Continuăm Jurnalul, mai ales acum când nu s-a terminat pandemia, dar e în desfășurare războiul în Europa.
Luni, 14 martie
Evidența e aceasta: Putin n-are cum să iasă de la Kremlin decât cu picioarele înainte. A ridicat o piramidă pe hoție, minciună și crime și nimeni, absolut nimeni, nu-l poate proteja, așa cum și-a protejat el predecesorul.
Putin e monstrul ieșit din matrioșka Elțîn. Și de aceea va merge până la capăt. Nu e doar psihopat, e prizonierul propriei puteri abuzive – de altfel, ca orice tiran.
Duminică, 13 martie
Recitesc Omul revoltat de Albert Camus și citesc Lemnul strâmb al omenirii de Isaiah Berlin. Nu credeam că poți să (mai) citești Camus & Berlin în timpul unui război european, dar iată că pot, în ciuda tristeții și a imensei rușini de a aparține speciei om.
Sâmbătă, 12 martie
Putin e un gangster care conduce un stat terorist și asta nu se întâmplă de ieri. Iar dictatura din China nu e nici ea în măsură să ne dea speranțe cu privire la șansele libertății pe termen scurt, mediu și lung. Războiul și pandemia vin, cum am mai notat, din regimuri iliberale și nu e deloc întâmplător.
Vineri, 11 martie
Aveau bombardierii motivaționali vorba lor: „Aruncați-mă lupilor și mă voi întoarce conducând haita“. Așa ar trebui procedat și cu Putină: deservit lupilor. Scăpăm de două rele: el însuși & vorba bombardierească.
Joi, 10 martie
Rezumatul meciului de aseară: Mbappé s-ar putea să fie, Benzema deja e de zece ani.
Miercuri, 9 martie
Să nu uităm când mai cârtim la democrație (care are și ea lunga ei listă de neajunsuri – totuși îndurabile) aceste două exemple recente: dictatura din China a făcut posibilă izbucnirea pandemiei. Iar dictatura din Rusia a generat un război european, care poate deveni oricând mondial, nuclear și, astfel, final. Să nu uităm, deci, vina Partidului Comunist Chinez și a conducătorului totalitar al Rusiei, decuplat de mult de la realitate. Apoi vor veni, desigur, și celelalte păcate ale sapienșilor (lăcomia, ca de obicei, prima) ca să ne arate cum am ajuns noi astăzi aici, în ceasul al doisprezecelea fără câteva minute.
Marți, 8 martie
Ideea conform căreia Rusia este o lume în sine este atractivă, mai ales că este, din câte putem înțelege chiar și noi, profanii & străinii, și adevărată. Iar legile de funcționare ale acestui univers rămân în mare măsură neînțelese dincolo de el.
De exemplu, în restul lumii care nu e Rusia se guvernează îndeobște (mai puțin în dictaturi și cleptocrații) pentru ca guvernaților să le fie mai bine. În Rusia, cu nesemnificative excepții, de sute de ani s-a guvernat pentru ca guvernaților să le fie mai rău. De la mujicii care, la fel ca pământurile, erau pur și simplu, de facto, proprietatea țarului (de unde să vină, deci, prețul pe viața omului?; logica acestui tip de putere e că viața omului nu înseamnă nimic, doar puterea însăși contează), trecând prin tragedia comunistă, Rusia a continuat să rămână același mister aureolat de paranoia și mesianism.
Putin nu este decât cel mai recent nume de tiran care ia prizonier marele popor rus, care periodic se eliberează doar pentru a cădea în capcana următorului tiran.
Șarlatania în cazul lent-colonelului kaghebist este totală, la fel ca în războiul (o groaznică invazie barbară) pe care l-a pornit în Ucraina. Prezentându-se drept erou și eliberator, Putin nu este decât înrobitorul poporului său. Așa se întâmplă când minciuna ia locul adevărului. Și după zeci de ani la putere, acesta e destinul comun al conducătorilor ruși.
Schimbarea profundă (deși improbabilă) a Rusiei, după eliberarea de terorismul de stat condus de la Kremlin (căci neîndoielnic rușii vor pierde războiul acesta), rămâne cheia pentru pace în Europa, fiindcă și europenii, și rușii greșesc undeva, și anume când nu vor să înțeleagă că: Europa nu poate prospera în pace fără Rusia, dar nici Rusia nu poate fără Europa.
Luni, 7 martie
Dacă Stalin și Hitler s-ar fi împreunat și ar fi avut împreună un urmaș, atunci acela ar fi fost (sau poate chiar este) Putin.