Un bronz rozaliu spre ars (scopul primordial, de fapt, al descinderii) si un scurt amuzament pentru ca era prima oara cind gustam distractiile estivale ale bucurestenilor. Dar trei ore de manele la fel de persistente ca mirosul de ulei ars pe gratar au fost suficiente.
Apoi a venit si vacanta adevarata: o rulota la vreo 30 de metri de mare. In campingul Marina din Navodari, oamenii seriosi vin cu rulotele inca din aprilie si le lasa acolo pina in septembrie. Cei mai seriosi aduc nu doar copilul, ciinele si bunica, dar si televizorul, DVD player-ul si antena Digi TV. Rulotistii stau pe confrerii. Rulotele puse fata in fata inchid o portiune partial acoperita de corturi. Un spatiu vital, o ograda. Se gateste afara, se intind rufele pe stativele pliabile, ca-n balcon, buni face ciorba, ciinii de pripas se oplosesc pe linga ciinii de rasa, copiii rulotistilor se aduna cete si se lovesc la picioare cind trec printre rulotele prea apropiate una de alta, se discuta, se ride, se baga si se scoate pina tirziu.
Viata la rulota nu se compara cu nimic. Ai aragaz, frigider, baia la indemina (daca ti-e lene sa mergi la baile foarte curate din camping, cu gresia albastra spalata de mai multe ori pe zi). Somnul de dupa-amiaza e nespus de dulce cind deschizi toate gemuletele si usa, si se face curent. Cind bate vintul mai tare, rulota se misca asemeni unui avion sau unei barci. Dimineata pina pe la 12.30 plaja. Pe urma dus, o ciorba de vacuta la circiuma campingului, unde chelnerii, inca fara prea multi musterii, se hirjonesc intre ei. Pe urma somn de voie in rulota. Apoi alta portie de plaja, apoi iarasi dus. Articolele lui Brunea Fox, aduse intr-o carte, nu se pupa cu peisajul cit se pupa Montauk-ul lui Max Frisch, precis si racoritor ca apa albastra de la dus. Inspre Mamaia se construieste. Blocuri galbui-bej imediat linga plaja, dar si niste vile in finisaj (Gemenii) care, in lumina tot mai palida a orei 19, par in peisajul pustiu din jur ca rupte din filmele lui Antonioni. In dreptul lor dau pe plaja deja pustie peste un A desenat din scoici albe – il vedeti in fotografia alaturata. (De citiva ani tot dau peste A-uri. Am inceput sa le fotografiez. Deocamdata am vreo 35 – desenate cu creta pe zidurile din mai multe tari, din cani de cafea, zgiriate pe scaune de plastic, de pe guri de canal sau de pe un perete din Sfintul Mormint de la Ierusalim).
Mon Oncle, vazut in rulota
Cel mai potrivit insa pentru o asemenea vacanta nu e Antonioni, e Jacques Tati. Mon Oncle, vazut in rulota, seara. Vintul care infoaie perdeaua bej din geamuri. Temperatura e cea ideala. Omleta a fost buna, marul e dulce de parca e corcit cu o nectarina (un mectarin sau un nectamar). Poantele lui Tati, atit de fine si de blinde pina la urma, te fac sa te simti bine oriunde, caci dotat cu un asa delicat sistem, poti face fata acestei lumi nu mereu simpatice. Cum ar fi aratat intr-un film de Tati cele patru femei la a caror discutie am asistat fara sa fi vrut intr-o dupa-amiaza pe plaja? Patru femei ca patru baloane diforme, facind gimnastica (adica intinzind cite o mina) si discutind non-stop, din picioare, timp de doua ore, numai despre mincare (ce ciorba i-am facut lu’ sotul), reflexoterapie, diete, seriale. Nu stiu daca e telenovela sau drama, aicea nu mi-e clar, zice una dintre doamne, care tocmai a rezumat ce s-a intimplat in ultimul episod. Si la telenovele tot drama scrie ca sint, spune alta, cea mai guresa, care pe urma se trage cinci metri mai la o parte si-l striga pe un anume Catalin, aflat in partea opusa a plajei.
As fi preferat sa vad aceasta secventa, ca si altele, intr-un film de Tati, zemos ca un nectamar si dulce ca o dupa-amiaza in rulota, cu marea zumzaind la 30 de metri. Un film de Tati care sa nu se mai termine niciodata (sau in orice caz, nu brusc, asa cum termin acum acest text).