Actualitate  -  Radu Cucuteanu  -  

De mult timp, cultura în România este într-o poziție nefericită, de orfan al unei țări care e prea preocupată de orice altceva decât de cine este. Este poziția pe care, într-un alt context, Tony Judt o descria foarte plastic: „la fundul grămezii“. Iar în acest peisaj cultural, partea de patrimoniu este copilul nu numai orfan, nu numai nedorit, ci și bătut și abandonat. Sunt traume care se resimt la nivelul culturii române și care se vor resimți și manifesta de-a lungul unor decenii bune de acum înainte.

Este drept, au fost momente în care se mai schimba câte ceva – incredibil, uneori, chiar în bine. Dar apoi vin deciziile care dau totul peste cap, când susul devine lateral, iar lateralul devine bifocal. Da, este vorba despre absurd. Căci, pentru multele guverne care s-au scurs pe la conducerea României, cultura în general și patrimoniul în special sunt cuvinte frumoase cu care încerci să-i convingi pe ceilalți, ba chiar și pe tine, de cât de bun și de frumos ești. Și asta fără măcar să te piepteni sau să-ți iei puchii de la ochi.

Patrimoniul ca generator de cunoaștere și de venituri

Altfel, de patrimoniu își aduc aminte conducătorii nației doar când e vorba de bani. De obicei, bani de dat pentru patrimoniu, ceea ce atrage cunoscutele inter­jecții „navemdeunde“, „dalacenetrebuie“ sau chiar „iamaidătencolo“. O situație specială este însă cea de acum: patrimoniul este cel care aduce mulți bani deodată în România. Să ne înțelegem: ceea ce nu văd diriguitorii în orbirea lor obsedată de imediat și de „ceîmiiese“ este faptul că patrimoniul cultural nu înseamnă doar inves­tiții, nu înseamnă doar moștenire culturală, nu înseamnă doar identitate, ci înseamnă și un generator de venituri. Dacă ne uităm la țările cu patrimoniu consolidat, precum Italia, vedem că turismul a însemnat, înainte de pandemie, peste 13 la sută din PIB, circa un sfert din el fiind generat de turismul cultural.

Ei bine, iată, foamea de imediat s-a activat în momentul în care patrimoniul înseamnă bani prin PNRR. Ce s-a întâmplat de aici? Ministerul Culturii, prin persoana ministrului Lucian Ro­mașcanu, a decis că se impune înlăturarea directorului Institutului Național al Patrimoniului, arhitectul Ștefan Bâlici. Și iată cum a devenit evident deodată că INP a ajuns la statutul de obiect al dorinței. Care dorință? Cea de a dispune după bună voia fiecăruia de bani publici, fără să te mai afli la cheremul vreunui profesionist, Doamne ferește.

Foarte scurt istoric

Institutul Național al Patrimoniului a fost înființat în 2009 prin comasarea Oficiului Național al Monumentelor Istorice cu Institutul Național al Monumentelor Istorice. În 2011, Institutul de Memorie Culturală – CIMEC (fost Centrul de Informatică, Memorie și Sinteză Culturală) a fost comasat cu INP prin absorbție.

Dar ce este patrimoniul cultural? Aici apelăm la ce spune legea, mai exact legea 182/2000: „Patrimoniul este format din totalitatea bunurilor care reprezintă o mărturie și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tra­dițiilor naționale, indiferent de regimul de proprietate al acestora“. Cum vedem, o umbrelă generoasă. Asemenea Uniunii Europene, de altfel, dacă am vedea totul numai în termeni financiari, așa cum se pare că sunt calați ochelarii domnului Romașcanu.

Prin urmare, INP este principala instituție centrală care pune în aplicare politicile publice în domeniul protejării și consolidării-restaurării patrimoniului cultural în România. INP este continuator direct al primei instituții publice de profil, Comisiunea Monumentelor Istorice, înființată prin Legea din 1892 pentru conservarea și restaurarea monumentelor publice. INP asigură activitățile de cercetare, evidență, inventariere, protejare și punere în valoare pentru toate categoriile patrimoniului cultural – imobil, mo­bil, imaterial și digital – și gestionează inventarele oficiale ale patrimoniului cultural – Lista monumentelor istorice, Repertoriul arheologic național, Inventarul patrimoniului cultural național mobil, Registrul național al patrimoniului cultural imaterial, baze de date și depozite digitale.

Prietenul la numire se cunoaște

Ministrul nostru drag a profitat de un artificiu pentru ca la finalul mandatului de cinci ani ca director general a lui Ștefan Bâlici să numească un altul, interimar, așa cum apare pe site-ul INP, mai adecvat intereselor sale. Este vorba despre Oana Zaharia, fost consilier personal al președin­telui C.J. Constanța și anterior fost director (detașat) al Administrației Monumentelor și Patrimoniului Turistic din Primăria Bu­curești, pe vremea când era inculpată penal pentru înșelă­ciune, și fost consilier pe cultură pentru Gabriela Firea, pe când aceasta de­ținea primăria Bucureștilor.

Cum s-a ajuns aici? Simplu: fără înștiințarea celui în cauză. Pe 17 februarie anul acesta, Ștefan Bâlici arăta că a aflat că Ministrul Culturii a numit un nou director general la Institutul Național al Patrimoniului, cu începere din data de 23 februarie – adică imediat după ce înceta mandatul său interimar. La acel moment, declara: „Nu am alte detalii, nu cunosc nici motivele și nici analizele pe baza cărora este luată această decizie“.

Cu exact două luni înainte, pe 17 decembrie 2021, Bâlici își prezenta raportul de final de mandat, care a fost evaluat cu o notă mai mică de 9, mai exact 8,76. Pe baza căror criterii, asta nu se mai știe. Și nu se mai știe nici în momentul în care arhitectul a cerut să le afle. Ministerul: 1, Bâlici: 0, transparența: –2.

Cât despre respectarea legii, e și mai rău. Conform legii 544/2001, ministerul are în continuare obli­gația de a arăta componența co­misiei de evaluare a raportului de final de mandat, grila de evaluare și punctajul atribuit, pentru a se stabili cum s-a ajuns la nota 8,76. Iar alături trebuie să vină și motivarea respingerii contestației, ca și CV-ul și re­comandările care susțin numirea doamnei Oana Zaharia – conform fișei postului de manager la Institutul Național al Patrimoniului.

Evaluarea raportului, practic a activității lui Ștefan Bâlici în anii în care s-a aflat la conducerea INP, cu o notă mai mică de 9 a permis Ministerului Culturii să nu mai inițieze negocierea unui nou mandat și să treacă la numirea unui interimar, ad libitum. După cum am arătat, acesta a fost identificat în persoana Oanei Zaharia. Este o numire pe care unele voci au categorisit-o ca fiind bazată pe „amiciții ministeriale“, cu trimitere la colega de partid a ministrului Culturii, actuala ocupantă a postului de ministru de la Ministerul Familiei și fosta șefă a Oanei Zaharia: Gabriela Firea.

Sumar al activității

Cinci ani, aproape șase, atât a condus arhitectul Ștefan Bâlici INP, din 2016 până în 2021. Cinci ani pe care i-a condensat într-un raport de 91 de pagini, cel prezentat și notat de Minister cu o notă mai mică de 9. Din afară, cel puțin, ce am putut vedea a fost o creștere a capacității instituției, o strategie coerentă și o profesionalizare a Institutului. Acest lucru s-a văzut și ulterior, în numărul și calitatea proiectelor abordate.

De asemenea, la nivel institu­țional au survenit o serie de schimbări, de la redefinirea instrumentelor de finanțare pentru monumentele istorice, în conformitate cu principiile aplicate la nivel universal, la reducerea biro­crației și eficientizarea relativă a parcursului documentar.

Cu siguranță că una dintre cele mai mari realizări din mandatul lui Bâlici sunt cele două dosare depuse la UNESCO privind Ansamblul monumental al lui Constantin Brâncuși de la Târgu Jiu și Peisajul cultural minier Roșia Montană. Iar Roșia Montană a fost înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial și simultan în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol chiar în anul 2021.

Un alt mare atu în acest sumar al unei activități deloc sumare este, spre exemplu, reîn­ființarea atelierului de proiectare pentru restaurarea monumentelor istorice, care a finalizat proiectele de restaurare pentru amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și pentru fortifi­cația de la Sarmizegetusa Regia. Să nu uităm nici de sesiunile de finanțare pentru salvarea și promovarea monumentelor istorice din timbrul monumentelor pe care le-a inițiat. Lista e lungă, sumarul e prea mic.

Întrebări fără răspuns, proteste asemenea

Acestea reprezintă o parte din ce a reușit să facă INP sub conducerea proaspăt înlocuită la voința ministrului. Dar cum se justifică această voință? Ce anume i se impută lui Bâlici? Ce o recomandă pe doamna Zaharia, care nici azi nu are declarația de avere pe site-ul INP? Vocea și talentul? Sunt întrebări la care nu s-a căpătat nici un răspuns, deși acesta a fost solicitat de multe voci din domeniul cultural. Înlocuirea unui profesionist, a unui om cu vocație, nici nu mai contează cu cine, nu se poate face arbitrar, la bunul plac al unui vremelnic.

Totuși, așa cum arăta și Eugen Vaida sau Corina Șuteu, principalul merit al intrării Roșiei Montane în UNESCO este al lui Ștefan Bâlici. Tocmai de aceea s-a ajuns la cererea demisiei lui Romaș­canu, care arată că nici la al doilea mandat ministerial nu prea a înțeles care e treaba cu toată cultura asta de îl bat atâția la cap.

Îi explicăm până înțelege: în România patrimoniul cultural și biodiversitatea sunt cele mai mari bogății pe care le avem. Iar disprețul cu care sunt tratate amân­două de către politicieni aruncă această țară în im, în mlaștină și mizerie. Astfel încât nu mai avem de ales și trebuie să vorbim despre un atac asupra patrimoniului cultural, care vizează distrugerea sa.

Solidarizarea profesioniștilor

„Nimeni nu este de neînlocuit, așa este, iar eu nu fac excep­ție. Dar patrimoniul este de neîn­locuit, așa îl definește teoria interna­țio­nală, așa îl percepe orice persoană responsabilă“, puncta chiar Ștefan Bâlici.

Tocmai din această responsabilitate a unor persoane a apărut în spațiul public o petiție de sprijinire a sa.

Trebuie să spun un lucru: cultura este un mediu în care, ca în atâtea altele, există grupări, grupuri și grupuscule, există antipatii și afinități, dușmănii și simpatii. Rar, foarte rar vezi ca specialiștii într-un domeniu să cadă de acord asupra unui subiect. Și tocmai asta face lucrurile impresionante: corul unanim de sprijinire a arhitectului Ștefan Bâlici. Nici o voce care să îi caute slăbiciunile, nici un atac la persoană, nici o contestare a realizărilor sale, a parcursului său sau măcar a bunelor sale intenții. Iar asta, trebuie să mă credeți, înseamnă ceva!

Cerințele de care aminteam mai sus, puse apoi într-o scrisoare deschisă, adresată premierului și semnată de sute de persoane (responsabile) care sunt antrenate în domeniul cultural, sunt simple și de bun-simț.

Cerințele specialiștilor

„La solicitarea expresă și fermă a numeroși specialiști, persoane care cunosc îndeaproape munca, experiența, activitatea și, dincolo de toate, calitatea umană și profesională a domnului dr. arh. conf. Ștefan Bâlici, inițiem această listă de susținere, prin care vă solicităm următoarele:

1. Analizarea modului în care a fost realizată evaluarea la final de mandat a domnului Bâlici. Ce i s-a reproșat, erau aceste repro­șuri justificate? Cine a format comisia și dacă membrii acesteia au avut competențele profesionale necesare să evalueze activitatea domnului Bâlici.

Dacă evaluarea nu a fost corectă, cerem repunerea imediată în funcție a domnului Bâlici, prin continuarea activității pentru încă un mandat, așa cum prevede legea.

2. Repunerea în funcție a domnului Ștefan Bâlici până la analizarea modului în care acesta a fost evaluat la final de mandat.
3. Organizarea cu celeritate a unui concurs onest și transparent pentru ocuparea funcției publice de manager al Institutului Na­țio­nal al Patrimoniului, dacă aceasta se impune.“

„Interimatul justificat politic este boala care nimicește orice instituție publică și o face vulnerabilă la presiunea venit ă din afara domeniului și a realităților care țin în mod direct de atri­buțiile și exigențele unui astfel de institut. O reacție normală in­s­tituțională ar fi fost organizarea concursului pentru post din primele zile ale interimatului domnului Bâlici, însă s-a preferat mo­­delul după care INP a fost condus și înainte de mandatul său, iar rezultatele prin comparație sunt evidente“, se arată în scrisoarea deschisă. Lucruri perfect adevărate, pe care le știm.

Reacția lipsei de reacție

Acum, desigur, vă întrebați care a fost reacția instituțională, a INP și a Ministerului Culturii. Și, desigur, deja știți răspunsul: a fost sublimă, dar a lipsit cu desăvârșire. Singura ieșire la rampă a fost a ministrului Romașcanu, care scrie: „Viziunea mea despre cum trebuie să arate și să funcționeze Ministerul Culturii este responsabilitatea mea exclusivă și, în consecință, am decis să nu prelungesc interimatul D-lui Bâlici la conducerea INP“.

Degeaba vorbim de o con­vergență a specialiștilor în momentul în care urechile sunt închise politic și ce iese este nu­mai ironie de prost gust, imperti­nență, nici măcar aroganță, ci vorbit din vârful buzelor, cu dispreț, către plebeii care insistă să îi deranjeze augusta viziune a orizontului cancaniard. Pentru Romașcanu, dialogul nu există. Nici măcar când i se cere să respecte legea.

Cu alte cuvinte, câinii latră, ministrul trece.

Între timp, fiecare își vede de ale sale, ministrul de prieteniile tranzacționate, fie ele trecute și prin domeniul penal, patrimoniul cultural rămâne cu colapsul său, iar noi cu o sărăcire tot mai mare a cine suntem.

Galerie foto