Cald. Teribil de cald, mon cher.
37 de grade oficial, dar guvernul iarasi ascunde adevarul. Iti zic eu, sint 44 de grade, nici mai mult, nici mai putin. Iar creierul nostru functioneaza pina la 37. Am citit chiar azi in gazeta. Asfaltul e moale si incins ca o pirjoala. Ciinii latra ragusit dupa garduri. Pisicile au disparut si-o sa se intoarca mai pe seara.
O pensionara cu o palarie care-i acopera jumatate de fata traverseaza foarte prudent o strada pe care nu trece nimeni si nimic. Pe bulevard, masinile oprite la stop claxoneaza strident si disparat. Ar vrea sa faca la dreapta, cind sint obligate s-o ia la stinga. Ar tisni in intersectie, dar aerul conditionat a clacat si soferii sint moi. Pe fetele lor se vad neimplinirile trecute, prezente si viitoare.
Automatele cu de toate au de toate: sandvisuri cu sunca si peste, sticle de Coca-cola, ciocolatele. Numai apa s-a terminat. Aurolacii care le brutalizeaza indeobste nu se mai vad nici ei. Dormiteaza intr-un canal umed sau au plecat la mare. Pe la Politehnica se vintura doi bacalaoriati, care probabil mai au ceva de achitat cuiva.
Metroul sta, sta-i-ar placa pe cavou. O voce feminina face, la megafon, anunturi promotionale insinuante. Suna cam aiurea pe peroanele aproape goale. „Consumati produse vegetale! Ati avea incredere in carne?”
In Pasajul Universitatii, santierul a incremenit. Lucratorii au luat o pauza mai lunga si numai vinzatorii de ochelari de soare intind catre tine miini fantomatice. Liniste ca intr-o catedrala. Tragi putin praf in piept, cit inca esti la adapost. Te gindesti la clovnul cu o singura mina care-si scapa bilele pe jos si pe care calatorii l-au acoperit cu bani iesiti din circulatie.
Afara e urgie. Ferestrele stralucesc, aruncindu-ti in ochi si-n ceafa toata energia solara. Aeru-i fierbinte si gros, o ciorba. Cind apesi butonul de la interfon, 33 d. C., degetul intra prin perete si se scurge dincolo, amestecat cu moloz. O voce dogita, de om proaspat sculat din somn, iti bate in urechea stinga: „Ce-ai, m’? P’cine l-a gasit? Pleaca, mey. Run, rabbit, run!”. Te strecori printre zecile de cutii postale. Deschizi usa liftului, intri, o iei din loc. Opresti intre etaje si pui palma pe zid. O pelicula subtire de racoare. Stai asa citeva minute. Trebuie sa te duci sus.
Invirti cheia – abia se invirte, ca de obicei – in broasca. Cu un oracait stins te-a lasat sa intri. Faci un pas, doi si pornesti aerul conditionat. Esti coplesit de faptul ca merge. O pala de aer rece iti trece peste crestet. Masina se pune pe treaba. O simti cum isi face programele, cum trece de la o treapta la alta. E o racheta vijiitoare pe care o s-o primesti in piept. Te asezi in mijlocul camerei, cu picioarele infipte in podea si cu bratele in sus. Degetele raschirate. Bine. Dar trebuie sa stingi lumina. Cine naiba a aprins-o? Iar nu gasesti comutatorul.
S-a prelins mai mult si acum e aproape de priza. Nu-i problema. Tragi jaluzelele pina cind se face o umbra groasa. Dai una la o parte, iti lipesti fruntea de geam si panoramezi. Afara copacii isi apara crengile cu niste frunze mari, verzi, de jungla.
Gresia din spate iti da un frison. Te arunci pe ea ca in Snagov si o imbratisezi cu toata pielea. Hainele au zburat de mult si stau ude pe un fotoliu. Gol-golut, te intorci pe spate, in incubator. Iti intinzi cit poti de mult miinile, pina dai de usa metalica. De pe peretele din fata o masca venetiana abia intrezarita iti zimbeste chinuit.