Povestea despre antrenamentele facute dupa Cernobil si zicea ca, desi accidentul era tinut secret, fotbalistilor li se spusese ce s-a intimplat, iar ei, portarii, fusesera sfatuiti sa „evite contactul cu mingea”. Evident, era o propunere absurda si nu-mi venea sa cred ce aud.
O vreme, nu mi-am putut scoate din minte cuvintele acelea… Dar nu le auzeam spuse de un adult, ci ca si cum ar fi fost rostite de o voce de copil. Mi-am dat atunci seama ca voi scrie o poveste si ca esenta ei va fi aceasta fraza. Asa am gasit vocea lui Dzsata si am scris Sfirsitul lumii, povestirea care urma sa devina al treilea capitol din cel de-al doilea roman al meu, Regele alb.
Vocea lui Dzsata este un fel de monolog tinut cu respiratia intretaiata; personajul vorbeste intruna, vrea sa ne povesteasca toate aventurile prin care a trecut. Atit de puternica a fost vocea lui, incit am continuat sa o aud si, dupa ce am scris si cea de-a treia povestire, in care Dzsata vorbeste cu aceeasi incapatinare despre peripetiile lui, mi-am dat seama ca scriu, de fapt, un roman, iar acest roman va fi despre copilaria mea, o carte pe care mi-am dorit dintotdeauna sa o scriu. Stiam ca nu va fi o relatare obiectiva din punct de vedere istoric despre Romania anilor ’80, ci mai degraba o descriere psihologica si emotionala amanuntita a unei copilarii traite in teama si pericol, o carte despre libertatea intr-o lume in care libertatea nu trebuia sa existe.
Pentru fiecare povestire am pornit de la obiecte si imagini din propria mea copilarie, dar vocea lui Dzsata era suficient de puternica incit sa ia totul in stapinire si sa faca o aventura din orice. Cele 18 povestiri se imbina precum piesele dintr-un puzzle, dind nastere unui roman despre copilaria intr-o societate totalitarista, a carei atmosfera seamana foarte bine cu cea din Romania copilariei mele.
Cind tatal lui este dus intr-un lagar, Dzsata incepe sa-si dea seama ca, pentru el, copilaria s-a incheiat. De-a lungul celor 18 capitole, trece prin nenumarate peripetii, care ne arata mersul absurd al lucrurilor intr-o societate inchisa, din perspectiva omului obisnuit. Dzsata incearca sa duca o viata normala de copil, sa mearga la scoala, sa faca pozne, sa se indragosteasca, sa se bata cu gastile, sa caute comori – dar, de asemenea, incearca sa-si afle noul rol in familie, ajutindu-si mama si impacindu-se cu tacutul bunic, neincetind sa spere ca-si va revedea tatal intr-o buna zi.
Cind lucram la Regele alb nu-mi imaginam ca va ajunge sa fie tradus in 25 de tari, dar ma intrebam adesea daca va fi publicat in Romania. Mi se parea foarte important. De aceea, am fost extrem de incintat cind Editura Polirom a decis sa-l publice. Si mai fericit am fost aflind ca va fi lansat impreuna cu exceptionalul roman al lui Attila Bartis, Plimbarea. Amindoi ne-am nascut la Marosvasarhely (Tirgu-Mures) si cred ca acesta este, intr-un fel, un gest simbolic: a trebuit sa parasim Transilvania si Romania, dar acum cartile noastre se intorc.
Faptul ca aceasta carte apare in romaneste e ca o mica aniversare. N-am sa uit niciodata ziua in care am primit textul tradus de Ildiko Gabos-Foarta. Faptul de a-l citi in romaneste a fost o experienta sublima; desi romana mea e deplorabila, iar vocabularul nu mai e ce-a fost odata, sa-mi citesc propriul roman in romaneste a fost fascinant. Pentru ca totul a pornit de la o fraza rostita in romaneste… Sper ca domnului Duckadam o sa-i placa.
Regele alb
Traducere din limba maghiara de Ildiko Gabos-Foarta, editie cartonata
In numai doi ani de la aparitie, la prestigioasa editura Magveto din Budapesta, Regele alb a inregistrat un succes remarcabil, fiind publicat si/sau in curs de publicare in tari precum: SUA, Germania, Franta, Italia, Olanda, Israel, Finlanda, Suedia, Norvegia, Danemarca, Polonia, Grecia, Slovenia, Bulgaria, Slovacia, Croatia, Serbia, Spania etc.
Bildungsroman plin de aventuri tragicomice relatate cu savoarea ingenuitatii virstei fragede, volumul lui Dragoman a fost, vreme indelungata, vedeta librariilor maghiare.
Biografie
Gyorgy Dragoman s-a nascut in 1973 la Tirgu-Mures. In 1988 s-a stabilit cu familia in Ungaria. A studiat filosofia si literatura engleza la Universitatea Eotvos Lorand (ELTE) din Budapesta si lucreaza la o teza de doctorat despre proza lui Samuel Beckett. De asemenea, i-a tradus pina acum in ungureste pe Samuel Beckett, James Joyce, Ian McEwan, Ivrine Welsh si Mickey Donnelly. A debutat in 2002 cu A pusztitas konyve (Cartea des-facerii), pentru care a primit premiul Brody, acordat anual celui mai bun volum de proza.
Au urmat piesa Nihil (Niciunde, 2003) si romanul A feher kiraly (Regele alb, 2005), pentru care i-au fost acordate premiile Dery Tibor si Sandor Marai. Regele alb, aparut anul acesta la Editura Polirom, se afla in cataloagele editurilor din toata lumea: Statele Unite (Houghton Mifflin), Marea Britanie (Doubleday), Germania (Suhrkamp), Franta (Gallimard), Italia (Einaudi), Olanda (Atlas), Israel (Modan), Finlanda (Otava), Suedia (Dorotea Bromberg), Norvegia (Pax), Danemarca (Borgen), Polonia (Czarne), Grecia (Livani), Slovenia (Didakta), Bulgaria (Ergo), Slovacia (Kalligram), Croatia (Fraktura), Serbia (Evrodjunti), Spania si America de Sud (RBA), Brazilia si Portugalia (Intrinseca/Sextante).
Ce spune presa
„The Times”
„Vocea lui Dzsata este limpede si apropiata, de parca baietelul s-ar uita drept in ochii cititorilor carora li se adreseaza. Si, asemenea lui Huckleberry Finn, un alt copil rebel devenit celebru, Dzsata este un maestru al evaziunii, un etern nesupus.”
„The Sunday Telegraph”
„Copilaria lui Dzsata pare sa prinda viata sub ochii nostri, in toata bogatia si complexitatea ei. Cu un talent uluitor, Gyorgy Dragoman recreeaza o intreaga lume de gesturi si obiecte, fragmentele de povesti din care este alcatuit romanul coagulindu-se in jurul jucariilor artizanale si arsenalului improvizat al unui baietel de unsprezece ani.”
„The Washington Post”
„Dragoman creeaza o copilarie nostalgica, plina de jocuri si sotii, dar in zilele intunecate ale statului politienesc condus de Ceausescu aerul e atit de otravit, fizic si psihologic deopotriva, incit pericolele pe care le imagineaza pustiul risca sa devina mortale. (…) Tinarul Dzsata nu poate intelege intotdeauna deplina semnificatie a lucrurilor la care asista, dar, prin tonul viu si simplu al acestor povesti infricosatoare si ciudat de vesele povestiri, noi reusim.”
„The San Francisco Chronicle”
„Editorii cartii pun accent pe faptul ca Dragoman a trait sub regimul comunist, dar aceasta tensiune intre autenticitatea experientelor lui Dragoman si credibilitatea celor prin care trece Dzsata ramine problematica. De ce, spre exemplu, orasul anonim din carte nu se numeste Marosvasarhely? De ce sa nu-i spunem «Secretarului General de Partid» pe nume: Ceausescu? De ce nu se pomeneste de Romania? Aceasta este, pina la urma, tara care a difuzat intruna la televizor executia dictatorului si a sotiei sale in ziua de Craciun. S-ar putea sa existe o explicatie destul de buna. Regele alb din titlul cartii este o piesa de sah pe care Dzsata o sterpeleste din casa unui oficial al partidului. Pentru el, regele alb nu este Clovnul Alb al lui Norman Manea – adica Ceausescu –, fiindca acest «circ sinistru» care-l inconjoara nu este un fapt istoric ce poate fi plasat intr-un context, ci un fapt de viata.”
„The New York Sun”
„Dragoman ne arata cum psihicul unui baietel poate asimila realitati crude – spre exemplu, faptul ca tatal lui este detinut politic –, in timp ce copilul ramine, pina la urma, un pusti normal, ce incepe totusi sa inteleaga profunzimea minciunii si perversitatii de care este inconjurat.”
„Glasgow Herald”
„Vocea lui Dzsata este puternica si convingatoare, iar Regele alb – o privire induiosatoare asupra unei perioade tragice si stranii din istoria Europei.”
„The Financial Times”
„Deopotriva fermecatoare si tulburatoare, proza lui Dragoman vorbeste in soapta despre cenzura politica si emotionala de dincolo de Cortina de Fier, fara sa spuna nimic cu voce tare.”