar, când la cei doi. Lori îi făcu semn secretarului că primarul e nebun și ieși în urma Biancăi.
— Nelule, mâine-dimineață le-ai umplut portbagajul și le-ai făcut vânt. Să nu mai văd picior de ziarist p-acilea, înțeles? Futu-le muma-n cur de handicapați! Înțeles, mă?!
— Da, dom’ primar! aprobă Nelu la fel de nedumerit.
Văzu pe jos un pachet de gumă de mestecat. Probabil căzut din geanta Biancăi când a scos reportofonul. Îl luă și îl băgă în buzunar. Primarul ieșise, Nelu se lăsă în scaunul lui confortabil, de piele, se învârti cu el de câteva ori, apoi băgă mâna în buzunar, după gumă. Scoase o lamelă și o mestecă cu poftă.
CARTEA
Dispariția inexplicabilă a unor săteni din Ardeal reprezintă doar punctul de pornire pentru ceea ce se va dovedi a fi o încercare de regăsire a sinelui, de reconciliere cu traumele trecutului, de (re)descoperire a ceea ce ne face în mod definitoriu umani. Între haosul birocrației excesive, omniprezența sufocantă a corupției, imposibilitatea de a comunica în mod real cu ceilalți și singurătatea insurmontabilă, inserarea fantasticului e cel mai firesc lucru cu putință, iar personajele, prinse în tumultul adaptării la un sistem diform după tranziția anilor ’90, suntem, până la un punct, fiecare dintre noi.
„Dispariția continuă o tradiție literară evergreen, aceea a narațiunii cu miez fantastic. Coordonatele realiste nu sunt decât perdeaua ce ascunde inexplicabilul, inexprimabilul, paranormalul. Povestea misterioasei dispariții peste noapte a unei întregi comunități rurale poate fi citită și ca o metaforă a dispariției lumii satului în fața provocărilor globaliste. O narațiune fermecătoare despre aparență și esență, și mai ales despre disoluția rapidă a valorilor unei lumi. Poate fi, cine știe, chiar lumea în care trăim.“ (Florina Pîrjol)
„Actuală, stranie, tulburătoare și atât de «neaoșă» – inspirată de un eveniment real, povestea lui Cosmin Perța e un microcosmos ce funcționează ca o oglindă, în care ne descoperim ignoranți, neajutorați, măcinați de ură și atât, atât de singuri.“ (Codruța Simina)
AUTORUL
Cosmin Perța (n. 1982, Maramureș) este poet, prozator și eseist. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile în literatură la Universitatea din București, cu un master în literatura contemporană, obținând titlul de doctor cu o lucrare despre literatura fantastică europeană. A publicat volume de eseuri, romane, povestiri și poezie. În 2012 a obținut premiul Tânărul prozator al anului. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 16 limbi, iar romanele sale sunt traduse sau în curs de traducere în mai multe țări. În prezent este lector de literatură la Universitatea Hyperion din București.