Motivul e de-a dreptul duios: cei doi parinti vor ca fiul lor, Luke, sa-si petreaca primii ani ai copilariei printre caruselele din gradina Luxembourg, pustii ririiti si imaginile unui oras fabulos.
„Capul imi era plin de ilustrate din Paris, majoritatea alb-negru, in care imi dorisem intotdeauna sa traiesc”, spune Gopnik, iar noi intelegem ca mutarea dincolo de ocean s-a petrecut, de fapt, nu numai de dragul copilului: „am plecat la Paris pentru o re-educatie sentimentala”. Si bine-au facut, caci asta i-a oferit ocazia jurnalistului sa scrie, cu un farmec si-o usuratate in stare sa inmoaie inima chiar si celui mai nesuferit francofob, niste „eseuri comic-sentimentale” pline de eruditie si umor. Sa ne-ntelegem: Gopnik nu studiaza nu stiu ce monumente ale culturii franceze imemoriale – subiectele lui sint, dimpotriva, bucuria de-a fi parinte, bucataria franceza sau campionatul de fotbal.
Am citit cu o incintare de nedescris despre incercarile unui ucenic bucatar de-a scoate la iveala identitatea de fruct a rosiei, despre cele doua retorici culinare ale momentului (terroir si epice) sau despre Jean-Philippe Deranne, autorul unui impresionant recensamint a tot ceea ce se poate gati, care a marturisit ca a fost inspirat de catre Mircea Eliade si a sa Istorie a credintelor religioase (paranteza ne informeaza ca Deranne planuieste un al doilea volum, dedicat „intregii lumi a ceea ce e aruncat” in bucatarie, coji, resturi, simburi etc.). Daca sinteti curiosi sa aflati de ce la Paris „toti obstetricienii se imbraca in negru”, ce face ca in Franta „trenurile sa ajunga nu doar la timp, ci sa ajunga la timp in locuri pe care cineva ar vrea sa le viziteze” sau cine a cistigat de fapt in procesul Papon, cititi aceste eseuri ale unui calator sentimental, intelept si bon viveur, care masoara mereu imaginile Parisului de-acum cu Parisul vazut prima oara prin ochii copilului din Le Ballon rouge.