Pentru cintece si poezii (imprastiate prin New York, scrise de
necunoscuti si lasate printre anunturile despre cei disparuti), nu s-a pus
problema de „prea devreme”. Cu filmele si proza lucrurile stau altfel. Exemplele
preferate ale celor ce vor sa arate cit trebuie sa treaca intre o catastrofa si
transformarea ei intr-un text remarcabil sint Nimic nou pe frontul de vest de
Erich Maria Remarque (11 ani dupa primul razboi mondial), Catch-22 de Joseph
Heller (16 ani dupa al doilea razboi) sau The Things They Carried de Tim O’Brien
(20 de ani dupa razboiul din Vietnam).
Frederic Beigbeder, unul dintre primii autori care a publicat un roman despre
atentate, Windows on the World, explica
impasul prozatorului post-11 septembrie: „Dupa 11 septembrie nu numai ca
realitatea a depasit fictiunea, o si distruge. E imposibil si sa scrii despre
acest subiect, dar si sa scrii despre orice altceva. Nimic altceva nu ne mai
atinge”. Pina si Beigbeder nonconformistul pare sa isi fi pierdut din sarcasm in
romanul din 2003 despre ultimele ore petrecute de un tata si fiii sai in
restaurantul de la ultimul etaj al World Trade Center. Scriitorii americani
incearca registre variate, de la irealitatea romanului colaj al lui Jonathan
Safran Foer, Extremely Loud and Incredibly Close – povestea unui baiat de 11 ani
care si-a pierdut tatal in atentate si care incearca sa gaseasca usa ce poate fi
descuiata cu o cheie misterioasa a tatalui –, la cinismul lui Ken Kalfus in A
Disorder Peculiar to the Country, unde atacurile devin o metafora a dezastrului
trait de un cuplu pe cale sa se desparta. Intr-un
interviu la NPR, Kalfus a explicat ca romanul sau satiric este la fel de
necesar precum versiunile eroice sau romantate ale zilei de 11 septembrie.
Pentru a intelege realitatea de atunci este nevoie si de povestile mici,
personale, cu ironiile lor. Un efect asemanator are si o
fotografie de Thomas Hoepker, nepublicata vreme de patru ani, a unui grup de
prieteni in Brooklyn, discutind aparent normal pe 11 septembrie in timp ce peste
pod se vede fumul din turnuri. Imaginea, atit de diferita de fotografiile
clasice ale acelei zile, aminteste ca tragedia de la 11 septembrie nu a insemnat
doar actiuni eroice, ci si ruperea de vechea realitate, un proces incet si
personal, nu doar politic.
„Acest film (nu) este bazat pe fapte reale”
Filmele recente despre 11 septembrie contribuie la crearea portretelor de
eroi americani, fie ei pasagerii avionului prabusit in Pennsylvania (United 93),
fie pompierii care au ajutat oamenii din turnuri (World Trade Center). Ambele
filme au fost primite destul de bine si de critici, si de public, in ciuda
aversiunii initiale. Dupa provocarea lui Michael Moore in Fahrenheit 911, aceste
doua pelicule ramin intr-o zona mai sigura, alaturi de personajele pozitive ale
tragediei. Ramine de vazut insa daca si cum se pot face filme despre teroristii
implicati, urmind calea deschisa de Paradise Now al lui Hany Abu-Assad sau
Munich al lui Steven Spielberg. (De altfel, acesta din urma a sugerat conexiunea
cu 11 septembrie la final, lasindu-l pe fostul agent secret israelian intr-un
New York inca dominat de World Trade Center. Cele doua turnuri au fost inserate
in fundal la montaj.) Cel mai recent roman al lui John Updike, Terrorist, este o
astfel de incercare de a descrie perspectiva celuilalt, a personajului negativ
prin excelenta, in acest caz un tinar musulman radical crescut in Statele Unite,
nu unul dintre teroristii de la 11 septembrie. Textul lui Updike poate fi un
prim pas in redefinirea raportului dintre scriitori si teroristi, ambele
categorii fiind definite de Benjamin Kunkel drept „adversari in incercarea de a
crea sens in spatiul public”.
Pe 10 si 11 septembrie anul acesta, canalul de televiziune ABC a difuzat The
Path to 9/11, o „docudrama” in doua parti care s-a vrut o „dramatizare” a
raportului comisiei de la 11 septembrie. Miniserialul a fost contestat mai
ales de democrati inainte de difuzare, acuzind canalul de
distorsionarea actiunilor administratiei Clinton din perioada de dinainte de
atentate. In urma protestelor la care s-au alaturat si citiva republicani,
ABC a reeditat unele scene controversate si a adaugat un anunt, difuzat de
citeva ori in timpul filmului, care accentua „fictionalizarea” realitatii de
catre producatori, bazindu-se totusi pe rapoarte si memorii reale. Chiar si dupa
aceste schimbari, „docudrama” ramine problematica tocmai pentru ca s-a situat
intre fictiune si realitate, cind cele doua se afla in continuare intr-o relatie
ambigua, asemanatoare unei panglici Mobius. Ironic, transmisiunea The Path to
9/11 a fost intrerupta de discursul oficial al presedintelui Bush de 11
septembrie, pe care unii democrati l-au considerat plin de fictiuni specifice
acestei administratii.