Se zvonea ca e un spectacol dur. Unii actori n-au rezistat si s-au retras din proiect; unii spectatori paraseau, indignati sau supra-tensionati, sala; altii nu aveau curajul sa vina; altii reveneau.
Spovedanie la Tanacu e un spectacol tot atit de dur precum realitatea care l-a generat. In spatiul de joc de la Odeon, la citiva pasi distanta de actori, de oamenii reali pe care ii intrupau, mi s-a parut cutremurator, grotesc, cumplit, dar adevarat. Dupa ce prima pagina a ziarelor si prime-time-ul televiziunilor au epuizat Tanacu, trecindu-l la „arhiva”, proiectul lui Serban il readuce si-l mentine in atentia publica. Pe calea teatrului, cu rigoare documentara, cu sensibilitate estetica, pentru a nu uita. Sint fapte de viata ce nu pot fi clasate.
Cineva mi-a spus la Bucuresti: „Nu vor fi probleme, acolo la voi, la Iasi?”. Aici, la noi, la Iasi (eu sint, de fapt, ardeleanca, iesenii m-au adoptat), in cea mai estica metropola a UE, a fost inca si mai intens ca stare, mai dens ca emotie.
Orizontul de receptare diferit, noul spatiu teatral, proximitatea de Tanacu, legaturile strinse ale actorilor, ale citorva, cu Iasul (loc de bastina, oras al studiilor), publicul au amplificat miza afectiva. Prin mizanscena, nu numai evenimentele de la Tanacu au fost teatralizate, ci si spectatorii. La Odeon, prin aducerea lor in scena; la Iasi, prin coborirea actorilor printre spectatori.
Transa s-a transmis in fluxuri reciproce. Au existat momente cind sala parea ca nu mai respira. Au fost situatii in care auzeai cum inimile bat atit de tare, incit dau sa ne sara din piept. Pentru o seara, tragedia Irinei Cornici ne-a tulburat si ne-a unit prin impartasirea vinovatiei: „Unde eram cind acest copil isi traia apocalipsa?”.
Academia Itineranta „Andrei Serban”/ICR New York/Teatrul Odeon, Bucuresti
Spovedanie la Tanacu, dupa un roman jurnalistic de Tatiana Niculescu Bran
Dramatizare de Tatiana Niculescu Bran
Regia: Andrei Serban
Elemente scenografice: Oana Lazar
Filmari documentare: Mirel Bran
Cu: Csilla Albert, Richard Balint, Lamia Beligan, Ionut Caras, Ramona Dumitrean, Cristian Grosu, Catalin Herlo, Cristina Holtzli, Nicoleta Lefter, Mara Opris, Relu Poalelungi, Andrea Tokay, Florentina Tilea.