Natașa este aproape zilnic prezentă în parcarea Pieței Sudului din Iași, adică piața C.U.G. cu denumire reinventată după văruirea bordurilor și deportarea rozătoarelor. Vara poartă o pălărie din paie, iar iarna un fes ștrengăresc, luat parcă în grabă din dulap, spre exasperarea copilului care trebuie să-i poarte căciula din blană de vulpe argintie.
Nu părea să aibă încredere în mine, poate din cauza mersului meu apăsat și grăbit. Doar uneori, când probabil că nu făcuse destulă vânzare, îmi arunca câte o pastilă verbală: Plai, Plugaru’. Știam din studenție că e vorba despre niște mărci de țigări, bune la preț, dar atât de puturoase încât se aflau pe ultimul loc al preferințelor mele, pe penultimul fiind chiștoacele umede de Monte Carlo. Mă prefăceam că nu aud întrebarea, pentru a ne scuti pe amândoi de o discuție fără finalitate comercială.
La început de decembrie am mers la Piața Sudului ca să cumpăr prima ladă de portocale grecești din sezonul rece. De ce se coc tocmai atunci, nu am idee. Natașa trecuse la fes. Rumenă și înfrigurată, își freca palmele și țopăia dintr-un picior în altul. S-a apropiat de mine și nu știam dacă să-i admir perseverența sau să-mi fie milă de posibila ei lipsă de memorie. Cu o fracțiune de secundă mai devreme decât urma să deschid gura și să-i spun că nu fumez, m-a întrebat: uraniu?.
Pentru câteva momente am crezut că o fi vreo nouă marcă de țigări pe care sora mea de peste Prut voia să o promoveze, dar ea a scos din buzunarul pufoaicei un borcănel în care au fost cândva icre de Manciuria și pe a cărui etichetă era scris, cu marker negru, U235. Mi l-a dat să îl țin în mână și aproape că l-am scăpat, fiindcă nu mă așteptam să fie atât de greu. Am întrebat-o ce să fac cu el și mi-a spus că e pentru căldură. Trebuie doar agitat un pic și băgat în sobă. Nu mai consumi nici un lemn, fiindcă teracotele se vor menține fierbinți ani de zile. Dar nu e periculos? Cică nu, fiindcă pe interiorul borcănelului se află și o căptușeală din plumb. Nu am sobă. Nici o problemă, merge și la centrala termică.
Nici nu știam cât de ușor se demontează capacul centralei. Am poziționat borcănelul deasupra arzătorului de gaz, i-am dat un bobârnac și am fixat totul la loc. S-a încins instant și s-a deformat un pic, însă fără a afecta pompa de recirculare. Sunt 32 grade Celsius în casă. Caloriferele dogoresc. Probabil că la vară va trebui să le acopăr cu vată bazaltică, dar sunt bucuros că am scăpat de jugul facturilor la gaze naturale.