Dupa Educatie tirzie a urmat Fetita, o „Lolita ca la Bucuresti”, roman inspirat de cartea lui Vladimir Nabokov. In anul 2006, Zamfir publica Se innopteaza. Se lasa ceata, „roman” format dintr-un colaj de scrisori ce recupereaza conventiile din Les liaisons dangereuses. Teoretician, critic literar si romancier, Mihai Zamfir este unul dintre scriitorii care s-au implicat activ in viata publica dupa Revolutia din decembrie ’89, fiind un foarte bun observator/comentator al vietii sociale, politice si culturale. Romania postcomunista apare in majoritatea romanelor sale, dar in Educatie tirzie este cel mai bine infatisata. Romania este „statuia din fata bisericii”, cea mai nefericita statuie din oras: „La poalele unei Romanii corpolente, imbracata in catrinta si tinind in mina, falnic, un drapel de legiune romana, soldatul ranit expira teatral, ca intr-o opera italiana. Romania nici nu se uita la el, putin ii pasa de nenorocirea individuala, ea priveste semet catre viitor”.
Educatie tirzie („educatie sentimentala” de cenusa, cum o numeste chiar autorul in inceputul textului) ii este dedicat „umbrei auguste a lui Flaubert”. La fel ca si in romanul lui Flaubert, in Educatie tirzie cititorul se afla intr-un raport „direct” cu personajele, iar uneori le poate chiar atinge. Nu exista clarobscururi, totul ne este prezentat „in lumina”. Intr-o incercare de retorica narativa, scriitorul apeleaza la perspectiva persoanei a doua. Avem de-a face cu un narator exterior sferei personajelor si care, uneori, devine un narator oracular: „Ti-ai pierdut echilibrul. Zidul de care te sprijini e din piatra gri, solida, inaltat acolo poate cu mai bine de o suta de ani in urma. Iti revii, ai ametit doar de preaplinul care urcase in tine, sufocindu-te cu entuziasm tacut, asa cum ti s-a intimplat de mii de ori, din iarna pina acum. Timpul a trecut incet si gilgiitor, dar a trecut…”. Personajul principal este prins intr-un complicat joc al memoriei si al timpului, oscilind intre trecutul imediat, hipnotizant, si prezent.
Nostalgia, nascuta dintr-o insatisfactie fata de realitate
Cartea spune povestea unui barbat din elita intelectuala a Bucurestiului, fiul unui profesor de istoria artelor, specialist in Baroc si directorul Muzeului Municipal. La inceput, Sandi Serban (asa cum ii spunea tot „Bucurestiul bine”) nu era decit „fiul tatalui”, apoi, incet-incet, „l-a sters discret pe batrinul Serban”, si-a facut un nume. Dupa Revolutie au venit alegerile, iar apoi a fost cutremur, pentru unii „pedeapsa a lui Dumnezeu dupa alegeri”. Dupa scurt timp au venit minerii, care purtau casti si aveau in mina ciomege. Au ocupat Piata Universitatii si bateau pe cine apucau. In aceste zile tulburi, de violenta si de barbarie, Alexandru Serban se indragosteste de Cora, o tinara femeie din Cartierul Departat, care il seduce si-l atrage intr-o alta lume, intr-o alta viata, unde dobindeste o alta identitate. Cititorul este atras intr-un univers al sentimentelor in care are un singur ghid, si anume nostalgia. Vizitele lui Sandi Serban in Cartierul Departat al Corei sint de fapt evadari intr-o „lume fantastica”, intr-un peisaj care nu exista in realitate. Acelasi rol il au si primele plecari in strainatate, in Bavaria, apoi la Perugia, care sint tot o forma de evadare din prezent: „Visul din primele zile de ianuarie, visul de iarna albastra bucuresteana, se continua cu un vis german de vara”. Nostalgia care pune stapinire pe personaj este nascuta dintr-o insatisfactie fata de realitate, insatisfactie care provoaca o anumita tensiune, atit in realitate, cit si in vis. Educatie tirzie este un roman de dragoste, o dragoste in vremea… mineriadei. Alexandru Serban renunta la vila sa, la iubirea lipsita de pasiune pentru Silvia, refugiindu-se in apartamentul modest al Corei Stingaciu. Sfirsitul acestei relatii inseamna pentru personajul lui Mihai Zamfir pierderea acelei identitati cistigate in lumea ireala a Cartierului Departat: „N-au decit sa vina cu totii sa te vada, cunoscutii si necunoscutii: nu stiu ca vor gasi in locul tau pe cu totul altcineva, un om care-ti seamana ca un frate, dar care abia acum invata sa descifreze lumea din jur. Adevaratul Alexandru Serban a murit intr-o noapte, pe la sfirsitul verii, intr-un cartier marginas, unde probabil nu va mai calca niciodata”.
Mihai Zamfir,
Educatie tirzie, colectia „Proza”,
Editura Cartea Romaneasca, 2008, 49 lei