Transportul in comun metropolitan ofera insa, in continuare, prilejuri de amorsare si descarcare a nervilor, de tensionari individuale si microcomunitare.
Injuraturile au devenit mai variate, iar andrisantul lor, mai complex. In locul Cirmaciului, sint astazi proboziti directori de regii si institutii publice, primari de sector, membri ai consiliilor generale, premierul si presedintele, parlamentarii, liderii sindicali… Aceeasi dorinta absurda a calatorului de a ajunge la destinatie intr-un interval rezonabil il face sa stea cu ochii pe ceas si sa contorizeze, iar si iar, intirzierile vehiculelor care ar trebui sa-i implineasca scopul.
Eu mergind cu metroul, cuantificarea imi este la indemina. Plec din Militari, de la Piata Gorjului, si am pretentia poate nejustificata de a ajunge in centru, la Piata Universitatii. La Gorjului iau primul metrou. Atunci cind vine: dupa 5, 7, 10 minute. (Dupa 10 minute, ceasul de la capatul peronului ingheata.) Ajung la Eroilor, unde sint obligat sa schimb ruta. Astept al doilea metrou: vine si el dupa 5, 7, 10 minute. Daca vine mai devreme, nu se pripeste s-o ia din loc. Doamne fereste! Asteapta sa apara in statie urmatorul metrou de la Gorjului, de la peronul celalalt, pentru a-i prelua incarcatura. In fine, cu tot Militariul imbarcat, se pleaca spre Piata Unirii 1. Aici, la deversare, statia se umple de un fluviu uman care curge lenes catre iesiri, dar mai ales catre tunelul ce duce catre Piata Unirii 2. Exista o singura scara rulanta, iar tunelul e de o ingustime mizerabila, ca un intestin subtire. In fine, ajuns la Piata Unirii 2, astept din nou 5, 7, 10 minute pina vine metroul care ma va duce la Universitatii.
In situatiile cele mai fericite, pierd, asteptind in diferitele statii, 20 de minute la un drum. In situatiile curente, disperante, 30 de minute. Inmultind cu doi (dus-intors), ajung la 40-60 de minute pierdute pe drum: dar nu cu drumul – ceea ce ar fi de inteles –, ci cu statul. Cu statul degeaba. 1 ora pe zi inmultit cu 5 zile lucratoare pe saptamina inmultit cu 52 de saptamini pe an egal 260 de ore pe an egal 10 zile (cu tot cu nopti) irosite anual. Daca prelungesc socoteala, ma apuca ameteala. Cu cit va trece timpul, cu atit din viata mea se vor scurge, in gaura neagra numita Metrorex, zile, saptamini, luni in care as fi putut trai la lumina soarelui. Sau m-as fi dedat la contemplatie fara sa fiu fortat la asa ceva, pe un peron la care nu vine nici un tren.
Nu, nu vreau sa ies afara si sa ma bucur de transpiratiile colective din transportul de la suprafata. Sus, orasul e congestionat si la orele de virf cu traficul aproape paralizat. De ce sa complic si mai mult situatia Capitalei? Mergind cu metroul, m-am gindit ca dau o mina de ajutor edililor.
Dar sa le dau cadou si ani din propria mea viata mi se pare nitel cam deplasat.