Nunta dintre PSD și PNL lasă celor din USR spațiu de manevră uriaș în opoziție. Încă din primele zile ale guvernării se vede cum PNL și președintele Klaus Iohannis încearcă să izoleze USR și să-l facă irelevant.
Episodul petrecut pe 1 decembrie, când conducerea USR nu a fost invitată la recepția de la Cotroceni, arată limpede urzeala pusă la cale pentru a-i ține la colț pe liderii useriști. Deocamdată scena politică e blocată, dar sunt semne că vom asista la modificări însemnate în următoarele luni.
PSD a renunțat la opoziție și a intrat la putere, liberalii au preferat să renunțe la USR pentru a fi vioara a doua într-o guvernare străvezie cu social-democrații, în timp ce USR a trecut cu arme și bagaje în partea cealaltă a baricadei, după ce timp de aproape un an acest partid s-a aflat la putere.
Ce va urma? PSD va încerca desigur să-și extindă influența și să acapareze instituție după instituție. Este în ADN-ul acestui partid să încalece țara, să ia mai mult decât i se cuvine, să încerce să-și domine adversarii. Ne place sau nu, PSD este partidul cu experiența cea mai mare în administrație. Probabil că funcționărimea țării a răsuflat ușurată aflând că pesediștii au revenit pe poziții și că acolo sus există cineva care a gata să le satisfacă poftele și interesele. S-a terminat cu reformele din administrație, nu e PSD formațiunea care să creeze probleme oamenilor muncii de prin instituții. Adio reforme, da privilegiilor, așa sună sloganul cu care Ciolacu, Grindeanu și Firea au călcat în Palatul Victoria.
În zona PNL, deruta e la cote maxime. La doar câteva zile de la căsătoria guvernamentală cu PSD, mai mulți primari liberali au și anunțat că vor reveni la PSD. Practica nu e una nouă, dar nu-mi amintesc ca trădările să fie anunțate atât de repede, adică la numai an după alegerile locale. PNL are în toate județele asemenea edili, nu doar în Giurgiu, unde au apărut primii fugari. Posibil chiar ca un primar din patru de la PNL să aibă gânduri de plecare, socotind că PSD oricum va sta 7 ani neîntrerupt la guvernare, în timp ce PNL e în cădere liberă, iar accesul la borcanul cu miere nu mai e atât de sigur.
Pentru liberali urmează vremuri grele, Ludovic Orban pândind și el momentul prielnic pentru a mai rupe hălci din zestrea PNL.
Ce se va întâmpla cu opoziția? Foarte probabil va fi o concurență aspră între AUR și USR, însă cele două partide vor alerga pe culoare separate. Chiar dacă ambele grupări vor critica puterea PSD-PNL, armele folosite vor fi diferite. Totuși, pentru a introduce o moțiune de cenzură, USR va avea nevoie și de semnăturile celor de la AUR, altfel demersul e mort din fașă. Vor mai apela useriștii la parlamentarii AUR după ce la precedenta moțiune de cenzură partidul lui Cioloș a fost acuzat că s-a aliat cu formațiunea condusă de George Simion?
Dar, până la eventuale moțiuni de cenzură, USR va avea ocazii nenumărate să amendeze greșelile coaliției PNL-PSD. USR are însă un handicap pe care îl poate depăși dacă Dacian Cioloș și ceilalți lideri din conducere înțeleg în sfârșit că vor trebui să pună osul pentru a se organiza în teritoriu.
Degeaba iei 25-30 la sută în marile orașe la alegeri, dacă în rural lumea n-a auzit de tine și abia aduni un pumn de voturi. Dacă vrei să contezi și să câștigi alegerile, te bați peste tot, oraș cu oraș, sat cu sat, stradă cu stradă.
USR are la dispoziție trei ani pentru a se reorganiza și pentru a netezi asperitățile interne în urma fuziunii USR-PLUS. Partidul a depășit neașteptat de bine hopul congresului din toamnă.
N-a existat balamuc ca la liberali, oamenii și-au văzut de treabă, iar cei care au pierdut posturile de conducere și-au acceptat înfrângerea.
Însă USR ar trebui să înțeleagă că e nevoie de structuri peste tot pentru a se bate cu șanse cu PSD și PNL. E adevărat că USR încearcă să arate că este altceva față de partidele tradiționale, dar ai nevoie de voturi nu doar în București, Iași sau Cluj, ci și la Cucuieții din Deal sau la Burla.
În plus, USR va avea de înfruntat și lehamitea care pare să se instaleze în societatea românească. Partidul lui Cioloș nu va obține puncte doar pe greșelile adversarului, ci va trebui să vină cu soluții, să fie inventiv și să trezească din nou spiritul civic. Dacă nu va face asta, USR se va transforma într-un oarecare, fără mari pretenții în anul electoral 2024.