Interviu  -  Alina Vîlcan  -  

Fragil, cartea de proză scurtă a Simonei Goșu, apărută la Editura Polirom în primul an de pandemie și disponibilă de la sfârșitul anului trecut și în ediție de buzunar, a reușit să atragă deopotrivă atenția publicului și a specialiștilor de la noi, ceea ce se întâmplă rar în cazul volumelor de debut. Povestirile aduc în prim-plan o fermecătoare galerie de personaje-copil prin intermediul cărora lumea i se arată cititorului altfel, transformată prin detalii surprinzătoare, la care autoarea ne face astfel atenți. De unde vin toate aceste personaje, au ele ceva din copilăria prozatoarei, cum să scrii o carte de debut care să se facă remarcată? Sunt câteva dintre întrebările pe care i le-am adresat Simonei Goșu.

FRAGIL. Cum ai început să scrii proză și cum a apărut volumul de povestiri Fragil (Editura Polirom, 2020)? În cât timp ți-ai scris cartea de debut și cum a arătat acel timp pentru tine, cum ai lucrat?

Am scris povestirile între 2016 și 2020, printre traduceri, treburi casnice și alte obligații de familie. Am lucrat când mi-a permis programul, au fost perioade când am preferat să renunț la ieșiri, vacanțe cu ai mei ca să-mi pot termina prozele. Prefer să lucrez în prima parte a zilei, în liniște, caut să fiu singură. Când e plină casa, chiar dacă reușesc să am „o ușă închisă“, tot mi se pare că-i aud pe-ai mei strigându-mă și nu mă pot concentra. Am predat manuscrisul Editurii Polirom chiar la începutul pandemiei. M-a bucurat nespus vestea că avea să apară în toamnă. Și pentru mine a fost o perioadă plină de frici, incertitudini.

PERSONAJE. În centrul povestirilor din volum regăsim mai ales personaje-copii. De ce o astfel de alegere și cum s-a conturat toată această galerie de personaje?

Nu a fost o alegere conștientă. Am scris firesc, fără să-mi propun o tematică, cred că am o abordare foarte simplă asupra scrisului. Odată ce mi se conturau în minte personajele, intriga, detaliile, trebuia doar să fac o schemă și apoi mă apucam să povestesc. Cred că îmi lipsește latura asta, pe care o au scriitorii consacrați, „de meserie“, de a teoretiza, de a formula principii conștient, de a urmări o anumită direcție – poate pentru că scriu dintr-un soi de egoism, scriu în primul rând pentru mine, pentru a-mi satisface mie anumite dorințe, nevoi. Scriu pe placul meu, fără să urmez idei prestabilite. În general, nu am o gândire analitică, prin urmare îmi lipsește o abordare structurată asupra scrisului, literaturii. Mi s-a întâmplat ca, în compania unor scriitori care au această abordare teoretizantă, să devin confuză.

COPILĂRIE. Și pentru că povestirile tale aduc în prim-plan copilăria, nu pot să nu te întreb cum ai copilărit. Sunt și unele aspecte din copilăria ta pe care le regăsim prelucrate literar în Fragil?

Am copilărit în București, cu gașca de copii de la bloc, cu mulți dintre ei eram colegă de școală, ne jucam în fața scării, pe etaje, stăteam mult afară – de multe ori și din cauză că-mi pierdeam cheia de la gât. Obișnuiam să aduc acasă câini fără stăpân sau bolnavi. Ca mulți copii din România, petreceam vacanțele la bunici, într-un sat ca din poveste. Mergeam la fân, la adunatul fructelor, căram apă de la fântână. Mă fascinau toți puii de animale, stăteam de dimineața până seara printre iezi, găini, viței.

Cred că le-am dat copiilor din Fragil frânturi din mine, din copiii generației mele, dar și din cei de astăzi, din fiul și fiica mea. Până prin clasa a opta eram mai chubby, exact ca Mario din „Cinema central“, de exemplu. Nu înțelegeam matematica, mă pasionau româna și limbile străine, eram recitatorul clasei – în „Negresa“ apare o fetiță recitând, tot ca ea, îmi urcam ambii genunchi pe scaun când mă puneau profesorii să răspund, îmi imitam profesorii din gimnaziu spre amu­za­mentul colegilor. Mă jucam de-a profa cu păpușile, precum Adela din „Secrete“. Și ar mai fi crâmpeie din mine, cred că nici nu-mi mai dau seama care.

RECEPTARE. Volumul tău a fost una dintre cărțile românești de anul trecut foarte bine primite, atât de public (se regăsește pe lista celor mai vândute zece cărți de literatură română de la Polirom, în 2021), cât și de specialiști, obținând Premiul revistei „Observator cultural“ pentru Debut sau Premiul „Sofia Nădejde“ pentru Literatură Scrisă de Femei și fiind, de asemenea, nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Ce așteptări aveai de la prima ta carte și cum s-au potrivit acestea cu realitatea post-publicare?

Fragil a apărut în plină pandemie, cum ziceam, când totul devenise greu de anticipat, aș zice că publicarea însăși a fost o bucurie nes­pe­rată, având în vedere contextul. Mi-am dorit, în primul rând, să fie o carte citită. Și cred că lucrul acesta s-a întâmplat – cel dintâi tiraj a fost suplimentat, iar la sfârșitul lui 2021 a ieșit ediția de buzunar în colecția Top 10. Însă nu m-am gândit că va avea o primire așa bună. Până la urmă, era vorba de un volum de povestiri al unei debutante. Sunt recunoscătoare întregii echipe Polirom pentru încredere, pentru toate sfaturile și colaborarea excelente.

CITITORUL. Fragil a fost desemnată și cea mai îndrăgită carte de liceeni, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași 2021. Cum au fost pentru tine zilele petrecute la Iași, la FILIT? Cum te raportezi la publicul tânăr, într-o țară în care toate sondajele ne demonstrează cât de puțin se citește? Ai speranța că noua generație va schimba lucrurile în această privință?

Am ajuns la Iași în a treia zi de festival și nici atunci nu știam că este pe lista cărților nominalizate la premiul pentru cea mai îndrăgită carte de liceeni. Când vizitam Casa Muzeelor, câțiva elevi, voluntari în cadrul FILIT 2021, mi-au cerut autografe și de la ei am aflat de nomi­nalizare, mi-au vorbit așa frumos despre povestirile din volum. Cele trei zile petrecute la FILIT au fost intense, pline de emoții, întâlniri cu jurnaliști, scriitori și cititori.

Observ în jurul meu copii, ado­lescenți care vorbesc despre cărți, autori – nu neapărat de li­teratură, dar aș zice că, cel puțin în cercul meu, tinerii citesc, sunt la curent cu evenimentele importante din viața socială, politică, culturală, știu de unde să își ia informațiile corecte și recunosc fake news. Poate că citesc altfel, preferă mediile virtuale, online, formatul electronic, tutorialele de pe YouTube și au tendința să-și aleagă, la vârsta asta, mai degrabă lecturi de non-ficțiune, geografie, istorie, politică, științe. Pro­ba­bil că la vârsta maturității se vor apropia mai mult și de literatură.

STIL. În prezentarea cărții tale, Marius Chivu nota: „Cu aceste remarcabile proze de debut, Simona Goșu nu datorează nimic tradiției literare de la noi“. Cum te raportezi la această tradiție? Și apoi, care sunt autorii (de oricând și de oriunde) cărora simți că le datorezi cel mai mult ca scriitoare, ca voce?

Nu știu să spun, e o întrebare grea. Sunt autori români din toate epocile literare, care mi-au rămas în suflet, începând cu literatura veche, perioada modernă, continuând cu marii clasici, cu scriitorii interbelici, postbelici, până în prezent.

Citesc și recitesc cărți de ori­când și de oriunde, învăț și des­copăr mereu formule stilistice, narative, structurale, alegeri inte­ligente de perspective narative, po­vești și personaje fascinante, preo­cupări, tematici și abordări diverse în literatură. Iubesc căr­țile Adrianei Bittel, ale Ioanei Pârvu­lescu, Dorei Pavel, ale lui Mircea Cărtărescu, ale Ga­brielei Adameș­teanu, ca să amintesc doar câteva nume de la noi, în aceeași măsură în care iubesc cărțile lui Alice Munro, Margaret Atwood, ale Elenei Ferrante, ale lui Cehov, Truman Capote, Carson McCullers sau Ian McEwan, dar cum ar fi să-mi închipui că le datorez ceva ca autoare? Cred că m-aș amăgi, însă pot să spun cu certitudine că le datorez enorm ca cititor. Cărțile unor astfel de profesioniști extraordinari ai scrisului mă ajută să mă înțeleg mai bine pe mine și pe cei din jur, să fiu mai tolerantă, să trec peste situații grele de viață, îmi aduc liniște, îmi redau încredere în oameni și în rostul nostru pe pământ.

COTIDIAN. Cum arată o zi obișnuită pentru tine? Cât timp îți ocupă activitățile de traducere, cât timp îți rămâne pentru scris, ce alte aspecte se regăsesc în cotidianul tău? Ce a fost diferit în acești ani de pandemie (care au coincis și cu apariția primei tale cărți)?

Nici o zi nu seamănă cu cealaltă, mereu apare ceva neprevăzut și, de câțiva ani, am învățat să nu mă mai supăr când nu mă țin de planuri. Sunt zile când traduc constant, zilnic, care alternează cu perioade când doar corectez, verific ce au lucrat alți tradu­cători. Încerc să strecor scrisul printre traduceri, scriu dezordonat, fragmentat, cu pauze, dar în permanență îmi notez gânduri despre poveștile și personajele din minte. Dintotdeauna m-am străduit să mențin un echilibru între viața profesională/ profesie și viața de familie.

Un lucru care îmi lipsește în ultimii doi ani este sportul regulat. Obișnuiam să merg la sală constant, însă am renunțat odată cu venirea pandemiei. De copil, visam să devin balerină, dansatoare sau măcar antrenoare de aerobic, apoi, prin gimnaziu parcă, mă mulțu­meam și cu un viitor de actriță. Ce vreau să spun este că toată copilăria și adolescența visam la o muncă, o activitate fizică, ceva care să implice miș­carea. Și acum, de câte ori ies la alergat cu muzică în căști, îmi închipui că dansez (pe-o scenă, nu oriunde – râde).

CREATIVE WRITING. Nu puțini scriitori importanți au afirmat că e imposibil ca cineva să învețe să scrie, poate cel mult să învețe să fie un cât mai bun cititor, ceea ce îl va ajuta fără îndoială ca scriitor. În același timp, în lume, sunt tot mai multe cursuri de creative writing. Pentru că și tu ai participat la un astfel de curs, cel susținut de Marius Chivu și Florin Iaru, cum a fost în cazul tău, cum ți-a folosit, concret?

Cărțile vin din cărți, așa se spune, într-adevăr. Înveți să scrii pentru că ești mai întâi cititor. Prin urmare, cu cât citim mai mult, cu atât mai mare tentația, curiozitatea de a încerca să scriem. Probabil că m-a ajutat să-mi dau seama ce îmi place să fac cu adevărat. Cred că mi-a dat ocazia să cunosc oameni care m-au încurajat să mă văd în roluri noi, m-a ajutat să capăt încredere în mine.

PREOCUPĂRI. Cititorii tăi au remarcat cu siguranță interesul pentru teme ca vulnerabilitatea sau atenția pentru detalii, mereu prezente în povestiri. Cum te-ai autodefini ca autoare și spre ce zone se îndreaptă căutările tale literare? Ce te preocupă în mod special, atât din perspectivă estetică (formă), cât și a profunzimii textului?

Deocamdată, aș zice că sunt autoarea unei cărți, nicidecum scriitoare. Mă interesează oamenii și poveștile de viață, adevărul despre natura umană, nu despre un ideal, nu cum ar trebui să se poarte oamenii în anumite situații, ci despre comportamente reale și mi se pare că nu-i rău să simțim disconfort, rușine când scriem.

Cred că dintotdeauna mi-am dorit să mă simt normală. Mi-ar plăcea să scriu despre subiecte mai puțin discutate, fără să mă cenzurez, despre oameni care vor să se simtă bine în pielea lor, despre teama de a fi diferit, de a nu fi iubit și a nu iubi, despre neîncrederea în ceilalți și nesiguranța de sine. Îmi doresc mult să îmi îm­bunătățesc stilul, să devin o profesionistă din punct de vedere estetic, dar cred că mai tare mă preocupă să scriu cărți care să spună ceva cititorului pur și simplu din punct de vedere uman.

VA URMA. Poate că mulți dintre cei care au citit Fragil se întreabă ce urmează, la ce lucrezi acum? Vei continua să scrii proză scurtă, vei alege romanul? Ce alte forme literare te tentează și de ce? Și, bineînțeles, ce înseamnă pentru tine proza scurtă și ce le-ai spune acelora care o evită ca cititori, cum ar putea-o descoperi?

Pentru că am tendința să las situațiile, personajele să evolueze și pe cititori să decidă despre ce e vorba, în ideea că totul ar trebui să decurgă din inter­acțiunea personajelor, din dialog și acțiune, mi se pare că povestirile mele pot fi reprezentate dramatic. Și mi-ar plăcea să mai scriu texte care pot fi puse în scenă. Am idei de proze, continui să scriu în paralel la câteva, dar nu știu ce va ieși.

Pentru mine proza scurtă înseamnă literatură, de la Cehov, Caragiale, Edgar Allan Poe, Franz Kafka, W. Somerset Maugham, Flannery O’Connor, Julio Cortázar, Jorge Luis Borges, Shirley Jackson, Charles Bukowski, până la Lucia Berlin, Lydia Davis, Joyce Carol Oates sau Sorin Stoica, Lavinia Braniște, Răzvan Petrescu, ca să enumăr doar câțiva scriitori de povestiri. Celor care o evită, le-aș zice că e timpul să o descopere, citindu-i pe autorii aceștia – e o specie literară care dă depen­den­ță, tocmai prin faptul că spune multe în cuvinte puține.

Galerie foto