Nicolae alungă norii negri de furtună, presărând stele aurite pe cerul senin.
În 1433, pictorul italian Bicci di Lorenzo începe lucrul la altarul bisericii San Niccolò di Cafaggio, o mănăstire benedictină pe locul căreia se află astăzi un corp al Conservatorului Luigi Cherubini din Florența. Din pictura lui s-a păstrat doar o mică parte a predelei, secțiunea inferioară a altarului, care zugrăvea scene din viața și minunile patronului ei, alături de Fecioara cu Pruncul, îngeri și sfinți. Pentru că familia Medici îl comisionase la celebrul său Palazzo, i-au trebuit doi ani pentru terminarea acestui altar, deși Bicci era un specialist în fresce de mari dimensiuni – între ele scena în care Nicolae din Patara aduce zestre celor trei fete sărace, păstrată într-un triptic al catedralei din Fiesole, despre care se spune că l-ar fi inspirat pe Benjamin Britten să scrie în 1948 cantata pentru tenor, cor de băieți și două piane, Saint Nicholas.
Ashmolean Museum de la Universitatea Oxford păstrează un mic fragment din rămășițele aurite ale altarului florentin din Cafaggio, o scenă de doar 29×59 cm, în care Sfântul Nicolae îmblânzește furtuna. E una dintre cele mai neașteptate reprezentări a celui considerat făcător de minuni, ocrotitor al copiilor (al celor cuminți!), al fetelor sărace, dar și patron al marinarilor și hoților încolțiți de regrete: prinși de furtună, cu pânzele zdrențuite în bătaia vântului, echipajul și pasagerii navei la ananghie aruncă frenetic cufere și baloți peste bord pentru a ușura încărcătura. Unul dintre ei, probabil căpitanul, se roagă Sfântului Nicolae, care plutește peste viforul valurilor, binecuvântând îmbrăcat în hlamidă și cu mitră episcopală, cu lumina izbăvitoare. Postura lui zburătoare e repetată în sens invers, în josul tabloului, de o sirenă care pleacă cu viteză spre stânga; ea evocă pericolele mării și creaturile păgâne pe care creștinismul le învinsese.
Deznodământul e ușor de anticipat: Nicolae alungă norii negri de furtună, presărând stele aurite pe cerul senin. Am descoperit acest tablou grație unei reproduceri de pe coperta unui disc din 1998, mai exact detaliul cu sfântul plutitor printre stele: The Night of Saint Nicholas, pe care, pentru că nici nu există prea multe colinde cu el (în afară de, bineînțeles, Jolly Old Saint Nicholas) și nici nu prea mai primesc daruri, îl ascult de atunci în fiecare an de Moș Nicolae. Așa că folosesc această pictură ca pretext pentru a vă face să ascultați o muzică inedită, mai ales pe cei care, nefiind cuminți, nu găsesc nimic în ghetele din noaptea cu pricina.
Noaptea Sfântului Nicolae e o colecție de cântări sacre interpretate de două grupuri vocal-instrumentale italiene specializate în muzică veche. Partiturile datează din secolele 13-14, epoca în care a fost construită biserica San Niccolò di Cafaggio din Florența. A apărut în 1998 la Arcana, o casă de discuri bizară a unui francez, tot bizar, dar genial, care imprima din anii ’90 muzici rarisime, majoritatea capodopere uitate sau neglijate. Francezul a murit între timp, Arcana a intrat în siajul Outhere Music, o casă mare specializată în muzică clasică și jazz, dar care continuă să scoată discuri fenomenale, de la creații anonime păstrate prin cotloane de biblioteci din Evul Mediu până la partiturile unor compozitori necunoscuți de la începutul turbionarului secol XX. Toate în interpretări impecabile. Așa cum e și aceasta, o colecție impropriu subintitulată „o liturghie medievală pentru Advent“, majoritatea extraselor fiind lucrări disparate din Antifonarul Sarisburiense, confirmate din surse scrise la Bamberg și Ivrea. Și explicată prin faptul că, imediat după Marea Schismă, Sfântul Nicolae devine protector al orașului Bari, iar în timpul Primei Cruciade și al Veneției, de unde faima sa va traversa Europa prin Țările de Jos și Scandinavia, până în sălbateca Rusie.
Toate piesele sunt o mărturie diastematică de secol 14 în „notae quadratae“ (o notație muzicală primitivă, dar destul de logică, cu niște pătrățele care indicau înălțimile, dar nu și duratele sunetelor), dintr-un manuscris celebru pentru lumea specialiștilor în muzică veche. Muzica din această înregistrare face parte aproape în întregime din Oficium Sancti Nicolai Episcopi & Confessoris; este alcătuită din Vecernie, Utrenie și slujba Laudelor cu trei Ceasuri. Structurată după tipicul roman, liturghia Sfântului Nicolae va fi apoi adaptată de un anume William de Volpiano, muzician și arhitect, care în jurul anului 1100 proiecta și biserica abației de la Mont Saint-Michel. Toate antifoanele cu psalmodia corespunzătoare și lecturile din psalmi sunt extrem de vechi, chiar dacă nu din așa-zisul fond primitiv al muzicii gregoriene, ci dintr-un al doilea val, care conține și transformă formulele cantus firmus-ului primordial, fiecare cu caracteristici proprii: la Qui cum audissent i se alătură un delicat acompaniament de harpă medievală, pe când O Christi pietas este singura lucrare care aduce împreună vocile feminine cu cele masculine, un incipit pentru corul mixt din secolele ce vor urma.
Și cei care cântă sunt specialiști, La Reverdie, un celebru cvartet multinațional vocal-instrumental și I Cantori Gregoriani, un grup gregorian masculin cremonez. La Reverdie a fost fondat în 1986 de două perechi de muziciene surori din Italia, Claudia și Livia Caffagni, Elisabetta și Ella de Mircovich) specializate în repertoriul vast și variat al Evului Mediu și al Renașterii timpurii. În proiectele lor muzicale sunt folosite și instrumente ca psalterion, vielă, harpă, țiteră germană și diverse percuții. Literal, reverdie se traduce re-înverzire, numele formației vine de la un gen poetic al trubadurilor medievali care celebra venirea primăverii. Dar nu metaforele sunt importante: interpretarea în sine duce instantaneu la frumusețe, prin simplitate; voci îngrijite, rar și discret acompaniate de cele câteva instrumente vechi și percuția austeră, împăturesc atemporal muzica unei păci așezate, perfect inconciliabilă consumerismului contemporan căruia îi suntem definitiv predați. Un prezent zgomotos și mercantil în care Santa Claus l-a înlocuit fără menajamente pe Sancti Nicolai, acel înțelept și subtil „chip al blândeților“, un prezent în care uităm să-l ascultăm pe celălalt. Sărbătoarea Sfântului Nicolae, așa cum spunea un bun discipol al său peste secole „nu este o sărbătoare a ghetelor pline, ci o amintire a picioarelor goale“.
Amintirea aceasta trezvitoare se simte pe întreaga ambianță a înregistrării, una întru totul cuprinzătoare: o biserică bineînțeles, San Damaso din Modena, ale cărei reverberații îmbrățișează nu doar pauzele de expresie și tăcerile din partituri. Un fagure mare de piatră prin care curge greu, cu rotunjimi de metal topit, sunetul drept, fără pic de vibrato, în afara timpului, fără nimic din zgomotul fad de „spirit al sărbătorilor“. Și nu e o metaforă, sunetul acestui disc e greu de fixat în timp, într-o epocă sau în rigori și canoane estetice, imposibil de ancorat în colbul manuscrisului de acum 700 de ani, la fel de fără vârstă ca însuși Sfântul icoană a blândeților înțelepțite căruia îi e închinat. Muzica acestei nopți e în fapt o luminoasă hagiografie a Sfântului Nicolae: făcător de minuni, ocrotitor al copiilor (a celor cuminți!), a fetelor sărace, dar și patron al marinarilor și hoților încolțiți de regret, căruia un anume Nicolae, om de altfel iute la mânie, umblat peste mări și țări și devenit episcop credincios în Mira Lichiei, a avut bunătatea și răbdarea de a-i poza ca model.
Audiție plăcută!
https://www.youtube.com/watch?v=fN0PN2gKqWw
La Reverdie, I Cantori Gregoriani – The Night Of Saint Nicholas: A Mediaeval Liturgy For Advent
Înregistrări 28 aprilie 1998, Biserica San Damaso, Modena, Italia
https://open.spotify.com/album/6L5yi66pyoFkMNymvwHWtU
FOTO: Bicci di Lorenzo, Sfântul Nicolae din Bari îmblânzind furtuna, 1433-1435, Ashmolean Museum, University of Oxford