Actualitate  -  Radu Cucuteanu  -  

Aflat la a treia ediție, Classix este un festival cumva atipic: până acum, s-a desfășurat numai în timpul pandemiei (la prima ediție, la mustață, chiar înainte de a intra România în scenariul roșu, la cea de-a doua, conform tuturor res­tricțiilor impuse de autorități, iar cea curentă urmând din nou regulile de coronavirus). Dar această situație este interesantă: desfășurarea în timpul pandemiei nu se poate spune că i-ar fi priit festivalului, dar nici altfel. Pentru că iată-l în continuare viu, în creștere, cu viitorul în față.

Pentru că vedem cum, de la an la an, a crescut, s-a maturizat, a început să înglobeze tot mai multe teme și să aducă nu numai tot mai mulți muzicieni în Iași, ci și un public din ce în ce mai numeros. Altfel spus, Classix s-a clasicizat în contemporaneitatea noastră.

Classix a venit să acopere o necesitate la Iași

Aici și aiurea, muzica clasică are un segment destul de limpede delimitat de public. Poate de aceea impresia surprinzătoare a unei audiențe numeroase, atât prezentă în locurile în care s-au desfășurat concertele, cât și în fața ecranelor, pentru a urmări live transmisiunile de la festival. Ceea ce arată limpede că Classix a venit să acopere o nișă existentă. Dovezile pentru aceasta sunt destule, cum ar fi numărul de bilete și abonamente vândute chiar îna­inte de a fi fost definitivat programul festivalului, epuizarea biletelor și abonamentelor sau pre­zența în număr mare a spectatorilor. Acestea pot fi corelate cu alte fapte, din același areal al culturii: cei interesați știu prea bine viteza halucinantă cu care se vând biletele la spectacolele Filarmonicii „Moldova“, la cele ale Operei Naționale Române Iași sau la cele puse în scenă la Teatrul Național „Vasile Alecsandri“, dar nu numai.

Trebuie notat faptul că festivalul reușește să supraviețuiască numai din fonduri private, fără nici o formă de ajutor din partea au­torităților române. Cele care nu au fost în stare până acum, în ciuda valurilor de promisiuni care se revarsă periodic în fluxul electoral, să ofere un sediu pentru ONRI sau pentru Filarmonica ieșeană.

Aici, însă, trebuie spus că această lipsă de spații adecvate a funcționat ca o provocare pentru echipa din spatele Classix, astfel că evenimentele din cadrul festivalului au loc în locuri diferite, care permit o diversificare a experienței auditoriului. De la catedrala romano-catolică la Casa Balș, de la Palatul Culturii la aula BCU „Mihai Eminescu“, ca să nu mai amintesc de Teatrul Național, membrii publicului au ocazia unor forme diferite de imersiune în muzică. Și, într-adevăr, una e să asculți muzica divină a lui Arvo Pärt în spațiul sacru al bisericii, altfel se simte muzica cvartetului Auner în sala „Henri Coandă“ de la Palat, cu experimentele Sofiei Gubaidulina și o interpretare a Fetei și moartea lui Schubert mișcătoare până la lacrimi, ca să nu mai spun de căldura degajată, spre exemplu, de Sonata pentru vioară și pian de Marcus Paus în atmosfera oferită de eleganta Sală „Eduard Caudella“. Iar recitalul de joi seară, bazat numai pe violoncel și pian, a fost una dintre marile reușite ale festivalului.

O săptămână, acesta este intervalul în care publicul se poate bucura de experiența Classix. Și am folosit termenul de experiență deoarece festivalul a devenit tot mai complex, oferind o varietate crescută de manifestări. Nu mai este vorba numai de concerte, ci de o lărgire a provocărilor pe care și le asumă organizatorii, de la proiecție de film la Classix in Art, un program de masterclassuri, de la vernisarea unei expoziții de ilustrații la prelegeri și discuții privind femeile compozitoare din contemporaneitate până la instituirea unor burse dedicate tinerilor artiști.

De altfel, această parte contemporană este mai mult decât vizibilă atunci când vorbim despre Classix. Aminteam mai sus de experimentele Sofiei Gubaidulina, compozitoare ce are astăzi 90 de ani, sau de muzica cinematografică și elegantă compusă de Marcus Paus în 2020, în plină pandemie. Și temele abordate mai departe sunt la fel de contemporane, la fel de vii și de prezente în cotidianul nostru.

Un dicționar al ideilor și stărilor din perioada pandemiei

O parte inedită a programului festivalului a fost proiecția filmului documentar #newTogether, produs de Forumul Cultural Austriac București. Regizat de Carmen-Lidia Vidu după un concept gândit de Thomas Kloiber și Andrei Popov, filmul lasă să se audă vocea a 60 de artiști din Austria și România privind viitorul lor și al comunităților din care fac parte după ce se va încheia pandemia. Prezentat ca „un adevărat dicțio­nar al ideilor și stărilor din perioada pandemiei“, #newTogether ne pune în fața temerilor care l-au încercat pe fiecare dintre noi, exprimate însă de artiști pentru care lucrul cu publicul este parte integrantă a vieții.

Interviurile au fost realizate în 2020, la începuturile crizei sanitare, iar concluziile la care ajun­ge acum privitorul pot fi foarte diverse, într-un metadiscurs personal ce pornește de la discursul artiștilor. Tocmai de aceea aceas­tă „arheologie a imediatului“, după cum a numit-o scriitorul Dan Lungu, prezent la premieră alături de directorul adjunct al Forumului Cultural Austriac Bu­curești, Andrei Popov, ar avea nevoie de o prelungire. Mă gândesc aici la reluarea problemei, cu aceleași voci, la finalul pandemiei. Pentru că, pentru a apela din nou la cele spuse de Dan Lungu, dacă inițial lucrurile păreau catastrofale, totuși în această nouă realitate care ne încearcă de doi ani unii și-au putut găsi o oarecare stabilitate: „Am reușit să lucrez foarte mult, dar nu în prima perioadă, paralizantă“, arată scriitorul ieșean, și „am reușit să stau pe îndelete de vorbă“.

Filmul este în sine o expe­riență, pe care privitorul nu poate să nu o întoarcă și el, către sine, într-o evaluare a trecutului recent la nivel personal.

Componenta feminină

Tot ca parte a festivalului Classix a avut loc la Casa Muzeelor vernisajul expoziției Eroinele, cu sprijinul Centrului Ceh din România și al Muzeului Național al Literaturii Române Iași.

Expoziția de afișe prezintă figuri feminine remarcabile din Cehia și România, un omagiu ce­lor care au schimbat lumea prin acțiunile lor și au avut curajul să înfrunte o societate prea puțin dispusă să le accepte.

Totul a pornit cu ocazia împlinirii a 100 de ani de când femeile cehe au obținut dreptul la vot: studenții Facultății de Design și Arte „Ladislav Sutnar“ au realizat o serie de ilustrații prin care aduc un omagiu unor persona­lități importante din istoria Cehiei și celebrează reușitele tuturor acelor femei care au avut curajul să își urmeze propriul drum. De asemenea, expoziția include și o serie de ilustrații extrase din volumele Nesupusele, un proiect al De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți, care propune o recuperare cultural-istorică a 100 de personalități feminine.

Deschiderea către contemporan

Classix este de acum, cum putem vedea, un festival ancorat în contemporan, care nu se sfiește să abordeze nici teme vaste, precum punerea în valoare a compozitoarelor secolelor XX și XXI, nici abordarea unor muzicieni contemporani. Classix, un festival tânăr, organizat de tineri în mare măsură, reușește să îndepărteze o idee pe care mulți încă o nutresc, că muzica clasică este o muzică statică, prăfuită, și arată dinamismul și provocările cunoașterii.

Mai trebuie să spun un lucru: la nivel de prezentare, video mapping-ul a fost una dintre reușitele impresionante ale festivalului condus de pianistul Dragoș Cantea (cu care puteți citi un interviu chiar în acest număr din Sdc) și de Patricia Butucel.

O componentă importantă a Classix este, am putea spune, cea a deschiderii către contemporan, o deschidere pe care o oferă și publicului, de la temele noi aruncate în joc la obiceiurile de ascultare, de la tăcerea aplauzelor în pauzele dintre părțile unei lucrări până la reflecția pe care învățăm să ne-o impunem privindu-ne și privind timpurile pe care le traversăm. Pe scurt, o deschidere de care Iașii au nevoie și care ne îmbogățește pe toți, indivizi și comunități.