„Rock is dead“, insistă de mai mulți ani celebrul Gene Simmons, basist al formației KISS. Alice Cooper crede altceva.
„Dacă luăm în calcul perioada dintre 1958 și 1988, adică 30 de ani, vedem că a fost o epocă în care am avut parte de Elvis, The Beatles, The Rolling Stones, Pink Floyd și tot așa”, spune Simmons. Pe urmă am avut parte de versiunea heavy a rockului, Metallica, Iron Maiden, AC/DC, chiar KISS. Chiar și de U2, Prince, Bowie sau Eagles. Dar, vă întreb, din 1988 încoace, care au fost noii Beatles? Unii ar spune că Foo Fighters, dar asta înseamnă să te păcălești singur. Nici una dintre trupele de succes de azi, indiferent de gen, nu este Beatles. Ele nu compun cântece, ei nu cântă la vreun instrument. Da, toți îl iubim pe Elvis, care n-a scris vreun cântec în viața lui, dar asta e nimic comparativ cu Beatles“, spune Simmons.
Muzicianul are o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat: „Motivul nu este lipsa talentelor, rațiunea este de fapt că tinerii de azi, cei care trăiesc acasă la mama, au decis la un moment dat că nu mai vor să dea bani pe muzică. Nu vor decât să descarce de pe net și să dea share. Iar asta a ucis și ultimele șanse la viață a următoarei generații de mari formații. Faptul că muzica a devenit gratuită. Prin urmare formațiile de astăzi nu mai au nici o șansă“.
Alice Cooper, alt veteran al rockului, care tocmai a lansat un nou album (Detroit Stories), este mai optimist. „Eu sunt convins că vom vedea curând o resurgență a hard rockului“, spune Cooper. „Fiindcă fiecare generație se va revolta contra ultimei generații, iar ultima generație este foarte tech, adică techno în sus și în jos.“
Cât despre părerea basistului de la KISS, Alice Cooper o tratează cu o oarecare ironie: „Din punct de vedere al businessului, e drept ceea ce spune Gene, că rockul e mort, e valid. Dar știți că astăzi adolescenții dau bani pe discuri de vinil? Cred că asta ne arată că undeva, prin garajele părinților, mulți puști învață să cânte piese de Aerosmith, Ozzy sau Alice. Pentru că rockul este prea fun ca să moară“.