Actualitate  -  Radu Cucuteanu  -  

Tl;dr sau rezumat: se petrec lucruri cu limba, inclusiv cu cea română; că or fi de bine, că or fi de rău, asta doar viitorul poate arăta. Csz, realitate e realitate indiferent de subiectivismul nostru, rămâne doar relativismul realității, n-ai csz. Mai grav, poezia este acolo unde o găsești. O încercare crudă.

Internetul a schimbat extraordinar de mult omenirea – cel puțin partea aceea din ea cu acces la curent electric și la folosirea rețelei care azi unește miliarde de oameni. Ca să vezi, aici, chiar dacă dăm la o parte dictaturile hard­core, precum China sau Coreea de Nord aici, poate intra și Rusia, aia de face spectacolul incapacității sale la granița cu Ucraina.

Dar, revenind la internet, schimbările, ca să vorbim cât de cât obiectiv, sunt și în bine, și în rău. Și, cum le resimțim cu toții, nici nu are rost să intrăm în detalii în ce le privește.

Dar, printre altele, este imposibil de negat că internetul a schimbat profund felurile în care comunicăm. E un lucru pe care l-am bănuit cu mult timp înainte de a fi ajuns rațional la această concluzie, banală astăzi. Adevărul fie spus, internetul e ca mARN: chiar dacă apărut pe piața ideilor acum niște multe decenii, acumularea i s-a revărsat, și încă cum!, în ultima vreme. Însă, ca să fim so­bri, așa cum este ea, cu dificul­tățile și prea repede schimbările paradigmatice, niciodată viața nu ne-a fost mai ușoară decât în vremurile webului.

O limbă nouă se formează sub ochii noștri

Pe de altă parte, este evident că internetul ne-a creat o mulțime de noi provocări, de probleme, printre care cele legate de limbă. Dar cum altfel pot apărea po­veș­tile dacă nu prin noi provocări? Credeți că Prâslea a găsit din prima pomul cu merele de aur? Nu, este foarte limpede, la fel cum este limpede că nici limba nu este atât de docilă și statică pe cât încearcă să o (ne)imagineze ultima ediție din DOOM.

O limbă nouă se formează sub ochii noștri, din clipă în clipă, sub imperiul unei treceri din ce în ce mai rapide, o trecere care se manifestă și la nivel de limbaj. Dacă inițial era vorba de un limbaj de specialitate oarecum, acum influ­ența internetului ne-a dus în momentul în care suntem tot mai mult legați ceea ce era jargon, de noi forme de a simți și de a ne exprima.

Dar de ani întregi nu mai este vorba despre o formă de jargon, fie el de specialitate, fie legat de cei împătimiți sau crescuți cu sau pe internet, ci despre realități care intră tot mai puternic în folosirea uzuală a limbii. Evident, cea mai puternică evoluție se resimte la nivelul limbii engleze, cea care funcționează ca lingua franca când vorbim despre web. Este locul în care se impune să facem diferențierea între limba oficială, limba neprotocolară și limba care se ițește de prin cotloanele internetului.

Despre internetul dialectal

Bineînțeles, legat de cea din urmă, este vorba și despre îmbogățirea limbii, prin apariția a zeci și sute de noi termeni, pe care în mare măsură i-am importat și noi tale-quale în limba română, de la bot (prescurtare de la robot, cu sensul de program care acționează automat) la wiki (site dezvoltat de o comunitate, la care pot contribui toți membrii), de la crowdfunding (finanțare din sume mici obținută din partea fiecărui utilizator interesat de apariția unui produs ino­vativ pe piață) la hashtag, de la trol la memă.

De aici au apărut diferite dialecte, ca să revin la folosire unor noțiuni ce țin de lingvistică, o sumedenie de modulări specifice diverselor domenii (atât în sens de preocupare, cât și în sens de domeniu de internet – al României fiind .ro). Peste toate însă, în funcție de moment, a tronat câte un suveran unificator, destul de repede înlăturat de un altul, prin voința democratică a miliardelor de internauți. Astfel, acum niște ani, într-o altă variantă a internetului (care acum se află la punctul dintre 2.0 și 3.0), așa-numitul leet (eleet = elită sau leetspeak sau, de ce nu, direct 1337) era regele celor care pretindeau că se pricep la tainele internetului. Acesta presupune înlocuirea literelor, cum se poate vedea mai sus, cu alte glife, pe baza asemănării dintre ele. Astfel, în contextul de mai sus, 1 are valoare de l, 3 = e, 7 = t.

Dar acele timpuri s-au tot dus. În schimb, s-a remarcat resemantizarea și nuanțarea în limbajul internauților – lucru necesar în momentul în care, în aștep­tarea internetului 3.0, comunicarea se face preponderent în scris.

Astfel că, încă de la începuturile internetuluiwww. s-a apelat la o gamă întreagă de prescurtări, majoritatea acronimice, dintre care multe pot fi auzite și în comunicarea orală. Printre cele mai cunoscute, provenite tot din limba engleză, se numără lol sau (laughing out loud = râs răsunător) sau NSFW (not safe for work = de evitat la job).

Generațiile internautice

Și în România asistăm la un proces similar celui global. Și aici vorbim de generațiile pre-internet, de cele din „vechiul internet“ (în care browsingul era elementul de bază, iar comunicarea se făcea via e-mail sau pe forumuri, iar apoi pe programe de mesagerie, precum defunctul Yahoo! Messenger, la care se adăugau rețelele iRC), generațiile de internet, care s-au adaptat și dezvoltat, în care îi regăsim pe cei care folosesc foarte mult rețelele sociale, în special Facebook și Twitter, și așa-numita generație „native“, care a crescut cu internetul din pruncie.

Prin urmare, este firesc faptul că au apărut o serie de variațiuni locale ale acronimelor amintite mai sus, în funcție de contexte diferite, dar indiferent de paradig­ma în care ele se desfășoară. Ast­fel, dacă brevitatea este o marcă a dezvoltărilor limbajului internautic, de la imo (in my opinion = după părerea mea) la csz (ce să zic, pe care l-am folosit în șapoul acestui text) nu există nici măcar un salt, ci doar un pas. Cum ar spune Umberto Eco, signifiantul este similar, în rest doar riscăm să ne rătăcim printre cuvinte care tind să își depășească propriul statut și să încerce să devină ele însele adevăruri în sine.

Limbajul folosit pe internet funcționează însă și ca un agent de conservare: adaptarea stilistică liberă a scrierii duce la păstrarea unor inflexiuni sau regionalisme care altfel s-ar pierde. Iar asta se vede și „se aude“ și în internetul autohton: adesea vocalele moi din Ardeal sunt notate, pentru a le diferenția accentul, cu y, adesea partea moldovenească a internetului folosește mult mai multe ă-uri – acestea sunt nuanțe care cel mai adesea s-ar pierde în scrierea standardizată conform normelor Academiei.

Aici trebuie pusă o piedică în înțelegerea prea generală: un subiect aparte, care refuză să fie împărtășit acum și care, în mod evident, are nevoie de un spațiu propriu, este cel al analfabeților analitici, chit că funcționali, care se manifestă pe internet. Un internet care a dat voce fiecăruia dintre noi, un internet care a democratizat prostia. Dar, cum spuneam, asta e o cu totul altă dis­cuție. Nu este vorba acum despre acea categorie, internetul, foarte mare de altfel, care umple de comentarii într-un românește de nerecunoscut și care poate fi văzută, poate cel mai simplu, intrând pe secțiunea de comentarii de pe paginile de web ale presei, unde găsești de la „tu eshti angerul meu“ la „ceusescu este salvator la tara ca vin evrei sa ne cotropeasca glia“.

Creuzetul lingvistic al internetului

Un lucru trebuie recunoscut: limbajul internetului, fie și la scara mică a celui românesc, este unul dintre cele mai înnoitoare fenomene lingvistice la care ne-am putea gândi, cum arată lingvistul David Crystal. Și cred că acesta este unul dintre motivele pentru care ne simțim adeseori deze­chilibrați și de asta pentru multe generații apare senzația de panică, de vid. Este o destabilizare sui generis care riscă să îi arunce pe mulți în dezechilibru. Iar aici, ca să fim onești, este vorba și de vina mass-media: această senzație resimțită de mulți a unui sfârșit de lume „din cauza“ internetului este și urmarea unei mitologizări a unei limbi vorbite undeva apri­oric, de o normativitate care tinde să ocupe tehnic o normalitate a comunicării.

Cred că, mai ales în contextul hipernormativității oferite de a treia ediția a DOOM, abia apărută, acest lucru are relevanță în internetul românesc, pentru că subliniază diferența dintre limba vorbită, trăită, și cea academică, care riscă să fie aruncată în desuetudine sau, mai grav, să se închidă în propriul turn criselefantin, construit din colții de fildeș ai cuvintelor. La ultimele generații care au devenit conștiente – și vă asigur că lucrurile vor căpăta o amploare tot mai mare – se remarcă felul în care efectiv (folosit cât se poate de tehnic) o serie de reguli nu se mai aplică. Sau, mai bine zis, ge­ne­rațiile noi aleg să nu mai țină cont de ele. Asta face ca poezia nouă să fie mai aproape de internet (sau poate că invers) decât proza seacă a Academiei.

Vedem cum și pe partea luminoasă a internetului românesc se dezvoltă un nou limbaj, o cultură în cadrul generic al celei mai largi, românești, cu multiple influențe din zona anglo-saxonă. Iar aici nici măcar nu mai poate fi vorba de barbarisme, în momentul în care asistăm la nașterea unei forme noi de manifestare și in­teracțiune, cu elemente noi, nemaivăzute și nemaicunoscute. Chiar dacă de ceva timp este explorată ipoteza că, într-un fel sau altul, internetul tinde să devine monolingv, lucrurile nu par a sta așa la firul ierbii. Și chiar dacă schimbările au loc într-un ritm accelerat, vrednic de mult-clamata viteză a secolului în care ne aflăm, totuși ele se resimt la nivel de pas generațional, existând generațiile intermediare care asigură translarea unor vechi realități în cele noi și, evident, invers.

Internetul duce la resemantizarea limbajului

Comunicarea mai rapidă a dus la modificarea limbii. Vorbim de o comunicare mai alertă, mai scurtă în formă și mult mai plină de simboluri – și la propriu, și la figurat. Dezvoltarea emoticoanelor, a emoji-urilor, a gifurilor și a altor forme simbolice de transmitere a mesajelor duce la purtarea acestora în arii noi, în resemantizarea multor forme de interacțiune umană. Dar este acest lucru neapărat un rău? Aș tinde să spun că nu – și asta din poziția unui conservator, a unui om care ține mult, extrem de mult la limba pe care o vorbește (serios, întrebați-mi prietenii, fiecare va avea ceva de comentat legat de normativitatea mea).

Iar acum, ca să revin.

Aceste realități globale au făcut ca o serie de lingviști (evident, occidentali, la noi nu știu să existe asemenea demersuri) să deschidă un nou câmp de in­ves­tigații, numit „lingvistica internetului“. Cum spuneam, nu știu să fi fost întreprinse asemenea demersuri în România, dar ele ar putea fi grăitoare pentru felul în care se manifestă generațiile născute după 2010, să spunem.

Altfel, este absurd să ne plângem de consumul redus de carte, de cum „cei care vin din urmă“ nu mai împărtășesc aceleași valori, nu mai sunt comme il faut, dacă nu ținem cont de evoluția lumii, dacă nu ne dăm seama că ceea ce numim social media, în orice formă s-ar manifesta, constituie un pas înainte în mersul lumii. Închiderea în clișee precum „ceea ce nu mă interesează nu există“ nu înseamnă, până la urmă, nimic.

Până la urmă, aici, înseamnă până la urnă. Până la urna funerară adică, cu alte cuvinte până la alienarea unei părți a culturii vechi, care ar alege să rămână statică, blocată în propriile certitudini.

Vedem cum internetul ne învață noi forme de comunicare, cum apar forme de gândire critică asupra lumii, exprimate foarte bref, cu mici nuanțe de cinism, dar cu umor, în comentarii care adesea înglobează un întreg set de probleme într-o imagine. Consider că, de câteva decenii încoace, aceasta este o nouă formă de cunoaștere.

Până la urmă, suntem parte a unui întreg

Iar în această privință, a adaptării la nou și a integrării formelor de cunoaștere pe care deja le de­ținem, internetul românesc este dominat de forme deja desuete, în cavalcada internautică, de copii palide ale unor schimbări care deja au avut loc în mare parte din restul lumii numite internet. Aici, ca și aiurea, ne manifestăm cu un decalaj oarecare.

Pe de altă parte, aici, ca și aiurea, partea românească a inter­neților dovedește că are un specific al său. Nu e vorba numai de o oarecare formă de cinism, întâlnit de altfel pe întreg spectrul webului, nici de prostia colosală pe care o dovedim – dimpotrivă, acestea ne fac parte integrală a lumii, cel puțin la nivel virtual. Astfel dovedim că suntem parte a unui întreg, acea parte cu specificul său, cu idiosincraziile sale, cu felul său de a fi. Nu este locul meu și nici nu mi-am propus o analiză a acestor particularități. Dar ele există.

La fel, mi se pare foarte important felul în care va evolua comunicarea, la nivel general, în momentul în care vorbim despre modificările, ajustările și inovările aduse de comunicarea legată de internet (indiferent de faptul că vorbim de cel actual, numit 2.0, sau de cel care va surveni în scurt timp, 3.0) și, mai ales, de cum vom reuși să ne raportăm noi la ea. Pentru că, în acest moment, am impresia că refuzăm prea mult pentru prea puțin.

Toată viața riscă să devină o memă

Tl; dr. Csz.

Se tot spune că nu se mai citește. „Ca altădată.“ Se tot spune că nu se mai gândește. „Ca altădată.“

Cumva, cele două aserțiuni sunt legate între ele. Nu știu exact de ce, dar pare a fi un loc comun. O fi nostalgie? O fi o părere obiectivă? Asta nu mai știu. Dar mă îndoiesc că putem număra prea mulți dintre cei ce spun asta care să fi stat de vorbă cu un tânăr de 20 de ani. Pentru că, dacă reușesc să-și depășească limitele, ar putea să recunoască faptul că, măcar uneori, s-au înșelat.

„Se tot spune că“ – dar totul e în registrul negativ. E un sentiment presant al sfârșitului unei lumi din partea unora dintre noi, pe când eu văd aici mai degrabă începutul uneia. Că o fi mai bună, mai rea, asta doar noi putem hotărî – dar nu o putem face în nici un caz de dinainte, condamnând experiența în sine.

Eu nutresc un gând simplu: asistăm la o schimbare paradigmatică, una care este luată prea în ușor de unii, ca o simplă glumă – caracteristică a primelor tinereți, aș putea spune –, iar de alții prea în serios, din prima lor tinerețe, pe când lucrurile „stăteau altfel“. E o schimbare pe care trebuie să o înțelegem, pe care avem ocazia să o ghidăm.

Ni se înfățișează o ocazie unică: să putem vedea cum putem in­fluența o bucată de viitor. Să vedem și să înțelegem ce se întâmplă acum, aici, iar în loc de a condamna să vedem cum putem face ca lucrurile să fie din ce în ce mai bine.

Să scriem haha la fel cum scriem lol.

Sunt calcule mici, legate de felul în care ne manifestăm online, dar care în paradigma actua­lă ne arată complexitatea regulilor din spate, cele pe care nu le vedem. Este, aș putea spune, o formă de memologie, una la care participăm cu toții.