Tovarasul pionier isi pune cravata si intra in inima.
Tovarasul narcisist se filmeaza si se priveste.
Tovarasii Ceausescu fac cu mina. Rid.
Un cuplu se scurge in altul.
Stelele sting intermitent amnezia si lovesc cu cite un colt memoria fiecaruia dintre noi.
Amprenta conceputa de Mihai Mihalcea a fost cea mai puternica si emotionanta documentare a subiectivitatii pe care am vazut-o in ultima vreme. O jupuire de artificialitate, o scrijelire epidermica si artistica fara piele de protectie. Onestitatea tulburatoare si radicalizarea perspectivei subiective au fost canalele hipersensibile pe care Mihalcea le-a lasat intentionat si pina la capat descoperite pentru a putea face sa circule prin ele experiente intime extreme. Necenzurate, necosmetizate, perforante afectiv, grele, frisonante si bintuitoare ca niste imagini care se depun pe retina senzoriala. Mihalcea a indraznit sa recurga la gestul totalei expuneri, la dimensiunea experientialului brut, care pericliteaza controlul oricarei situatii si obliga la frontalizarea trairilor.
Spectacolele pe care le-a prezentat in cadrul Amprentei au mizat pe autenticitatea marturiei personale, pe estetica autodocumentarii, pe relatarea de sine prin distantare de sine sau prin actualizarea unor particule de sine trecute.
Mihalcea s-a pus pe tava, fara sa unga cu nimic suprafata transparenta a tavii. Si i-a invitat si pe cei cu care a lucrat sa acopere colturi din aceeasi tava, pentru a putea vorbi impreuna un idiom corporal comun. Expunerea pe care a conceput-o a fost cel mai frumos gest pe care l-am vazut in ultimul timp. Un gest de comunicare organica intr-o comunitate care a acceptat, pe ruinele unui spectacol care tracteaza inelele memoriei recente – e vorba de Stars High in Amnesia’s Sky –, sa construiasca un manifest afectiv pentru un dans de autocombustie. Din granule de memorie imprastiate pe terenuri fragile, Mihalcea si-a facut crampoanele amprentei.
Si-a comentat lucid spectacolul creat impreuna cu Mihaela Sirbu, Remix/You come to see the show…, reinterpretindu-si cu umor propria interpretare. Demersul lui Mihalcea aduce in discutie practica defrisarii experientelor intimei artistice intr-un context artistic in care lucrurile sint lasate la jumatate.