Pe 26 noiembrie 2021, Warner Classics a lansat integrala simfoniilor de Camille Saint-Saëns înregistrată de dirijorul Cristian Măcelaru la pupitrul Orchestrei Naționale a Franței. Discul comemorează centenarul trecerii în eternitate a compozitorului la 16 decembrie 1921 și este elogiat de critica franceză care subliniază „extraordinara subtilitate a conducerii muzicale“. Pe 1 decembrie, într-un interviu acordat „Suplimentului de cultură“, Cristian Măcelaru a vorbit despre Saint-Saëns și simfonismul francez, despre scenă și experiențele studioului de înregistrări dar și despre viitorul Festivalului Internațional „George Enescu“ al cărui director artistic este începând din acest an.
Cristian Măcelaru, integrala simfonică apărută zilele acestea la Warner Classics este un disc eveniment nu doar pentru muzica franceză. De ce Saint-Saëns în această prima înregistrare importantă pentru dumneavoastră ca director artistic al Orchestrei Naționale a Franței?
Unul dintre motivele principale pentru care am ales muzica lui Camille Saint-Saëns este pentru a comemora cei 100 de ani împliniți în 2021 de la moartea compozitorului. Am vrut să explorăm și totodată să celebrăm ceea ce el a reușit să compună în timpul vieții. Pentru mine este foarte interesant contextul lucrărilor lui Saint-Saëns, nu numai a celor cunoscute. Mă refer, desigur, la cele patru simfonii care nu se cântă aproape deloc. Încercând să cunosc și să înțeleg aceste compoziții, mi-am dat seama că de fapt este o adevărată comoară a muzicii franceze de secol XIX care, în opinia mea, e ușor de comparat cu simfoniile marilor compozitori din cultura germanică, adică Schumann, Mendelssohn sau chiar Beethoven. De aceea am vrut neapărat să facem acest disc, în primul rând pentru că identitatea orchestrei se leagă foarte mult de muzica lui Saint-Saëns și muzica secolului XIX. Pe atunci nu exista chiar atât de multă muzică simfonică franceză, deoarece în Franța acelei epoci accentul important era pus pe operă. Acesta e motivul pentru care am vrut neapărat să impun atenției un compozitor francez, cel care, după Berlioz, a deschis o nouă eră de puternică influență pentru compozitorii secolului XX.
Ați optat pentru muzica lui Saint-Saëns de la chiar primul dumneavoastră concert cu Orchestra Națională a Franței, în septembrie 2020, cu atât de rar cântata Simfonie a doua, iar revenirea la repertoriul francez, unul atât de iubit la Auditorium de Radio France, este unul dintre pilonii mandatului dumneavoastră parizian. Cum v-ați adaptat la acest repertoriu?
Nu a fost deloc dificil, deoarece întotdeauna am iubit muzica franceză și a fost un lucru asupra căruia am insistat de la bun început în discuțiile mele cu orchestra. Am convenit acest lucru, deoarece am văzut că în trecut ONF nu a pus accentul atât de puternic pe muzica franceză, deși, în momentul în care s-a format, orchestra a fost creată exact din acest motiv. Iată de ce am vrut să existe acest pilon principal prin care explorăm muzica franceză nu doar cea foarte cunoscută. Face parte din misiunea și existența noastră, ca Orchestră Națională a Franței, să descoperim, să punem în prim-plan și să promovăm în lume toată muzica franceză.
Sunt mari așteptări în Franța în privința promovării creației naționale, atât pentru concertele ONF de la Auditorium, cât și pentru viitoarele sesiuni de înregistrări. Cum veți continua acest proiect, dincolo de Ravel și Debussy, cei mai cântați francezi astăzi?
Desigur, în secolul XX sunt foarte mulți compozitori care au compus pentru orchestră simfonică și care, din păcate, nu sunt atât de cunoscuți cum sunt Ravel și Debussy. În stagiunile care urmează avem deja programate nume ca Chausson, Franck, Duruflé, Poulenc sau Honegger. Un caz particular este Henri Dutilleux, un compozitor care a avut o relație foarte strânsă cu Orchestra Națională a Franței. Concertele și înregistrarea acestor creații este foarte importantă pentru mine. Am început un proiect în care sondăm și creația femeilor compozitoare, un domeniu în care există multe nume, din păcate într-un con de umbră. Sigur, Nadia și Lili Boulanger sunt nume deja celebre, dar există și compozitoare ca Odette Gartenlaub, Jeanne Demessieux și altele. Sunt personalități de sfârșit de secol XIX, chiar începutul secolului XX, a căror creație ar fi foarte interesant de readus în scenă. De aceea și proiectul nostru cu înregistrarea integralei simfonice Enescu, chiar dacă el este un compozitor bine cunoscut și apreciat în primul rând ca român, e legat foarte puternic și de identitatea franceză a compozitorului Enescu. O identitate comună, pe care o construim împreună, și de aceea pentru mine explorarea lucrărilor lui Enescu face parte din același palier al filonului francez.
Să revenim la Camille Saint-Saëns, compozitorul a cărui operă între romantism și academism este definitorie pentru dezvoltarea simfonismului francez de secol XIX. Cum i-ați descrie creația simfonică, redată prin această integrală publicului francez și universal?
În primul rând, celelalte patru simfonii – două cu numere de catalog și două fără – sunt simfonii care au fost compuse într-o perioadă scurtă de timp, când Saint-Saëns era foarte tânăr. Prima simfonie a fost scrisă când avea 17 ani, dar am descoperit prin ea un deja veritabil compozitor. E adevărat, sunt multe influențe de la Mozart, Beethoven, chiar de la Haydn, dar apoi, cu cât ne apropiem mai mult de Urbs Roma, 1857, ultima simfonie înainte de a treia, cu atât îl descopăr pe Saint-Saëns ca pe un compozitor tot mai matur, tot mai romantic. Această simfonie e foarte în stil Schumann, cineva care nu ar ști cine e autorul ar fi chiar ușor de păcălit. În același timp, Saint-Saëns are un sunet și o orchestrație specifice, care, în opinia mea, influențează întreaga generație a compozitorilor de după el ce vor crea acest sunet tipic francez, ca orchestrație, ca sunet al orchestrei, ca simfonicitate, care e mai aproape de compozitorii de după Debussy și Ravel.
Cum a fost colaborarea cu Olivier Latry, organistul titular de la Notre Dame de Paris, solist în impozanta Simfonie a treia cu orgă, cea mai cunoscută lucrare simfonică a lui Camille Saint-Saëns?
Sincer să fiu, cum se întâmplă de obicei. Cu cât colaborezi cu un artist mai consacrat, unul apreciat și iubit unanim pentru arta lui, cu atât este mai simplu și mai firesc, ai parte de înțelegere și reciprocitate și deschidere fără rezerve. A fost o relație de parcă am fi fost frați dintotdeauna. A fost o colaborare foarte deschisă, foarte ușoară, foarte plăcută. Este un lucru pe care da, îl generalizez puțin, pentru că e adevărat. Cu cât interpretul cu care lucrezi e unul mai valoros, cu atât e mai ușoară colaborarea. Mi s-a întâmplat acest lucru cu Anne Sophie Mutter sau cu Daniel Trifonov, cu toți marii soliști cu care am cântat.
Ați avut cinci sesiuni de înregistrări, câte una pentru fiecare dintre cele cinci simfonii de pe acest album Saint-Saëns, din septembrie 2020 până în iulie 2021. Cum ați descrie reacția ansamblului ONF la această muzică și cum au decurs înregistrările?
Sigur, înregistrările în studio sunt puțin diferite de o înregistrare preluată dintr-un concert. Cel mai dificil a fost faptul că prima înregistrare pe care am făcut-o era chiar în apogeul primului val al pandemiei. Nimeni nu știa încă nimic, distanțele între instrumentiști erau foarte mari pe scenă, iar ca să găsim acel sunet coerent și plăcut al orchestrei – care cred că e chiar foarte frumos pe disc – ne-a luat destul de mult timp. A durat ca să putem recrea unitatea pe care orchestra o are la un concert live. Apoi, în luna iulie, când aveam o orchestră care nu mai era distanțată pe scenă, a trebuit să revenim, pentru că am vrut neapărat ca sunetul să rămână constant pe disc, să nu se observe faptul că au trecut 9 luni de la prima înregistrare. A fost un lucru interesant. Un altul, extraordinar pentru mine acum când ascult discul, e faptul că prima simfonie pe care am făcut-o a fost chiar la începutul relației mele cu orchestra. Am avut apoi multe concerte în cadrul primei stagiuni, dar încă îmi reamintesc anumite gesturi, anumite dificultăți care au fost ușor depășite, deoarece ne-am cunoscut reciproc mult mai bine după 9 luni împreună. De aceea când ascult – ceea ce mi se întâmplă de fapt cu toată muzica pe care o interpretez și apoi o ascult – simt conexiunea dintre mine și muzicieni, care rămâne vie și proaspătă nu doar ca amintire, și despre care e de fapt înregistrarea în sine.
În luna noiembrie ați dirijat și concertele de Saint-Saëns cu celista Sol Gabeta, ați concertat cu Wiener Symphoniker, cu WDR Sinfonieorchester în programe de la Chopin la Mahler, Britten și Sarah Nemtsov. Tot în această lună v-a apărut și un disc Brahms cu Emmanuel Tjeknavorian în Germania, dar și discul de debut al Orchestrei Române de Cameră apărut la Editura Casa Radio, cu muzică de Schubert și Dvořák. Știu că în ianuarie începeți un turneu de concerte în Franța și Germania, cum e viața dumneavoastră?, din afară pare destul de complicată.
…și pe dinăuntru e la fel de complicată (râde). Legat de înregistrări, acestea sunt doar câteva, primele care ies la iveală dintr-o serie, din activitatea mea, una foarte încărcată, din timpul pandemiei. Mai este mult material, cred că mai avem pentru 6-7 discuri, e vorba de cele două orchestre ale mele, ONF și WDR, care vor apărea în anul ce urmează, deoarece am făcut foarte multe înregistrări. Era una dintre puținele activități permise atunci și am profitat de portița care a existat. Plus concerte, da, luna noiembrie e într-un anumit sens prima lună în care am revenit la normal și în care nu am mai avut efectiv timp liber. Eu sunt foarte îndrăgostit de această „intoxicare“ a scenei, iubesc să fiu peste tot și să învăț lucruri importante și extraordinar de frumoase de la fiecare orchestră pe care o dirijez.
Ce se întâmplă cu activitatea dumneavoastră peste ocean, cu proiectul la care țineți foarte mult de la Cabrillo Festival of Contemporary Music, ajuns anul acesta la cea de-a 59-a ediție?
Continuă. În luna ianuarie vom anunța programul pentru vara anului 2022, după cum știți focusul acestui festival este muzica contemporană, este un festival axat doar pe muzica unor compozitori în viață. De aceea, multe dintre lucrările pe care le cântăm sunt în primă audiție absolută sau în primă audiție americană. Pe mine mă fascinează muzica contemporană, iar atunci când am preluat conducerea acestui festival (în august 2017, n.r.) i-am dat o nouă direcție: atunci când am comisionat lucrări noi, am rugat compozitorii să găsească nu doar valențe muzical-abstracte, ci să exploreze și modalități concrete prin care muzica lor să reprezinte societatea secolului 21. De aceea avem multe compoziții care sunt mărturii ale lumii în care trăim, cum e și firesc. De exemplu, orașul Santa Cruz din California, unde are loc festivalul, a pierdut sute de case în valul devastator de incendii de anul trecut, iar semnele acestei tragedii încă se resimt, cu un impact enorm asupra comunității. Așa că am avut în ediția de anul acesta doi compozitori care și-au dorit să evoce și să comenteze prin creațiile lor catastrofa. Mai mult, una dintre lucrări insistă pe raportarea oamenilor la natură, la cum trebuie aceasta respectată și la modul în care natura renaște, mai ales după o traumă atât de puternică. De aceea e un festival important pentru mine, pentru că mă stimulează nu doar artistic, ci mă stimulează și ca om al timpului meu și mă face să fiu atent la ce se întâmplă în jurul meu, la discursul social și la realitatea cotidiană.
…iar această abordare, această umanizare a actului creator despre care vorbiți poate fi una care să apropie de fenomenul muzical contemporan și să reducă clivajul între publicul larg și muzica secolului 21, o muzică de care, nu doar în România, trebuie să recunoaștem, melomanii se apropie cu oarecare reticență…
Așa este, e foarte adevărat… dincolo de public, un alt exemplu odată cu această nouă direcție pe care am imprimat-o Festivalului de la Cabrillo: încă de la început foarte multe personalități și fundații private din Statele Unite au dorit să sponsorizeze comenzile pe care le dau eu compozitorilor contemporani Acum avem chiar o listă de așteptare pentru sponsori.
La final, despre acasă și Festivalul Enescu. A început să prindă contur ediția 2023? Știu că sunteți în legătură permanentă cu domnul Mihai Constantinescu, la ora aceasta se preconizează oficial numele directorului executiv cu care veți lucra? Dacă nu, care ar fi portretul robot al acestui manager, care are un rol foarte important în economia festivalului?
Aveți dreptate, directorul executiv are un rol foarte important într-un festival, deoarece el este persoana care permite vocii directorului artistic să se desfășoare. Nu există în momentul de față un director executiv numit – sigur, au fost multe lucruri care s-au întâmplat în această perioadă și care au condus la o mică întârziere de parcurs…
…criza guvernamentală.
…da, care a durat mai mult decât ne așteptam! Dar sper ca această situație să se finalizeze cât mai curând. Pentru mine, exemplul directorului executiv al Festivalului Internațional „George Enescu“ nu poate fi decât domnul Constantinescu. Nu pot să mă gândesc la altcineva, el este cel care a transformat pur și simplu festivalul în cei 30 de ani de activitate, de la un vis la ceea ce a devenit realitate. Un nou director executiv trebuie să fie în primul rând un om care înțelege valoarea a ceea ce a făcut Mihai Constantinescu și care să continue această muncă, cu aceeași tenacitate și cu același focus pe calitatea pe care el a adus-o festivalului. Și de aceea eu cred că e foarte ușor, după exemplul care e unul direct, adevărat și real. Așa că încercăm să găsim pe cineva cu care, împreună cu mine și împreună cu Mihai Constantinescu, să putem continua festivalul la nivelul la care el se situează acum.
Cum v-ați dori să sune următoarea ediție a Festivalului Internațional „George Enescu“, prima la care veți fi director artistic?
Înainte de toate, pentru mine e foarte importantă legătura pe care artistul o are cu publicul. Mă gândesc la asta în fiecare zi, pentru că fac asta în fiecare zi. Iar când spun artist mă gândesc nu numai la interpret, ci și la compozitor. De aceea, o direcție foarte importantă pentru mine va fi aceea prin care voi găsi modalități să aduc publicul mai aproape de compoziția interpretată și mai aproape de interpret. Am realizat acum câțiva ani că unul dintre motivele pentru care sunt atât de îndrăgostit de o partitură – Brahms, Beethoven sau Messiaen – e pentru că o cunosc ca pe buzunarele mele. Iar cu cât aprofundez această cunoaștere cu atât o înțeleg și o iubesc mai mult. De aceea ne gândim acum și aprofundăm câteva concepte pentru un anumit tip de concert, prin care publicul să înțeleagă mai bine o lucrare și importanța ei, prin contextul compozițional, istoric, artistic și social, iar apoi să o asculte cu urechi diferite. Sper să fie ceva de succes pentru că această abordare transformă pur și simplu modul în care ascultăm. Cel mai mult îmi doresc să pot oferi modul în care văd eu muzica, îmi doresc să ofer frumusețea muzicii fiecărui ascultător.
La final, pentru că astăzi e 1 decembrie, ce își dorește Cristian Măcelaru de la România și care e mesajul dumneavoastră pentru cei de acasă?
1 decembrie este o zi specială pentru noi toți, românii. Cel mai mult îmi doresc să reușim să înțelegem cu toții puterea pe care o avem de a face bine în lume. Pentru mine binele se întâmplă prin artă, prin muzică, dar în același timp cred că fiecare dintre noi, la locul lui, prin ceea ce face în fiecare zi, poate alege să facă binele. Doar așa vom avea parte de țara pe care chiar ne-o dorim. Și nu suntem puțini cei care visăm la asta, toți cei cu care vorbesc, românii din diaspora, își doresc o țară care să fie demnă de înaintașii care au construit-o.
Vă mulțumesc!
FOTO 1: ONF & Cristian Măcelaru – Christophe Abramowitz – Radio France