In 2002 a publicat volumul Nordul la Editura Paralela 45.
In 2003 a publicat volumul Credinta la Editura Paralela 45.
In 2006 a publicat la aceeasi editura volumul Cenotaf. A fost inclusa in volumele colective Ferestre 98, Editura Aristarc, 1998, 40238 Tescani, Editura Image, 1999, Generatia 2000, Editura Pontica, 2004, si Cartea cu bunici, Editura Humanitas, 2007. Cartile autoarei au fost nominalizate la premiile ASPRO, la cele ale Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti si la premiile revistei „Observator cultural”.
In 2005 a publicat romanul Cerul din burta, Editura Paralela 45. Volumul a fost declarat „Cartea lunii iulie” de catre revista „Orizont” din Timisoara si a fost nominalizat la Eastern European Literature Award, premiu dat de Bank Austria Creditanstalt si KulturKontakt Austria, in cooperare cu Wiesser Verlag.
A publicat in 2008 cartea pentru copii Aventurile lui Arik la Corint Junior.
A scris textul albumului Bucuresti, metropola europeana, Editura Noi Media Print, 2005.
Der Norden (Nordul) a fost publicat de Pop Verlag, Germania, in 2008.
Prezenta in mai multe antologii straine dintre care: Poesie 2003: Roumanie, territoire d’Orphee editee par le Theatre Moliere/Maison de la Poesie de Paris, 2003, si New European Poets, Graywolf Press, Minnesota, 2008.
Invitata la festivaluri internationale de poezie in Slovenia si Italia. A sustinut lecturi publice la Literaturhaus Stuttgart si in cadrul Tirgului de carte din Leipzig. Prinsa in proiectul de promovare a literaturii europene Metropoezia, derulat in Varsovia in 2008.
Dorothea Fleiss, artist plastic din Germania, a realizat, plecind de la ciiteva poeme din Der Norden, mai multe carti-obiect, expuse apoi la importante manifestari internationale de arta.
Selectii din versurile autoarei au aparut in Franta, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia si Bulgaria.
24
Afacerea se dovedi, in scurt timp, colacul lor de salvare. Dupa ce vindusera primele eugenii si primele beri, mersesera iar dupa marfa. Putinul pe care-l cistigasera il reinvestira. In citeva saptamini reusira sa scape de datorii. Sabina isi lua abonament la troleu. Eman, impacat, isi redescoperi ganterele. Il preocupa forma lui fizica, voia sa arate cit mai bine.
Colegii de camin incepura, pe rind, sa le bata la usa. Nu tineau seama de vreun orar. Cereau biscuiti dimineata, veneau dupa sucuri dupa-amiaza, mincau ciocolata pe seara, aveau nevoie de bere la petrecerea care se-ntindea pina noaptea tirziu. Sabina le invata numele, camerele, intimplarile. Cioc, cioc bateau la usa, si ea, ca electrocutata, sarea imediat. Nu conta ca facea curatenie, ca-si transcria un curs la care lipsise sau ca, mult dupa miezul noptii, dormea. Eman iesise sa faca aprovizionarea, sau poate ca se intilnea cu prietenii lui vechi, in oras. In prima perioada a caminului, credea Sabina, pedalau, pe o bicicleta-tandem, in aceeasi directie. Inca nu incepuse sa se roteasca, brusc si aiurea, ghidonul.
In anii petrecuti acolo, povestile palierelor aveau sa ajunga in camera 217 aidoma unui covor facut din straturi din ce in ce mai colorate. Cite-un gest de la Erika, surisul frumos al unui baiat, iubita lui din liceu, camera unora de la chimie, fratele si sora de la 318, Dante, medicul injurind la meciuri aplecat pe fereastra, trandafirii lui Ioan pentru iubita lui maritata, plinsul teribil al Titei, mirosurile de mirodenii orientale… Vali, basarabeanul, yoghina sau baiatul acela care s-a declarat, dupa o vreme, homosexual… Si alte istorii niciodata incheiate.
In povestea proprie, Sabina nu-si inchipuia ziua in care-avea sa-si puna balonzaidul albastru ca sa mearga in centru. Pe Lipscanii in ruine, spre fostele palate domnesti. Nu-si va numara pasii, nu va vedea luciul cataramelor de la pantofi in baltile ramase de dimineata. Pe linga Curtea Veche se va reflecta in vitrine. Gindindu-se cum locul acela fusese distrus si refacut mai multe sute de ani. Dupa navaliri veneau cutremure, dupa domni incetosati averile se risipeau in incendii. Si-apoi, vechile curti cresteau iarasi albe din praf, dar niciodata ca odinioara. In aceeasi dupa-amiaza avea sa-i spuna Roxanei:
– Mama mi-a zis o data, cind ma pomenisem, din senin, adolescenta, ca dragostea e ca un sirag de margele. Femeia trage-ntr-o parte, barbatul in cealalta. Daca e echilibru, apele si culorile se vad mult mai frumos. Daca nu e acord fin, siragul se rupe. Si margelele se risipesc in praf.
Pentru Sabina, afacerea avea sa insemne lungul anotimp al insomniei. Dar si multumirea ca, iata, se descurcau mai bine in Bucuresti. Lui Eman, insa, caminul avea sa-i devina incetul cu incetul o povara. Nici aici nu-i foloseau la nimic studiile frantuzesti…
(…)
Aprovizionarea o faceau si de doua ori pe zi daca era nevoie. In tot ce tinea de mincare, Niro n-avea egal. Incepusera sa aduca si supe instant, pateuri, napolitane, croissanturi. Cu bauturile au avut noroc: cu timpul le-au gasit din ce in ce mai la indemina. Daca la-nceput mergeau dupa ele in Colentina, in ultimul an al afacerii ajunsesera sa le ia chiar din fata liceului, din statia de autobuz. Aparusera peste noapte trei baraci in care se vindeau marfuri en-gros.
N-aveau sa uite niciodata drumurile din primii ani, kilometrii mirosind a bere si-a oboseala, strada Sportului pe care o strabateau incovoiati intr-un ianuarie incredibil de cald, in care Sabina iesise doar in pulover. Dar si epidemia de gripa din al doilea an, cind Eman plecase acasa si oasele Sabinei hotarisera sa-i iasa prin piele, cu febra si sfirseala, si-o coplesitoare nevoie de somn. Era singura, si caministii ciocaneau in rastimpuri la usa. Deschidea, parindu-i-se ca se misca pe o pilota uriasa. Isi simtea pleoapele ca de metal si nu reusea sa adune trei cifre.
In starea aceea a iesit sa faca aprovizionarea. Nu-si mai amintea cum a asezat sticlele-n geanta uriasa, le-a pus pe carucior si-a nimerit intr-o furtuna de zapada, iscata din senin. Ajunsese o manusa mare, impleticita, aruncata de vijelie incolo si-ncoace. O durea tot corpul, era in visul in care, aidoma unei cesti aruncate de la etaj, i se facea tandari tineretea. Palmele Dariei aveau sa adune resturile spre seara, ca sa-i faca o frectie cu spirt. Farmacia era ingrozitor de departe. Gemenele din Basarabia, Ana si Ania, venira cu niste antibiotice rusesti, care aveau s-o puna neaparat pe picioare. Atunci, in zilele febrei, s-a gindit pentru prima data cit de usor era, de fapt, sa mori.
In lunile de mijloc ale caminului se mai aprovizionau si dintr-un depozit aparut dincolo de pod, linga primele case din sat. Baraca parea mai zdravan facuta, nu doar o incropeala. Prin fereastra zabrelita lumina se depunea ca un praf pe pungile cu zahar si orez, pe borcanele de bulion, pe muraturi si pe marii saci cu faina varsata. Era iarna sau primavara, Sabina-si lua paltonul sau o jacheta de piele, chinezeasca, rasturna sticlele goale in genti, Prigat amar si Skip, Cola, Pepsi si Fanta, le adauga pe cele de bere, adunate din tot caminul, si trecea in dimineti albe sau in amieze ploioase spre podul care innoda partea aceea de Bucuresti cu o alta, cartierul Pantelimon, vazut departe, ca o bariera de blocuri cu zece etaje.
Pasea linistita pe linga isteria vehiculelor in mers. Se imagina vazuta de sus, pitica si fara chip, apoi se apropia tot mai mult, crestea, ajungea la inaltimea reala, la parul inca mai lung decit inainte, raminea pe loc privindu-se-n ochii durerosi de incordare, ca sa se roteasca apoi usor spre ea insasi, vazuta din spate, trambalind caruciorul ala prea mare, cu corpul scazind si devenind aidoma siluetelor care-i ieseau inainte.
Casele incepeau pe partea opusa, scunde, cu aceiasi pereti in nuanta chirpiciului. Putin mai departe era o fosta alimentara, cu acoperis de tabla si cu zabrele zdranganind la fiecare deschiderea usii. Acolo trebuia sa miroasa a spirt si pe cimentul de jos sigur se imprimasera urmele.
Sabina se oprea la depozitul en gros si, de data asta, si en detail. Vedea preturile de-afara – nu se mai schimbau decit foarte rar –, intrebindu-se daca avea sa gaseasca tot ce-i trebuia, si-apoi astepta dupa clienti asudati care incarcau in Dacii papuc cite douazeci de lazi de Azuga. Erau trei vinzatori: doua femei – una cu ochi ingusti si vicleni, cealalta spre patruzeci, probabil patroana – si-un tinar desirat care aducea lazile sau marfa ceruta.
– Te ajut eu, ii zisese fetei acesta din urma, inca din primele zile… Si ea s-a gindit ca de ce nu, inca nu-l privise in fata. In palma lui incapeau trei Bergenbier deodata, era o nimica toata sa le puna in genti. Sabina platea si, plecind, isi stergea totul din minte.
Femeia mai tinara o intreba o data ce faceau cu berile alea, cui le duceau. Si Sabina ii spuse, ca si celorlalti vinzatori de dinainte, ca au o mica afacere, erau studenti amindoi si locuiau dincolo de pod, in camin.
– A, da? N-as fi zis…
O vreme fusese calm, fara vreo uitatura piezisa. Sabina cerea, cealalta isi trecea degetele peste aparatul de calculat, era simbata, atita si-atita, la revedere, pe miine. Ironiile venira treptat si ceva mai tirziu. Vinzatorul cel tinar incepuse sa aiba si fata, putin tremuratoare, cu parul cret dindu-i in ochi. Cindva, prin martie – erau infloriti corcodusii – Sabina auzi prima oara:
– Ti-a venit studenta!
Vinzatorul tacuse incurcat. Si, cum avea multa treaba, iesise sa stivuiasca lazile goale. In ziua aceea n-o ajuta deloc pe Sabina. Abia cind fata ajunsese pe pod, se opri ca sa-si stearga sudoarea.
– Frumosule, ti-a venit gagica! auzi Sabina inca o data.
Ciresul de la coltul baracii se scutura de floare. Femeia se uita la ea cu un fel de indirjire.
– Nu mai am sucuri de grepfruit!
– Dar vad ca mai sint doua lazi acolo, in spate…
– Sint vindute, fetito! Daca te trezeai mai devreme…
– Multumesc, a zis nedumerita Sabina.
S-a scotocit dupa bani si i-a pus vinzatoarei in palma. Aceasta continua sa soarba din nes. Ii dadu restul fara sa o priveasca. Sabina iesi la gentile ei de afara. I le-ncarcase de data asta ajutorul cel tinar. Care, intre timp, si plecase. Nu dadu ochii cu el, nici pentru buna ziua, nici ca sa-i multumeasca. Isi lua marfa si se indeparta obosita.
Pe aleea ce dadea in curtea liceului, isi paru aidoma unei frunze uscate. Dar gindul se duse si ea strinse din dinti. Caruciorul era prost uns la o roata. Surisul batjocoritor al vinzatoarei o insotea. Unii oameni pur si simplu iti plac, altii nu. Ce-i casunase totusi pe ea? De ce nu-i daduse nenorocitul ala de suc?
Ajunsa in camera, desfacu gentile si-ncepu sa aseze sticlele in Fram-ul stravechi pe care-l luasera pe-o nimica toata din sat. Nu racea mai deloc, n-avea congelator, dar macar incapea o gramada de marfa in el. Il tineau imediat dupa usa, nu-i stinjenea. Ordona sucurile, unele linga altele, facu loc pentru Bergenbier si Azuga… Uimirea veni la scoaterea ultimelor sticle: patru prigat de grepfruit! Incremeni cu ele in mina. Pe astea sigur nu le cumparase!
Dupa-amiaza ii spuse lui Eman ca n-o sa mai mearga peste pod niciodata. Si vinzatorul cel tinar ramase ca un imprimeu pe o punga. Cu vinzatoarea artagoasa alaturi, chinuindu-se sa-l traga spre ea.
25
Insomnia venea dinspre ceilalti si, ca un animal de casa, se culcusea la picioarele Sabinei. O simtea tupilindu-se in camin, stia cind se apropie de usa, ii anticipa deseori bataia, uneori foarte usoara. Sarea din pat, de pe bratul strivit pe dreapta sub ea, de linga peretele rece care, cu timpul, avea sa-i picure un reumatism la umar. Deschidea, il ruga pe studentul cu pricina sa nu mai vina in miez de noapte, dar el nu-si aducea niciodata aminte.
Isi luau vinul cind petrecerea spargea un hol in bucati, isi stringeau piinea in brate cind descopereau ca n-aveau nimic de mincare, isi strecurau plicurile de nes in buzunar ca sa mai limpezeasca noptile sesiunii… Sabina se intorcea linga Eman, in patul de o singura persoana. Uneori ii era frica. Stia ca oricind poate sa viseze iarasi mina care o sugruma, din spate, in camera lor de camin, in asternutul in care se vedea limpede si cumva de sus. Trebuia sa se miste, ca sa nu moara. Cu greu, dupa un timp nesfirsit, reusea sa-si clinteasca talpa. Se trezea mereu cu aceeasi durere in ea. Inca o data scapase!
(….)
Inca din prima luna a afacerii stiura cit de important era sa ramina uniti. Se vedeau zilnic cu Marius si cu Daria, intii ca sa vorbeasca sau sa puna la cale inca o strategie iar apoi, iernile, sa joace pocker ceasuri in sir, dupa ce pe usa lipisera afisul cu: Sintem la 417. Avem marfa acolo. De fapt, doar se prosteau. Sabina invata asii, popii, valetii, damele… Deprinse usor regulile. Se-asezau in mijlocul camerei si incepeau jocurile din care nimeni nu cistiga. Pentru ca la bataie puneau monedele care, dupa valurile crunte ale inflatiei, ajunsesera sa nu mai insemne nimic. La sfirsit, dupa ore-ntregi de taiat carti, suma derizorie ajungea iar in cutia din care aveau sa si-o-mparta in cealalta seara.
Cu asta se distrara o iarna, invatara aranjamente, reusira uneori sa si triseze. Pe Sabina o amuza mai ales cind pierdea. Asa era si-n viata, unii cistigau cit ai clipi si altora nu li se potrivea nimic, niciodata.
Pocker-ul se termina in seara in care Sabinei i se facu o propunere.
– E ceva serios, ii spuse sora bruneta de la 301.
Inainte de vizita aceea, abia daca o vazusera pe fata scunda si stearsa. La cumparaturi venea mai ales sora ei mai mica. Lua zilnic doua croissanturi si doua cola. Asta era un rasfat. Aveau sigur parinti instariti. Putini din camin o duceau la fel de bine cu banii. Ba erau unii care ajungeau rarisim la ei. Poate dupa vreun examen luat sau la vreo aniversare…
Nici Eman si Sabina nu dadeau iama in ce aveau la vinzare. In primele saptamini fusese vitala reinvestirea. Iar mai tirziu, cistigul ii ajuta, de fapt, doar sa traiasca. Modest, cu abonament RATB, cu marul zilnic, cu legumele cumparate cit mai ieftin din piata Obor, cu o iesire la cinema si, un adevarat festin, cu cite-o salata mincata in fast-food-ul nou deschis la Universitate… Stiau amindoi ce puteau sa-si ia – platind ca si ceilalti – din camera lor transformata in magazin. In unele zile beau cite un suc, in altele, mai rar, deschideau un compot cu ananas.
Eugeniile erau cistigul cel mare. Foarte ieftine, se vindeau repede si nostalgic, cu fire ascunse tragind de copilarie, cu anii optzeci si miezul lor, cind mincarea disparuse incetul cu incetul din alimentare. Sabina isi amintea cum eugeniile cumparate in clasa intii nu mai erau de gasit in clasa a doua. Cum turta dulce, pe care mama le-o aducea uneori, ajunsese o piatra spargatoare de dinti. Cum ultimii ani ai iubitului conducator fusesera, de fapt, ani de foamete.
Eugeniile de-acum erau altfel, mai proaspete, cu crema mai multa. In zilele cu cursuri pina seara, Sabina minca doua sau trei, cu inghitituri rare. Nu se plingea. Daca i se facea foame, mesteca guma si totul se estompa…
In fiecare dimineata ciocaneau la usile celor care cumparasera bauturi cu o zi inainte. Nu puteau aduce marfa fara sa inapoieze sticlele goale. La 301 deschidea sora bruneta. Avea ochii cirpiti de somn. Mereu in pijama, bijbiia dupa sticlele goale. De fapt, inca nu se trezise.
Ii mira, de aceea, s-o vada, intr-o seara, la ei la usa. Mai ales ca abia o recunoscura. Schimbata total, cu parul aranjat, cu tocuri inalte si-o rochie mulata, era foarte eleganta. Avea unghii impecabile, parea frumoasa si rafinata. Mergea la serviciu. O astepta masina in fata liceului. Intra seara la Princess Casino. Clientii apareau dupa zece. Isi termina programul la patru dimineata. Simtea un fel de uzura, dar toata povestea o atragea. Erau oameni de necrezut de bogati. Si nu doar chinezi sau straini veniti pentru o zi in Bucuresti. Clientilor aproape ca nu le vorbea. Se straduia sa fie mai mult un decor. E drept ca expert, profesional.
– Nu e usor sa imparti cartile de parca ai cinta la pian. Si nici sa fii confundata cu masa de ruleta de care te ocupi.
Pocker-ul lor prietenesc lua sfirsit cind fata bruneta ii zise Sabinei:
– N-ai vrea sa lucrezi cu mine la cazinou? Tocmai a plecat o colega…
Din seara aceea, cartile de joc incremenira-n pachet. Sabina nu se angaja la cazinou. Si nici, citeva luni mai tirziu, ca dama de companie. Cineva, care lucra intr-un astfel de loc, ii strecurase oferta sub usa: „Cautam fete deosebite care sa insoteasca diversi oameni de-afaceri. Platim inteligenta si aspectul placut. E necesara fluenta in vorbirea limbilor straine”.