„Opinia că arta nu trebuie să aibă vreo legătură cu politica este ea însăși o atitudine politică.“
(George Orwell, Why I Write, 1964)
„Muzica pe care o cântăm înseamnă bucurie și pace. Dar credem că în acest moment bucuria nu poate să existe fără pace.“ Sunt cuvintele dirijorului italian Riccardo Muti, rostite pe 24 februarie 2022, în chiar ziua în care lumea afla despre atacul Rusiei asupra Ucrainei. Concertul cu Simfonia a IX-a Odă bucuriei de Ludwig van Beethoven susținut de Orchestra și Corul Filarmonicii din Chicago a fost dedicat de maestrul Muti poporului ucrainean.
Era începutul unei solidarizări internaționale cu Ucraina, victima unei invazii neașteptate și fără precedent în istoria modernă. Și de condamnare a agresorului, luări de poziție fără echivoc împotriva unui război declanșat de Vladimir Putin, președintele Federației Ruse. Un război care continuă să ia vieți nevinovate și să provoace nesfârșite suferințe. Odată cu valul uriaș de sancțiuni aplicate Rusiei, a protestelor organizate în marile orașe ale lumii – inclusiv la Moscova, acolo unde din cifre neoficiale peste 5.000 de oameni au fost arestați –, au început să se audă tot mai pregnant voci care condamnă această crimă generatoare de crime: lumea culturală a Rusiei a reacționat rapid, încă din 25 februarie, când peste 17.000 de artiști și liberi profesioniști ruși au semnat o scrisoare deschisă intitulată Нет войне! „Nu războiului!“
Vitali Belousov
Arta ca libertate
„Războiul din Ucraina este o tragedie teribilă atât pentru ucraineni, cât și pentru ruși“, spune scrisoarea publicată pe 25 februarie în magazinul online de critică de artă „Spectate“, anticipând impactul negativ al războiului asupra culturii și artelor ruse.
Previziunile se dovedesc cât se poate de concrete: artiștii vizuali Kirill Savcenkov, Alexandra Suhareva și curatorul Raimundas Malašauskas s-au retras de la Bienala de la Veneția, acolo unde pavilionul Rusiei va rămâne închis. „Nu pot să fiu angajata unui criminal și să primesc salariul de la el“, a spus Elena Kovalskaia, care a demisionat din funcția de director al Centrului Teatral de stat Meyerhold din Moscova, la fel ca Laurent Hilaire, directorul artistic al Baletului Stanislavski. Alături de ei, Rimas Tuminas, regizor și director al Vahtangov, sau Mindaugas Karbauskis, regizor și director al Teatrului Maiakovski.
Și regizorul leton Alvis Hermanis a cerut să-i fie scos numele de pe afișul piesei Povestirile lui Șukșin care urmează să fie jucat la Moscova în luna martie.
Mari muzicieni ruși ca Semion Bîcikov și Vasili Petrenko și-au anulat viitoarele concerte cu Orchestra Simfonică Națională de Tineret din Rusia, respectiv Orchestra Academică de Stat a Rusiei „Evgeni Svetlanov“. Evgheni Kissin, Igor Levit, Polina Osetinskaia, Daniil Trifonov sau Vladimir Jurowski au condamnat prin intervenții în presă sau pe rețelele de socializare invazia Ucrainei. Efim Bronfman și-a anulat concertele cu Filarmonica din Moscova iar Royal Opera House a anulat un turneu de 21 de spectacole pe care Baletul Teatrului Balșoi urma să îl susțină în această vară în Marea Britanie, cu spectacole ca Spartacus, Lacul lebedelor și Don Quixote. Lista e lungă și în desfășurare. Cea mai tranșantă declarație e a pianistului Evgheni Kissin: „Invazia lui Putin e o crimă de război!“.
https://www.instagram.com/tv/Cac8VotB5RH/?utm_source=ig_embed&utm_campaign=loading
© Octav Ganea Inquam Photos
Tiranii au folosit dintotdeauna cultura ca armă. Una manipulatoare, finanțată abundent de prietenii bogați ai liderului suprem, deveniți mecena pentru artiștii ce propovăduiesc binele și frumosul în lume. Dar, dincolo de știrile propagandistice sau nu despre tragedia ucraineană, lumea aștepta luări de poziție de la cei care, prin artă sau literatură, unesc lumea, peste granițe. Și încă mai așteaptă.
Sunt multe cazuri de probitate morală în tragedia agresiunii din Ucraina. Muzicieni, regizori și scriitori. Dar nu toți, unii au tăcut și încă tac, și vor tăcea poate pentru totdeauna: Evgheni Vodolazkin tace, Mihail Șișkin nu: „În numele Rusiei, cer iertare ucrainenilor“. Lev Dodin nu tace: „Vă implor, opriți-vă!“; Nikita Mihalkov tace. Kirill Petrenko, dirijorul principal de la Berlin, nu tace: „Atacul perfid al lui Putin asupra Ucrainei, care încalcă dreptul internațional, este un cuțit în spatele întregii lumi pașnice“. Valeri Gherghiev, dirijorul principal de la München, tace. O tăcere-pauză care de data asta nu e din partitură.
Alexei Nikolski
Valeri Gherghiev
Nu e doar un muzician cunoscut la scară planetară, el este și unul dintre oligarhii ruși susținători și apropiați de președintele Putin și politicile sale încă din anii ’90, pe când actualul președinte al Federației Ruse era doar adjunct în primăria orașului Sankt-Petersburg.
Fiu al unui ofițer de carieră, a absolvit liceul la Vladikavkaz, capitala Oseției de Nord, a locuit câțiva ani și la Bălți, în Moldova, acolo unde tatăl său a fost comandantul garnizoanei ruse din orășel. A studiat la Conservatorul din Sankt Petersburg și a câștigat concursul de dirijat Karajan în studenție. La 24 de ani devine asistentul lui Iuri Temirkanov la Opera Mariinski, unde va debuta cu adaptarea lui Prokofiev la Război și pace de Tolstoi.
Înainte de a deveni cunoscut în întreaga lume a dirijat și la Iași, Filarmonica „Moldova“, era anul 1984, dirijorul rus avea 31 de ani și nu-l cunoscuse încă pe cel care avea să-i schimbe destinul. Prima întâlnire cu Putin avea să se întâmple în 1992, iar șapte ani mai târziu, când fostul ofițer KGB devenea prim-ministru, dirijorul Gherghiev intra în cercul select al apropiaților cu care Putin dezbate scenariile de salvare a Patriei.
„Patria mea este Oseția, mi-ar plăcea să mă stabilesc în Oseția de Sud, dar nu pot lua cu mine Teatrul Mariinski“, declara într-un interviu din 2015. Uita că în 2008 a dus orchestra de la Mariinski într-un concert la Țhinvali, în sprijinul independenței republicii secesioniste a Oseției de Georgia. Concertele sale au devenit repede un accesoriu al vizitelor președintelui Putin în China, la show-urile de putere de la Olimpiada de Iarnă de la Soci sau Forumul Economic de la Vladivostok.
N-a răspuns niciodată concret întrebărilor din interviuri despre averea sa considerabilă ori prietenia cu Vladimir Putin, dar a fost un susținător fervent al politicilor Kremlinului, de la războiul din Georgia și anexarea Crimeii, atrăgând numeroase proteste în Vest, la New York, Paris sau München. „Provocări politice împotriva Rusiei“ le-a numit de fiecare dată marele dirijor Gherghiev.
Invazia din februarie 2022 a Ucrainei a prietenului său i-a fost fatală: lipsa de reacție i-au adus în mai puțin de o săptămână ruperea contractelor cu scenele occidentale: Carnegie Hall, Filarmonica din Viena, La Scala din Milano, Festivalul Internațional Edinburgh sau Filarmonica din Rotterdam și, mai ales, concedierea de la Filarmonica din München, al cărei dirijor principal a fost vreme de 7 ani, pentru refuzul de a-și exprima public poziția față de invazia comandată de Putin. Până la ora publicării acestui articol, dirijorul rus nu a oferit un punct de vedere.
P.S. Despre Anna Netrebko și Denis Mațuev într-un viitor Rubato la „Suplimentul de cultură“. Pentru fanii doamnei soprane, aș menționa aici că nu i-a cerut nimeni să-și „denunțe patria mamă“, după cum afirmă în declarația de pe Twitter din 26 februarie, ci doar să condamne agresiunea criminală ordonată de fanul ei no. 1, Vladimir Putin. Pe care nu a condamnat-o nicăieri, așa cum eronat afirmă un site „despre cultură“ din România.
Coda. În același eseu din 1964, George Orwell mai spune: „Scriu și dintr-un impuls istoric, dorința de a vedea lucrurile așa cum sunt, de a găsi fapte adevărate și de a le stoca în folosul posterității“.
FOTO: © Michele Monasta