Turcia pierde meciul in ultimul minut, dar dramatismul momentului este eclipsat de acest tulburator calator din trecut, care se lafaia, cind televiziunea noastra inca nu se reinventase, cam 20 de ore pe zi pe telecoloare.
Mira era, din ce imi aduc aminte, foarte utila pe timpurile in care televiziunea de stat emitea doar doua ceasuri pe zi. Unii ii luau rolul foarte in serios, reglind televizoarele dupa ceea ce imi pareau a fi, pe-atunci, niste semne foarte ciudate de pe ecran. Altii o cam divinizau, din moment ce depanatorii TV exersau un dans tribal in juru-i, bitiindu-se, cu o lanterna-n dinti si-un aparat de masurat in mina, dinspre lampile din fundul televizorului spre amalgamul de linii si culori de pe ecran. Iar dansul asta era insotit, in mod obligatoriu, de un mormait continuu in barba, din care nu se desluseau decit vreo doua cuvinte. Alti cetateni erau, probabil, fericiti ca puteau sterge praful de pe sticla atunci cind Maria Sa Mira, completata de un sunet ascutit, prefata orele de telejurnal. Daca stam bine sa ne gindim, mira a fost, pe atunci, precursorul promourilor de astazi: difuzata la greu, facea o chestie careia am invatat sa-i spunem, pompos, „teasing”.
Reaparitia acestei entitati, in seara acelei semifinale de European, a produs, probabil, si reactii necontrolate. Sint convins ca unii dintre microbisti s-au asteptat, pavlovian, ca dupa biiipurile mirei sa se iteasca pe ecran Dumitru D. Mitu, murmurind, suparat pe toata lumea si-ncruntat pina-n masa cu doua microfoane ascutite, „headline-urile” despre vizitele to’arasului pe ogoarele patriei. Probabil ca altii erau deja convinsi, in acele minute de uluiala, ca va reaparea pe sticla Iuliana Marciuc, citind ca la bacalaureat, cu foile-n mina, programul serii. Sau ca Delia Budeanu va intra in scena, zimbind un text de genul: „Stimati telespectatori, ne cerem scuze pentru problemele tehnice din timpul transmisiunii meciului dintre reprezentativele RFG si Turciei. Acestea vor fi remediate in cel mai scurt timp. Pina atunci, urmeaza secvente din emisiunea «Tezaur folcloric»”.
Oricit de malitiosi am incerca sa fim cind vorbim despre mira, putem recunoaste ca, astazi, asta ar fi cea mai buna arma impotriva citorva personaje si emisiuni cacofonice din grilele de program. Nu de alta, dar tare mi-ar placea sa-l stiu pe cite-un Jiji umblind confuz, cu surubelnita-n mina (sau, de ce nu, cu o ranga), prin integratele „plasmei” de-acasa.