Nu îmi place prea mult să scriu bilanțuri ori retrospective. Nu îmi plac bifele, dincolo de nostalgii, o sumară comparație cu alte domenii culturale nu face mari favoruri actualității muzicale românești. În ciuda accesibilității și a unui limbaj mult mai facil, arta sunetelor, așa cum subzistă în sălile de concert de pe la noi, nu are nimic din strălucirea literaturii sau din triumful cinematografiei. Cum am putea vorbi fără ipocrizie despre reușite atunci când pentru un muzician din România cea mai mare izbândă e să cânte, cu sau fără carte de muncă, pe o scenă de afară?
Din nou sub măștile înăbușitoare ale pandemiei, 2021 nu a fost un an bun pentru muzica românească. Indicația lui virtuală de tempo ar putea fi un Prestissimo minaccioso e burlesco. Minaccioso = amenințător = COVID-19, carantină, restricții, micșorarea bugetelor, concerte fără public, distanțare pe scenă și adaptarea repertoriilor. Un an greu în care am avut puține concerte de stagiune și festivaluri, datorate și duse la bun sfârșit, cu enorm curaj și multe cazne, de câțiva visători încăpățânați. Doar cine îndrăznește învinge, România nu e o patrie prea bună pentru muzicieni, nici nu are cum să fie atunci când bugetul pentru cultură are alocat mai puțin de 0,5% din PIB. Nu mai miră pe nimeni că scena muzicală clasică românească nu are vizibilitate internațională, cu atât mai mult cu cât în perioada de criză pandemică statul român nu a făcut nimic concret pentru salvarea culturii.
Pandemia nu s-a încheiat, cadența amenințătoare a noilor tulpini nu prevestește nimic bun, publicul de concert se împuținează pe zi ce trece, compozitorii își mai aud creațiile doar în festivaluri care abia rezistă, interpreții visează, pe bună dreptate, la celebritate dincolo de graniță, discurile românești lipsesc cu aproape desăvârșire, iar apetitul pentru carte muzicală e inexistent. Nici educația muzicală n-o duce prea bine și, cu toate că avem încă unde să ascultăm muzică live, viitorul nu e deloc unul roz.
Dar nu e momentul să fim prea pesimiști, începe un nou an cu Ziua Culturii Naționale, iar muzicienii vor celebra, cum pompos anunță comunicate triumfătoare de presă, programele special concepute. Vivat!
Ianuarie – anul începe cu cuvintele lui Ricardo Mutti, care au înfiorat întreaga lume la Concertul de la Viena: „către guvernele din toate părțile lumii – considerați cultura ca un element de primă importanță pentru a avea o societate mai bună“. Guvernul de la București nu e foarte înfiorat, pandemia va fi la noi prilejul închiderii cu celeritate a sălilor de spectacole. Onoarea primului concert cu public, după carantină, îi revine Filarmonicii din Sibiu, cea mai ambițioasă și activă instituție muzicală din țară în pandemie, care, la 1 an și 5 luni de la schimbarea de viziune propusă de dirijorul-manager Cristian Lupeș, este decorată de președinția României. Cvartetul Arcadia lansează la Chandos unul dintre discurile anului pentru mine. Tot la Cluj se lansează High Classic Transylvania, proiect care îmbină istoria cu muzica clasică pentru redescoperirea patrimoniului cultural al Transilvaniei. Printre festivități și festivisme de Ziua Culturii Naționale se strecoară Povestea soldatului de Stravinski, la Filarmonica „Oltenia“ din Craiova, dar și lansarea Romanian Chamber Orchestra – Împreună pentru muzică, documentar realizat de Diana Iabrașu: „Muzica a fost și va rămâne modul cel mai direct prin care noi comunicăm esența sentimentelor noastre“, spune dirijorul Cristian Măcelaru. Opera Națională București începe centenarul cu șase spectacole de operă și balet într-un maraton online: Jora, Constantinescu, Livia Teodorescu Ciocănea, Cornel Trăilescu și Dan Dediu. Al șaselea și ultimul, concertul Românește, e din păcate un potpourri întristător pentru prima scenă lirică a țării. La Ateneu, Daniel Ciobanu și Gabriel Bebeșelea, dirijor principal, inaugurează online un Steinway donat de o familie care ține să rămână anonimă. Spre sfârșit de lună, Filarmonica „George Enescu“ programează un emoționant remember Camil Marinescu, într-un program Bach, Dediu și Schubert, cu Bogdan Ștefănescu și Gabriel Voicu. Requiescat in pace!
Februarie are muzici noi la Sibiu, chiar prime audiții absolute: Concertul pentru vioară, violoncel și orchestră de Laura Ana Mânzat, cu Raluca Stratulat și Valentin Dimitrie Simion, sub bagheta ieșeanului Cosmin Morariu, în timp ce publicul revine în săli și la București, într-o paralelă stranie cu stagiunea online. Filarmonica „Moldova“ Iași continuă promovarea tinerilor muzicieni, în special a dirijorilor, în timp ce Filarmonica Brașov face un prim turneu la Carnavalul Filarmonicii din Sibiu, un spectacol coproducție Academia ICon Arts și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). Daria-Ioana Tudor, Andrei Ioniță și Herta Müller sunt invitați la Europe@Home cu Daniel Hope la Arte, mă bucur să descopăr Sunetul formelor, un concept de recital virtual cu Diana Jipa și Ștefan Doniga dedicat lui Brâncuși, artistul care, la 145 de ani de la naștere, inspiră și un concert în ii și bundițe al Orchestrei Române de Tineret, transmis la RRM și TVR3. Și Imago Mundi îl celebrează pe sculptorul român cu Isvor, un album scos la Editura Casa Radio, în timp ce „afară“ Ana Oltean, o flautistă din Cluj stabilită în Elveția, scoate un Bach Trio Sonatas la ArsProduktion. Un al treilea disc, tot cu clujeni, și excelent, apare la Pentatone, Puccini: La Fanciulla del West cu Marius Vlad Budoiu, Orchestra și Corul Filarmonicii „Transilvania“, sub bagheta venerabilului Lawrence Foster.
Martie – pe 26 martie, Valentin Gheorghiu împlinește 96 de ani, dar până atunci multe cadouri de 8 martie și sărbătoriri ale feminității, genitrix și „eternă poveste“, vorba romanței, în concerte extraordinare dedicate femeii, care pare un fel de alien pentru instituțiile muzicale prinse într-o horă-concurs a celebrării cu sârg. Măcar dac-ar fi fost și femei compozitoare în program! În afară de aniversarea a 35 de ani de activitate a Cvartetului Gaudeamus, numirea lui Daniel Șandru manager interimar al Operei din Iași și a unui disc Ave Maria cu de toate al Corului Madrigal (playlist marianic, pian, percuție și Marius Manole recitator), a treia lună din an e a unui festival tânăr care se întâmplă la Iași: la doar a doua ediție, una sub semnul atemporalității, Classix promovează muzicieni ieșeni și excelenți muzicieni internaționali, într-un program cameral seducător.
Aventura clasică contemporană e visul pianistului Dragoș Andrei Cantea, un extrem de ambițios director artistic de festival, care îmi spune în interviul pentru Rubato din „Suplimentul de cultură“: „Un festival este o temă cu variațiuni, la care revenim întotdeauna mai înțelepți și cu inimile deschise“. Cu amenințarea unui iminent scenariu roșu și mai multe limitări și renunțări, ediția a doua a fost un imens succes, cu muzici de Messiaen și muzicieni ieșeni – Classix Aeterna, Beethoven-Esterman&Dvorak – Trenduri Caleidoscopice, Piazzola la centenar – Tango vs. Jazz, un recital de chitară Rémi Jousselme – Ecouri intime și un recital de forță al pianistului Alexander Krichel cu Mussorgski-Enescu – Classix in Perpetuum. Minunat!
https://www.youtube.com/watch?v=sRcum6DtC-E
Aprilie – valul 3 COVID închide sălile și instalează o pauză generală lugubră pentru artiști și public, încă un prilej de meditație la importanța muzicii pentru echilibrul psihic. Biletele și abonamentele la concertele online ale Concursului Enescu 2021 se pun totuși în vânzare pe 19 aprilie, organizatorii sunt deciși să aducă frumusețe în viață. La jumătatea lunii, ascult un album de o tandrețe uimitoare al violonistului Bogdan Zvorișteanu, în duet cu chitaristul Alessio Nebioli: Paganini, Beethoven, Sarasate, Fauré, Massenet și Ciprian Porumbescu, cu Balada. Live online, cele câteva concerte din Săptămâna Patimilor sunt de o tristețe aparte, apăsătoare.
https://www.youtube.com/watch?v=d1WCH6CrJbU
Mai – nici bucuria Paștilor nu alungă stresul pandemic. Opera Națională București transmite online Messa da Requiem de Giuseppe Verdi, versiune de concert dedicat memoriei victimelor COVID-19 și, tot cu restricții, Filarmonica Sibiu organizează Summitul Muzical European. ICR face în sfârșit ceva foarte bun pentru muzica românească implicându-se în realizarea integralei creației pentru suflători de Dinu Lipatti cu Ștefan Diaconu & Ansamblul V Coloris, iar cu o zi înaintea începerii concursului Enescu un comunicat de presă a Festivalului „George Enescu“ inflamează teribil spiritele, deoarece condiționează intrarea în sală cu dovada vaccinării. Da, muzica clasică e brusc în topul preferințelor românilor, dar nu va fi chiar aglomerație nici la recitaluri, nici în secțiunile câștigate de Jaemin Han (15 ani!), Coreea de Sud – violoncel, Valentin Șerban, România – vioară și Yeon-Min Park, Coreea de Sud – pian. Încetul cu încetul se redeschid sălile cu 50%, iar luna florilor se încheie cu un festival de orgă în premieră la Catedrala „Sf. Iosif“. Între patru pereți, am ascultat pe CD sonate de Nielsen și Enescu cu violonista Mihaela Oprea din Danemarca și A Life With Opera, un disc document al mezzosopranei Viorica Cortez. Pe 31 mai, am văzut live streaming de la Folkehuset Absalon, Copenhaga, cel mai bun recital cameral al anului cu V Coloris Quintet.
© Ștefan Diaconu
Iunie înseamnă finalul stagiunilor, unul bizar după nebunia covidică. Ruxandra Donose își aniversează 30 de ani de activitate într-o gală la Opera București, Gabriel Bebeșelea dirijează muzică franceză la Sala Radio și Ateneu, unde Stagiunea de marți seara se încheie cu recitalul promițătorului pianist Daniel Dascălu. Sibiul e singura filarmonică cu motoarele încă turate pentru finalul „Stațiunii Muzicale Brukenthal“, care a însemnat 35 de simfonice și zece recitaluri și o vară fierbinte care va debuta imediat cu primul festival plein-air al anului. Cvartetul Arcadia organizează primul Atelier de muzică de cameră pentru tineri muzicieni, la Cluj, eu prind la finalul de stagiune de la Iași un recital Ad Libitum cu Webern-Haydn-Beethoven și vocal-simfonicul Beethoven al Orchestrei și Corului Filarmonicii „Moldova“ cu Ioana Cristina Goicea, Andrei Ioniță și Daria Ioana Tudor, iar Dan Dediu își ascultă World’s First Fear – Prima Frică Mondială, o lucrare memorabilă dedicată flautistului Ion Bogdan Ștefănescu și scrisă în pandemie, după o idee de Bernard-Henri Lévy, din eseul Acest virus care ne smintește.
Iulie începe à l’américaine, cu prezența lui Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra, alături de Orchestra Națională Simfonică a României și Cristian Măcelaru, mai întâi la București, apoi la Sibiu, cu remarcabilul The Jungle. Îmi place mult un disc al contrabasistului Petru Iuga, în special sonata Op. 108 de Weinberg, dar e sezonul festivalurilor și a turneelor: Carl Filtsch în Sibiul care îl aniversează și pe baronul Bruckenthal, dar și descoperirea de către Gabriel Bebeșelea a operei La foresta d’Hermanstad de Fioravanti în Musica Ricercata op. 3, Muzică veche la Miercurea Ciuc, Enescu și muzica lumii la Sinaia, dar și Stradivarius cu Josu de Solaun, invitatul lui Alexandru Tomescu pentru Odă bucuriei, SoNoRo Musikland și Conac: „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai“. Ascult și un Schubert pe CD cu Mihaela Martin și Elena Bașkirova apărut la CAvi-music și un excelent Busoni al românului-berlinez Victor Nicoară de la Hänssler Classic. Parcă începem să mai uităm de coșmarul COVID.
August e practic lună de vacanță, dar faptul că Festivalul Enescu începe la sfârșitul ei, pe 28, schimbă complet perspectiva. Atmosfera estivală: turneul Oglinzi cu Valentin Șerban și Costin Soare, Classic Unlimited pentru urși și alți iubitori de clasică, Festivalul Virginia Zeani la Târgu Mureș, atelierele de la Mihăileniul enescian susținute de Fundația Pro Patrimonio, Elena Teodorini la Craiova, stagiunea de vară de la Filarmonica „Moldova“, Armed Man de Karl Jenkins în Cetatea Oradea cu Filarmonica din localitate, un tribut Ștefan Ruha la 90 de ani de la naștere în zile de concerte la Filarmonica de Stat „Dinu Lipatti“ Satu Mare, un CD cu Capricii de Paganini al violonistei Anca Vasile Caraman la Stradivarius, ultimul concert din Vară magică, cu Romanian Chamber Orchestra și Cristian Măcelaru și superbul Concerte pe Siret – un proiect inițiat de Raluca Știrbăț pentru aniversarea enesciană, ocazie cu care pianista născută la Iași lansează împreună cu violoncelistul Rudolf Leopold un alt disc al anului 2021 – George Enescu: integrala lucrărilor pentru violoncel și pian la casa vieneză Paladino. Pe 20 august, Artexim solicită MAI să verifice legalitatea scoaterii la licitație a unor documente și bunuri ce au aparținut lui George Enescu. E doar preludiul unui thriller, așa cum l-a numit cercetătorul Eugen Ciurtin, un thriller care va bruia disonant ediția jubiliară a Festivalului, confirmând situația precară și extrem de fragilă nu doar a moștenirii enesciene, ci a întreg patrimoniului românesc.
George Enescu – integrala lucrărilor pentru violoncel și pian
Septembrie – despre Festivalul Enescu am scris pe larg în Nr.746 din Supliment. Deși în pandemie și á bout de souffle, a fost cea mai bună ediție din 1990, un summum al celor 30 de ani de activitate ai managerului Mihai Constantinescu, un festival esențial pentru România, care trebuie să continue de la această altitudine, cu cel mai bun director executiv posibil, în duo cu directorul artistic Cristian Măcelaru, numit la începutul lui octombrie 2021. În cuvintele domnului Constantinescu, urmează un test de maturitate.
© Cristian Tamaș
Octombrie – încep stagiunile, Sir Bryn Terfel o deschide pe cea a Operei bucureștene, una centenară, în Scarpia din Tosca lui Puccini. Mihail Jora – Timpul care apropie, un proiect al Uniunii Criticilor, Redactorilor și Realizatorilor Muzicali din România aniversează 130 de ani de la nașterea unui muzician uitat astăzi, teatrele lirice românești intră în luna aniversară Virginia Zeani în frunte cu Opera din Cluj-Napoca, Matei Ioachimescu începe turneul Electric, iar SoNoRo XVI intră în experiența labirintului borgesian. Există viață și după Festivalul Enescu, dar ideal ar fi ca standardul său să devină uzual în stagiunile orchestrelor. Despre libertatea ca frontieră deschide seria Conferințelor de la Ateneul Român, un dialog între Sever Voinescu, Valeriu Stoica și Andrei Vieru, pianistul și autorul unui volum care provoacă: Elogiul frontierelor.
https://www.youtube.com/watch?v=hLh1oC4wkJU
Noiembrie aniversează 65 de ani la Opera Națională din Iași, cu soprana Celia Costea într-o premieră Tosca, opera prima la Iași și o suită de evenimente care valorizează trecutul: „Opera nu trebuie să renunțe vreodată la vocația sa «aristocratic㻓, spune managerul interimar Daniel Șandru. Este luna cu muzică veche în festivalurile de tradiție de la Timișoara și București, dar pentru mine a fost memorabilă prin Minunata muzică nouă de la Sibiu Sibiu, un festival revigorant, imaginat de dirijorul și managerul Cristian Lupeș, care a celebrat interdisciplinaritatea muzicii cu celelalte arte și care mi-a prilejuit întâlnirea cu compozitoarea Diana Gheorghiu, una dintre cele mai importante și complexe personalități ale muzicii contemporane de la noi. Un alt disc al anului, apărut la Warner, e integrala simfonică Saint-Saëns a National de France, cu Cristian Măcelaru.
© Mihai Benea
Decembrie e luna concertelor de Crăciun și a premierei Lohengrin în regia lui Silviu Purcărete, iar pentru mine înseamnă două interviuri importante în „Supliment“, cu două dintre personalitățile muzicale ale anului. Așadar, cu ce am rămas din muzica lui 2021: Concertul de Sibelius cu Valentin Șerban din finala Concursului Enescu, stagiunea Filarmonicii Sibiu, festivalurile Classix – Iași, Brave New Music – Sibiu și, bineînțeles, Enescu. Muzicieni: Cvartetul Arcadia, violonistul Valentin Șerban, flautistul Ștefan Diaconu, pianista Raluca Știrbăț, compozitorul Dan Dediu, compozitoarea Diana Gheorghiu și dirijorii Cristian Măcelaru și Cristian Lupeș.
Să auzim de bine și s-aveți parte de muzici frumoase!