În 2019, când Volodimir Zelenski a fost votat în mod democratic președinte al Ucrainei cu o majoritate impresionantă de aproximativ 74 la sută, am scris pentru o publicație cu profil teatral un articol care începea așa: „Ucrainenii au ales președinte un actor: Volodimir Zelenski.
Popularitatea lui se datorează unui serial de televiziune unde interpreta un profesor de liceu ajuns președinte care, conform scenariului de comedie, pune lucrurile în ordine în fosta republică din conglomeratul istoric URSS. Dincolo de ușoara ei ilaritate, situația e demnă de analiză, mai ales că nu e una izolată“.
Subiectul era tratat atunci peste tot într-o notă ușor ironică, determinată de neobișnuitul situației, iar eu mergeam pe linia vot emoțional/ vot rațional și pe realitatea sociologică a suprapunerii actorilor, în ochii celor care-i privesc la rampă, cu rolurile pe care le întruchipează. Necunoscându-i în civil, le atribuie identitățile ficționale din piesa ori din scenariul pe care le animă.
Dovedește că e capabil să-și conducă țara în mod admirabil
În cursul articolului urma un șir de exemple de reprezentanți ai branșei, obișnuiți cu lumina reflectoarelor, care au câștigat încrederea cetățenilor și i-au desemnat să ia cele mai bune decizii pentru viețile lor și ale celor apropiați lor. Exemplul clasic este al lui Ronald Reagan. Absolventul de Actorie a fost cel de-al 40-lea președinte al SUA, între 1981 și 1989, pentru două mandate. Privind retrospectiv, n-a fost deloc un președinte ineficient. Republicanul câștigase experiență politică în poziția de guvernator al Californiei (1967-1975), iar înainte jucase în 19 producții cinematografice la Hollywood, în Studiourile Warner Bros. Într-un film a jucat chiar alături de soția sa, Nancy, ulterior Primă Doamnă. Postura de conducător a exersat-o în cadrul mișcării sindicale, ca lider al Screen Actors Guild.
Revenind la Zelenski, mă întrebam în articolul menționat „de ce îi votează lumea pe actori? În primul rând, datorită vizibilității de care se bucură. Pentru foarte mulți electori, interpretul se confundă cu rolul, iar când votul vizează soluții de salvare mesianică nu mai sunt deloc de mirare rezultate de genul. În cazul ucraineanului, lumea a proiectat în persoana sa tot ceea ce personajul a întruchipat pe ecran: un luptător împotriva corupției, un om puternic care va rezolva conflictul belicos din Estul țării și va negocia cu Putin de la egal la egal“.
În cazul de față, „filmul bate viața“. De fapt, „o anticipează de nenumărate ori“. În momentul alegerilor, Crimeea era deja anexată de Rusia putinistă, iar zonele Donețk și Lugansk, motivul inventat în prezent ca justificare a invaziei, se autoproclamaseră, tot la instigările regimului totalitar rus, republici populare separatiste. Contextul nu era, adică, deloc simplu, chiar dacă nimeni nu putea ști ce oroare urma să se întâmple. Și iată că, așa cum sitcomul o închipuia, astăzi Zelenki dovedește că e capabil să-și conducă țara în mod admirabil într-o confruntare armată nedreaptă, căreia trebuie să-i facă față. Are, am văzut cu toții, calitățile necesare leadershipului în circumstanțe de criză. Și care, da, vin și din aptitudinile și exercițiul actoricesc.
Adecvarea la destinatarii discursului
E un foarte bun comunicator. Sunt convinsă că are sfetnici profesioniști care îl pregătesc pentru registrul oratoric, gândesc și scriu discursurile. Precum acesta recent pentru Camera Comunelor din Parlamentul Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care îi mulțumea primului ministru Boris Johnson pentru sprijinul substanțial acordat. Un discurs memorabil, cu citări din Winston Churchill, din speechul acestuia într-un moment dificil în timpul celui de-al Doilea Război Mondial (susținut tot în Camera Comunelor, la 4 iunie 1940), celebrul „We shall fight on the beaches“, apelând la tehnica repetării anumitor cuvinte pentru a le spori impactul.
O altă punere în contextul cultural al adresanților a fost recursul la shakespeariana butadă „a fi sau a nu fi“, care definește perfect orice confruntare armată și care a sensibilizat vizibil audiența. Adecvarea la destinatarii discursului (puterile occidentale, SUA, mamele ostașilor din Rusia, civilii ruși, relațiile de rudenie și prietenie cu ucrainenii etc.) s-a văzut de fiecare dată. Zelenski are știința rostirii convingătoare a enunțurilor. Știe cât de utile sunt pauzele semnificative și care le e menirea când te adresezi unui public. Știe să transmită emoție, vector esențial când victime sunt oameni nevinovați. Are carismă, camera de filmat îi e familiară, știe cum să privească, ce să facă cu mâinile, ce postură să aleagă, să controleze o audiență căreia dorește să-i spună ceva important. O face fără ezitări, autentic, cu ton calm, dar ferm, în intervenții relativ scurte, ușor de urmărit.
Însușirile histrionice contribuie la succesul unui conducător
Are prezență de spirit, a ilustrat-o la conferințele de presă. E un actor inteligent, cu un control perfect al propriei emoționalități, se mobilizează și știe cum să reacționeze, are priză la public. Cu care se identifică, e unul dintre membrii ei. Nu are nimic arogant, nu e distant, nu apelează la clișee politicianiste, vorbește din inimă. Preferă propozițiile scurte, punctând cuvintele care capătă greutate afectivă în rândul receptorilor. Toate acestea vin din însușirile histrionice pe care le deține și care contribuie, iată, la succesul unui conducător. Care trebuie să adune oamenii în condiții de limită precum acestea pe care le vedem în direct.
„Ce se va întâmpla când realitatea va contrazice, totuși, multicolorele baloane de săpun create pentru divertisment?“, mă mai întrebam în 2019, punând succesul lui Zelenski în paradigma civilizației spectacolului în care ne aflăm. Realitatea m-a contrazis. Numele actorului Volodimir Zelenski e pe buzele tuturor, speechurile lui vor fi studiate în instituțiile de învățământ superior de studenții de la Comunicare publică, ucrainenii îl urmează ca lider incontestabil, întreaga lume occidentală e impresionată de capacitățile sale evidente de-a mâna în luptă un popor care se apără în fața unor invadatori.
Un comentariu
Să nu crezi în destin ? Marele Imperiu Rus a primit 2 lovituri mortale din partea a 2 actori; Reagan și acum Zelenski. Și acum mă întorc puțin în timp. În Grecia Antică, actorii erau considerați semizei și deschideau serbările dionisiace complet goi (dezbrăcați) fără să aibă nici-un fel de complex. Vorbesc de actorii adevărați. În cazul de față Putin și Mama Rusia și-au semnat propria condamnare la moarte lentă. Nu e bine să stârnești un semizeu mai ales cînd vine și din ,,poporul ales”.