Povestea a făcut imediat ocolul lumii: în Canada mii de cărți pentru copii având ca temă relațiile cu populațiile autohtone, printre care volumele din iubitele serii de benzi desenate Tintin și Asterix, au fost eliminate din biblioteci, iar unele dintre ele au fost arse în public.
Este o poveste raportată de Radio Canada abia în 2021, când a provocat stupoare și furie, dar pare că, de fapt, a început în 2019. Totul s-a întâmplat în Ontario, la inițiativa Consiliului școlar catolic Providence, care regrupează 30 de școli. Motivul acestei inițiative care aduce imediat în minte romanul Fahrenheit 451, este explicat astfel de către Lyne Cossette, purtătoare de cuvânt a Consiliului: „un gest de reconciliere cu Primele Națiuni și un gest de deschidere față de celelalte comunități prezente în școala și societatea noastră“. Mai precis, aceste cărți, în frunte cu Tintin și Asterix (dar și Pocahontas) s-au făcut vinovate de a fi prezentat amerindienii prin clișee care le creează o imagine de popoare „leneșe, bețive, stupide“, oferă „o prezentare negativă și o reprezentare greșită a autohtonilor în desene“, în vreme ce alte lucrări comit alt păcat cumplit în ochii ideologilor progresiști, anume „aproprierea culturală“.
Într-una dintre aceste școli, în cadrul unei ceremonii denumite „purificare prin foc“, elevii coordonați de profesori au ars cărțile încriminate, „în scop educativ“. Cenușa a fost apoi folosită ca îngrășământ pentru a planta un copac, gest prin care, explică Consiliul școlar, „vom îngropa cenușa rasismului, discriminării și stereotipurilor în speranța că vom crește într-o țară inclusivă în care toți pot trăi în prosperitate și securitate“.
În urma scandalului stârnit de această știre, Radio Canada a aflat, în urma unei anchetei proprii, că o anume Suzy Kies este un personaj-cheie în această poveste și este parțial responsabilă de distrugerea acestor cărți. Membră a Partidului Liberal al premierului Justin Trudeau (care a condamnat ipocrit arderea cărților), Suzy Kies, este o cercetătoare independentă care a consiliat instituția care patronează cele 30 de școli. Ea s-a autodeclarat „gardiană a cunoașterii“ popoarelor autohtone, susținând că este ea însăși de origini amerindiene, făcând parte din poporul Abénakis.
În Partidul Liberal, ea a fost copreședintă a comisiei popoarelor autohtone. Numai că Radio Canada a descoperit că pretențiile doamnei Kies sunt minciuni sfruntate: în dosarele civile și în registrele de recensământ, numele lui Susy Kies nu se află pe listele celor cu origine amerindiană și, în virtutea legilor canadiene, „autohtona“ nu are, de fapt, statut de indian. În urma dezvăluirilor, pe 8 septembrie, ea a demisionat din partid, ca nu cumva „această poveste să fie folosită contra premierului Trudeau“. Iar tot scandalul, care a inflamat campania electorală canadiană, a oprit, pe moment, distrugerea cărților.
Însă gestul de vandalism cultural rămâne, cu atât mai mult cu cât nu este decât un nou capitol din jihadul cultural pe care mișcarea woke l-a dezlănțuit asupra civilizației occidentale în ultima perioadă.
„Lexiconul woke s-a îmbogățit cu un nou termen care îți îngheață sângele în vine: purificarea prin foc“, scrie publicația „Spiked“. „Da, auto-aleșii gardieni ai gândirii corecte, elitele neo-preoțești ale corectitudinii politice elimină acum literatura problematică prin foc, purificând viața publică în flăcările furiei lor woke. Și nu se mai ascund. Se mândresc cu asta.“
„Școlile din Ontario preferă focul, alții preferă să apeleze la amenințările cu boicotul ca să fie siguri că unele cărți, care îi deranjează, sunt eliminate“, scrie publicația, care amintește campania în urma căreia cartea lui Abigail Shrier, Irreversible Damage: The Transgender Craze Seducing Our Daughters, care critica „mișcarea transgender“, a fost temporar scoasă de pe Amazon sau de faptul că, acum, este la modă ca angajații unor edituri să protesteze atunci când editura publică anumite cărți care lor, angajaților, nu le convin din punct de vedere politic și ideologic (de exemplu, ultima carte a lui Jordan Peterson).
„Și gândiți-vă și la campaniile anticolonialiste din campusurile din întreaga anglosferă care, deseori, vor să scoată din curriculă cărți așa-zis problematice – mai precis cărți scrise de bărbați albi morți. Și mai sunt dărâmarea statuilor, presiunile asupra muzeelor, proteste care cer schimbarea numelor unor străzi. «Purificare» este termenul corect pentru toate aceste fapte. În sens religios, purificarea înseamnă eliminarea contaminantului uman, adică a ereticului sau a păcătosului. Este stadiul la care a ajuns mișcarea woke, stadiul purificării – eliminarea prin foc sau amenințări a oricărei cărți, idei sau a unui eretic ce nu se ridică la înălțimea dogmei woke”, scrie „Spiked“.
München face curățenia ideologică a străzilor
Încă din 2016, consiliul municipal al orașului München a început vânătoarea de personalități cu „trecut ideologic tulbure“ (adică legate de nazism, sclavie etc.) ale căror nume nu mai trebuie date străzilor. Consilierii au întocmit o listă de 372 de nume, dintre care 45 sunt cu adevărat „problematice“. Printre acestea, numele a doi compozitori clasici care au fost asociați nazismului: Richard Strauss și Richard Wagner. Dacă în cazul lui Wagner, indirect legat de nazism, lucrurile sunt clare, în cazul lui Strauss situația e mult mai ambiguă. Strauss a fost numit de către Goebbels în 1933 în fruntea muzicienilor Reichului, dar a demisionat în 1935 și a refuzat să renunțe la colaborarea cu Stefan Zweig, Întreaga colaborare a lui Strauss cu naziștii pare să fi fost motivată numai de încercarea compozitorului de a-și pune la adăpost nora evreică și copiii acesteia. Pe lista noilor inchizitori municipali, alături de Strauss și Wagner, se mai află filosoful Martin Heidegger și aviatorul Willy Messerschmitt.
Cum mai distrugem cultura occidentală
Universitatea Princeton din SUA a decis să elimine latina și greaca veche din cerințele necesare pentru a absolvi studiile de civilizație clasică (antichitatea greco-romană) în numele „inclusivității și echității“, mai precis pentru combaterea „rasismului sistemic“. „Propria istorie ne stă mărturie a locului ocupat de studiile clasice în lunga atitudine de rasism sistematic“, stă scris într-o declarație pe site-ul departamentului de studii clasice. „Departamentul nostru e găzduit într-o clădire ce poartă numele lui Moses Taylor Pyne, binefăcătorul nostru, a cărui familie a fost legată de sclavii din plantațiile din Cuba. (…) Condamnăm rasismul care a făcut inospitalier departamentul nostru pentru studenții negri sau de alte culori.“
Arderea cărților
Furioasă pe editura ei, Penguin Books, pentru textele de prezentare de pe coperta cărților, romanciera britanică Jeanette Winterson a hotărât să pună pe foc o parte a romanelor sale, dând publicității o imagine a rugului. „Am detestat întotdeauna micile prezentări mediocre și conformiste de pe coperțile noilor mele ediții. Mi-au transformat romanele în ficțiuni sentimentale de cea mai joasă speță! Nu regăsești în ele nimic ludic, nimic straniu, nimic novator. De aia le-am pus pe foc!“, a explicat scriitoarea pe Twitter.
Politica distruge ratingul
În ciuda prezentărilor spectaculoase în presă, ediția din acest an a premiilor Grammy a înregistrat o scădere de audiență catastrofală de 52 de procente față de anul trecut, un alt fiasco pentru „cea mai importantă noapte“ a industriei muzicale americane. Nu este ceva singular: tot anul acesta, ceremonia decernării Globurilor de Aur s-a dovedit a fi la fel de catastrofală: un colaps de 62% în numărul de spectatori față de ediția de anul trecut, când prezentatorul Ricky Gervais a criticat în mod spectaculos fățărnicia și obsesiile progresiste ale elitei divertismentului american. Iar aceste căderi de audiență se petrec într-un moment în care, dimpotrivă, ar trebui să existe o creștere a numărului de spectatori, dat fiind că majoritatea publicului este consemnată în casă din motive de pandemie.
Principalul motiv al acestui eșec, nerecunoscut oficial (evident), pare a fi politizarea extremă a acestor premii. De exemplu, ediția din acest an premiilor Grammy a fost o ediție „de stânga“, ca un imens clip publicitar pentru protestele Black Lives Matter de anul trecut, care au provocat haos și distrugere în orașele americane. Criticul John Nolte vede două motive pentru care nici Oscarul nu mai are succes ca pe vremuri. „În primul rând“, spune el, „starul de cinema a murit. Astăzi, nu numai că vedetele nu sunt staruri, ci mai degrabă oameni care apar în filme, mai sunt și niște celebrități ticăloase care, grație social media, sunt mereu prezente în viețile noastre. În loc de staruri cu clasă, învăluite în mister, avem parte de celebrități grosolane învăluite în fum de droguri, ego și un imens dispreț față de public. În al doilea rând este vorba despre cât de înguste la spirit, partizane și narcisiste au devenit aceste ceremonii. Cine vrea să suporte patru ore în care să i se facă morală de către niște persoane amorale și marginale ca talent? Conform cifrelor, aproape nimeni“.
Paul Schrader: Cultura cancel seamănă cu coronavirusul
Celebrul cineast Paul Schrader, regizor și scenarist (a scris Taxi Driver și The Last Temptation of Christ) denunță „cultura anulării“ care a creat un climat de frică. „E la fel de infecțioasă ca tulpina Delta“, spune Schrader în a cărui opinie și decernarea anuală a premiilor Oscar este compromisă, fiindcă „cea mai mare parte a filmelor de calitate nu mai ajung să se califice pentru un premiu“. Schrader este doar unul dintre mai mulți dintre greii industriei divertismentului care iau poziție publică împotriva doctrinelor la modă, precum Ethan Hawke, Alec Baldwin, Sean Penn, John Malkovich și Megan Fox.