„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Șoferul din Oz, de Dan Lungu, care va apărea în curând în colecția „Fiction Ltd“ a Editurii Polirom.
– Fragment –
A povestit cu Oana și au descoperit că amândoi erau singuri. De la reparații auto a plecat la scurt timp, dar cu ea a rămas. Plăti și porni la pas prin oraș. La un moment dat, realiză că îi rămăsese în mână capacul plin de promisiuni. Nu se dăduse niciodată în vânt după fotbal, așa că depuse capacul în primul coș de gunoi. Nu reușea să găsească nici un sens în faptul că se plimba de unul singur. De fapt, nu era plimbare, ci deplasare. Mersul lui era mai degrabă o formă de așteptare. Așteptând să sune telefonul în orice clipă, nu reușea să vadă mai nimic. Totuși, nu se opri.
La un moment dat, Boss îl apelă surescitat, ceea ce-l învioră. Reperă parcarea și grăbi pasul. În timpul cel mai scurt, ajunse în fața porții bătrânului Augustin și claxonă scurt de două ori. Ieșiră împreună din casă, Boss și tatăl său, iar în drum spre poartă se opriră de două-trei ori prinși de febra discuției. Din gesturi, nu părea nimic tensionat, ci de stabilire a detaliilor. Boss gesticula mult, în timp ce bătrânul părea calm, îi punea mâna pe umăr. Își conduse fiul până la poartă, unde îl îmbrățișă, iar lui Sergiu îi flutură călduros din mână, aplecându-se pentru un contact vizual mai bun. Bătrânul inspira încredere și echilibru, îi răspunse din toată inima cu același gest. O pisică îi privea de pe acoperiș.
Boss se grăbea. Voia să ajungă la R. ca vântul și ca gândul. Dădu drumul radioului, căută fluxul de știri, iar în timp ce vocea prezentatorului vorbea despre inundații, demonstrații sau devalorizarea leului, Boss butona aprig telefonul. După turnura pe care o luau lucrurile, se pare că Oana avea dreptate, nu avea să ajungă nici în acea seară prea devreme acasă. Oftă și acceleră. Într-o bună zi a invitat-o pe Oana la el. Încă nu plecase de la reparațiile auto. Se întâlniseră de mai multe ori prin oraș, merseseră și la un film 3D la Multiplex, dar încă nu călcaseră unul pe la celălalt. Ea avea o colegă de apartament țâfnoasă, iar el o avea pe Mama Sofia. Ea știa că locuiește cu bunica, dar el nu-i spusese prea multe, mai ales detaliile, i se părea lui, nu-l avantajau. Ceva din masculinitatea lui avea de suferit. Erau reîndrăgostiți, ar putea spune, și ar fi vrut să petreacă cât mai mult timp împreună. El pe atunci avea destul timp liber, dar programul ei era aiurea, ca și acum. Voia să pară bărbatul matur, dar își pierduse mințile mai rău decât un adolescent. A făcut curat în casă, a aerisit, a rearanjat puținele mobile. Dacă ar fi putut, ar fi făcut dintr-o garsonieră un apartament cu trei camere. La vârsta lui, alții aveau casă. Desigur, a cumpărat flori. A montat o jardinieră cu mușcate la fereastră, să semene cu casele din Austria. Oana îi vorbise despre ele, la o terasă. Și-a cumpărat un parfum bărbătesc scump. A pus în frigider vișinată și șampanie. N-a uitat de apă minerală și prăjituri cu ciocolată, multă ciocolată. Ea a ajuns pe după-amiază. Purta o bluză ca o spumă și fustă înflorată, avea părul negru prins într-un coc micuț. Zâmbea continuu. Niciodată n-o văzuse mai frumoasă. Gâtul, îi plăcea foarte mult gâtul ei, grațios, cu un pufușor discret ce strălucea auriu în soare. Au desfăcut șampania și au toastat plin de subînțelesuri. Au povestit și au râs. N-au vorbit despre anii de liceu. N-au deschis nici unul din subiectele care ar fi putut strica armonia acelei zile, a acelei seri. Odată cu experiența se ascute un simț al pericolelor, al capcanelor emoționale ce trebuie evitate. Știi cât de prețioasă e clipa cea frumoasă și vrei să o prelungești la infinit, ții de ea și cu dinții. La un moment dat, ea a zărit mănușile de box și a întrebat: de ce te-ai lăsat ? N-a știut că apasă pe butonul care nu trebuie. A încercat să n-o arate, dar vraja s-a rupt. Filmul s-a terminat, s-au aprins luminile realității. I-a povestit, încercând să-și ascundă tulburarea, episodul care l-a hotărât definitiv să o lase baltă. Oana i-a simțit mișcările tectonice profunde, dar n-a încercat să schimbe subiectul, și-a dat seama că e prea târziu. Instinctul n-o înșela. S-a apropiat de el și i-a luat capul în palme, apoi i l-a strâns la piept, a glumit cu duioșie și au sfârșit într-un sărut lung, vindecător. A urmat ceea ce nici n-ar fi visat. O vreme au trăncănit despuiați, după care inevitabilul s-a produs. De câte ori își amintește, îi vine să se ascundă în fundul pământului de rușine. Oana a vrut nu doar la baie, ci să facă șiun duș. Asta nu luase în calcul, pentru că mintea lui nu mersese atât de departe. A fost nevoit să-i explice că bunica lui nu plecase într-o vizită, cum poate își închipuise, fiindcă e paralizată. Ca să nu le stânjenească întâlnirea, îi aranjase un loc mai ferit. Îi așternuse bine, cu tot confortul. Pusese o plapumă. Da, și pernă. Casa e mică, nu avusese alt spațiu mai bun decât cada din baie. Putea jura că bunica lui nu e supărată. Era sigur de asta. El și bunica lui comunicau din priviri. I-a dat voie… A întrebat-o… Ș.a.m.d.
Oana era uluită și furioasă, nici nu se uita la el. Nici nu-l auzea. S-a îmbrăcat cu gesturi străine și a plecat fără să scoată un cuvânt. Toată casa rămăsese ca după cutremur.
CARTEA
Noul roman al lui Dan Lungu ne propune o incursiune la firul ierbii în lumea politico-interlopă postcomunistă, spre începuturile capitalismului autohton. Sergiu, Sergio sau Sergiulică este șofer, bodyguard, spărgător de lemne pentru grătar, secretar de stat, adică om bun la toate în preajma puterii. Povestea lui ne duce de la găștile de cartier până la ministere și locuri discrete unde se iau decizii și se pregătesc tunuri. Cu o perspectivă postmodernă, implicit ironică, Șoferul din Oz combină povești de dragoste și de familie cu radiografia oblică a puterii și lupta personajului principal pentru cucerirea normalității în vremuri tulburi. O carte din care nu lipsesc umorul, duioșia și nici dimensiunea documentară. Ca în majoritatea romanelor lui Dan Lungu, te amuzi, te emoționezi și afli o sumedenie de lucruri incredibile despre lumea în care trăiești.
AUTORUL
DAN LUNGU (n. 1969) este unul dintre cei mai apreciați scriitori români, cărți ale sale fiind traduse în numeroase limbi. La Editura Polirom a mai publicat volumele de proză scurtă Băieți de gașcă (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2013), Proză cu amănuntul (ed. a II-a, 2008) și Părul contează enorm (2019), romanele Raiul găinilor (ed. I, 2004; ed. a II-a, 2007; ed. a III-a, 2010; ed. a IV-a, 2012), Sunt o babă comunistă! (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2011; ed. a III-a, 2013; ecranizat în 2013, în regia lui Stere Gulea; ed. a IV-a, 2017), Cum să uiți o femeie (ed. I, 2009; ed. a II-a, 2010; ed. a III-a, 2011), În iad toate becurile sunt arse (ed. I, 2011; ed. a II-a, 2014), Fetița care se juca de-a Dumnezeu (ed. I, 2014; ed. a II-a, 2016; ed. a III-a, 2018) și Pâlpâiri (2018), precum și cartea pentru copii Vlogger la 13 ani sau Buncărul cu bunătățuri trăsnite (2021). Tot la Editura Polirom a coordonat volumele colective Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism (2008, în colab.), Str. Revoluției nr. 89 (2009, în colab.), Cărți, filme, muzici și alte distracții din comunism (2014, în colab.) și Cartea copilăriilor (2016, în colab.). În 2011, statul francez i-a acordat titlul de „Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres“ pentru contribuții la îmbogățirea patrimoniului cultural francez.