Să asculți cum Beatles cântă despre a girl with kaleidoscope eyes și să auzi a girl with colitis goes by este faire du Joyce sans le savoir. Oricine vrea să deschidă Finnegans Wake (1939) – cel mai dificil text scris vreodată – poate prinde puteri la gândul că versurile de cântece greșit înțelese reprezintă o excelentă propedeutică pentru cățărarea în turnul Babel al acestei cărți.
O carte, de altfel, aproape imposibilă, nu doar prin scriitură, dar și prin idei, intrigă și interese. Nu e vorba doar de fluxul conștiinței unui narator care visează – ceea ce oricum nu e puțin lucru –, dar și de încercarea de a arăta cum gândește un râu, de a face din timp și spațiu personaje principale sau de a scrie o treime din carte fără evenimente desfășurate în timp (în modul spațiu, cum s-a spus). Cum eu nu înțeleg mai nimic din intriga din FW, nu-mi propun aici decât să notez două-trei idei despre scriitură.
Există o listă scrisă de mâna lui Joyce cu cele 40 de limbi al căror vocabular își propunea să îl hibridizeze în textul FW. Sunt mai multe până la urmă, deși nu mai mult de zece limbi principale se regăsesc în 90% din șmecheriile poliglote. Pe listă apare și româna. În text o să întâlniți, de exemplu, „tigara“, „timpul“, „Redu Negru“, „Bukarahast“, „ismeme de bumbac“ (o notă – în acest articol folosesc ghilimele numai pentru citate din FW), ca și o înjurătură foarte neaoșă (la 485/33 – pe care cred că glosele o ratează), toate astea însă aruncate în oală aparent la întâmplare. Listele de termeni românești din FW sunt extinse prea optimist, mulți termeni obsceni fiind de fapt latinești sau slavi, alții având pur și simplu alte origini – de pildă „bulbul“ din lista întocmită de C.G. Sandulescu nu este un bulb articulat, ci privighetoarea turco-persană.
Un exemplu des invocat pentru nivelul de sofisticare al acestei cărți sunt cele zece cuvinte care imită zgomotul tunetului, inventate de Joyce, primele nouă de câte 100 de litere, ultimul având 101 de litere (deci 1.001 în total). Unul din ele, chiar pe prima pagină, este „Bababadalgharaghtakamminarronnkonnbronntonnerronntuonntunntrovarrhounawnskawntoohoohoordenenthurnuk!“ și amestecă, spun glosele, cuvinte pentru tunet în hindi, japoneză, finlandeză și așa mai departe.
Inventatorii de limbi sunt o nație fericită, nițel într-o ureche. E clar că pentru Joyce a fost important Lewis Carroll, cu poemul său Jabberwocky din Alice în țara oglinzii („Twas brillig, and the slithy toves/ Did gyre and gimble in the wabe”, în trad. rom. Era friglind… etc. – asemănător poemelor în limba spargă ale Ninei Cassian). Etimologiile fanteziste ale lui Isidor din Sevilla și cuvintele kilometrice din Rabelais se regăsesc și ele în năzbâtiile lingvistice din FW. Papini vorbea, cu exemple, în Gog (1931) despre poezii ce folosesc cuvinte din toate limbile, deși nu știu dacă Joyce îl citise (probabil că da – italiana era una din specializările lui, dar oricum fragmente din FW au fost publicate încă din 1924). Orice scriitor care-și ia libertăți de limbaj se raportează vrând-nevrând la Joyce: Beckett e foarte joycean în Smeraldina’s billet doux sau în finalurile desconștientizate din Watt și Malone dying și la fel Anthony Burgess, cu argoul din Portocala, un autor care de altfel a scris mai multe cărți despre Joyce. Citind azi FW dinspre Paris, te mai gândești și la Tzara, la Céline, la Vian, la Queneau (din Zazie) și la Le Clézio (din Proces-Verbal).
E greu să citești FW pentru că unul din două cuvinte e înlocuit cu traducerea lui în, să zicem, daneză, sau cu anagrama lui, sau e o aluzie la un magazin din Dublinul interbelic, sau la o reclamă de la radio de pe vremuri, sau la Ecleziast, sau e transliterarea pronunției irlandeze a vreunui cuvânt englezesc benign, asta dacă de fapt cuvântul nu e complet scos din burtă. O să dau săptămâna viitoare niște exemple – pentru fiecare din ele, mai sunt încă zece pe aceeași pagină.
(Partea întîi a unui text publicat inițial în mai 2017 în revista „Crevice“)