N-am putut-o citi de cum am primit-o (asa cum nu-ti vine sa intri in mare de cum ajungi pe plaja, dupa un an in care ai tinjit), dar m-am uitat din cind in cind la coperta. O fotografie facuta de Andre Kertesz in Martinica, la data de 1 ianuarie 1972. Un nou an. Silueta unui om, un barbat, in spatele unui geam mat de sticla. Cealalta jumatate a fotografiei – marea, pe o foarte mica portiune, restul fiind ocupata de cer si de o portiune a balustradei. O poza alb-negru, taiata geometric, dar plina de nostalgii, mai ales de cele in avans, dupa lucrurile care stau sa vina.
Am citit doar uneori din carte, prea imi placea si nu puteam intra in ea oricum si oricind. Autorul s-a nascut la Alexandria, in Egipt, intr-o familie cu radacini evreiesti. A plecat cu familia in exil mai intii in Italia, pe urma in Franta, si locuieste acum la New York, unde preda literatura comparata, fiind socotit unul dintre cei mai buni specialisti in Proust. Aciman scrie ca sa-si regaseasca trecutul. El calatoreste (fizic) intr-un loc pentru a descoperi un alt timp si, de multe ori, si un alt loc.
Scrisul e doar o modalitate, o calatorie in sine, in cursul careia destinatiile iau una locul celeilalte. El regaseste New York-ul in Alexandria; Parisul, Roma si Alexandria la New York, intr-o singura piata. Isi aminteste de Egipt pe Coasta de Azur, cind adulmeca marea prin crapatura oblonului. Povesteste despre cum picteaza Monet marea, pe care abia o schiteaza, printr-o dunga aparent indepartata. Are unele dintre cele mai frumoase pasaje despre mare pe care le-am citit pina acum. Scriind, creeaza o lume foarte mobila, in care trecutul, prezentul si viitorul traiesc la un loc, in care New York si Alexandria sint acelasi lucru, unde orice peisaj, oricit de banal, e traversat in permanenta de un flux mental bogat, logic in curgerea lui aleatorie.
False Papers nu mi-a fixat doar imaginea unui oras pe care vreau sa apuc sa-l vad pina mor, dar mi-a recalibrat structura calatoriilor (asa cum a facut-o mai de mult Italo Calvino, care spunea ca oamenii calatoresc pentru a descoperi locuri pe care le stiu deja). De cite ori am calatorit de atunci incoace am avut cumva sub piele cartea lui Aciman, la fel cum cartea in sine a devenit in timp o destinatie. Citiva ani m-am tot uitat la ea pe raft, bucurindu-ma ca o am, dar fara sa simt nevoia sa reintru in ea, pentru ca nu venise timpul. Gratie memoriei mele slabe (dar, mai ales, cartii), cind am recitit-o am descoperit-o schimbata. Bucatile pe care le recunosteam aveau doar un aer cunoscut, atit cit era necesar ca sa le simt familiare si totusi noi. Intr-un elan juvenil, am gasit o adresa a lui Aciman pe net si i-am scris. Mi-a raspuns a doua zi. Mi s-a parut foarte civilizat din partea lui. A scris si frumos, si destul de mult. Jos palaria! Mi-a recomandat Lavender, pe care o considera cea mai buna carte pe care a scris-o pina in prezent.
Fiecare om are Alexandria lui
Acum am terminat din nou False Papers. Ma uit la coperta. Am impresia in continuare ca lucrurile care nu ni s-au intimplat nu ni s-au intimplat cu un scop, dar, desi imi scapa in continuare scopul, parca il vad mai clar. Aciman scrie ca daca nu putem da drumul lucrurilor din trecut e semn ca nu stim sa le primim atunci cind vin, dar fraza e strecurata catre sfirsitul cartii, inecata in text, nu e nicidecum o concluzie, ci doar o banuiala niciodata dusa pina la capat. Caci daca ar fi dusa, probabil ca Aciman si-ar pierde obiectul scrisului. Pe undeva, sint sigura ca toate cartile sale trateaza despre acelasi lucru si folosesc acelasi material (biografic).
Nu mi se pare o problema. Cind a raspuns, Andre Aciman mi-a spus printre altele ca fiecare om are Alexandria lui, un loc mitic pe care il cauta toata viata, regasindu-l intr-o mie de locuri. Alexandru Macedon avea mai multe Alexandrii, e drept, dar le-a ars repede, imediat ce le-a construit. (Am vazut recent la televizor filmul lui Oliver Stone.) Pentru noi, astialalti, Alexandria (sau putem sa-i spunem cum vrem, Mizil sau Faurei) se construieste pe ecranul din spatele mintii. Am cautat pe net fotografii cu Alexandria. Am gasit unele vechi, nemaipomenite, dintr-o epoca cu mult dinainte de a se naste Aciman. Dar citindu-i cartea ti s-ar parea firesc s-o fi cunoscut si pe asta.