Din Antichitate pina in secolul XX
In secolul al XVIII-lea, specialistii in epigrafie au descoperit inscriptii antice. Deschizator de drumuri a fost Antonio Bosio, care a intreprins cercetari in catacombele romane. Parintele iezuit Raffaele Garucci si-a publicat abia in secolul al XIX-lea studiile despre graffiti din Roma si Pompei. Fie ca este vorba de agora ateniana in secolul al VI-lea i.Hr., de Valea Regilor din Egiptul Antic sau de bisericile ori inchisorile noastre medievale, amatorii au scos la iveala graffiti peste tot.
Insemnele lapidare sint cele mai vechi forme de graffiti pe care le cunoastem. Prin intermediul insemnelor sapate in piatra, constructorii au putut, inca din Egiptul anului 2200 i.Hr si pina in secolul al XIX-lea, nu doar sa marcheze pietrele cioplite, ci si sa le grupeze, in functie de marime. Aceste insemne ofereau informatii in legatura cu numele persoanei sau cu grupul care prelucrase piatra. In Roma antica erau marcate doar pietrele care erau prevazute pentru constructie, nu si cele destinate ornamentarii. Pelerinii medievali, in drumul lor catre Santiago de Compostela, lasau grafitti, in urma lor, in biserici. Numeroase cruci din aceasta vreme sint inca vizibile la intrarile in biserici, asa se intimpla in orasul francez Saintes.
Mii de graffiti s-au pastrat in Pompei. Acestea relateaza nu doar despre viata cotidiana a locuitorilor Pompeiului, ci reprezinta si insemne-manifest ale unei alfabetizari generale, care a pierdut din insemnatate odata cu caderea Imperiului Roman si care a fost reinstituita abia la sfirsitul secolului al XIX-lea.
In secolele al XVIII-lea si al XIX-lea, hotii si vagabonzii comunicau prin insemne codate, pe care le plasau pe zidurile caselor. Acestea contineau indicatii si informatii: „casa ospitaliera”, „proprietarii nu sint peste zi acasa”, „femeie usor de avut” sau „atentie, ciine care musca”. Chiar si spargatorii profesionisti de astazi se folosesc de aceasta tehnica. Ei dispun de un inventar de insemne – cercuri, patrate, cruci sau sageti –, in vederea marcarii masurilor de securitate luate pentru obiectivele corespunzatoare.
Graffiti politice
In secolul XX, numeroase grupari si miscari politice au ales graffiti ca forma de diseminare a mesajelor lor in spatiul public. In statele autoritare, precum cel aflat sub dictatura lui Pinochet, graffiti transmiteau mesaje politice, evitind mijloacele de comunicare in masa care fusesera aduse la un numitor unic, exprimau o critica la adresa statului militar si acuze la adresa asupritorilor. In primul razboi mondial, pacifistii si-au riscat viata atunci cind i-au instigat pe soldatii de pe front, aflati in transee, la rebeliune impotriva ofiterilor lor. Se pare ca, in timpul revolutiei bolsevice, un tren pictat de razvratiti a traversat intreaga Rusie.
Razboiul din Algeria din anii ’50 a dat nastere la mii de graffiti politice in Franta. Acestea exprimau o pozitie in favoarea demilitarizarii, a pacifismului, a antimilitarismului si a unei „Algerii algeriene”. Au aparut insa si graffiti care promovau o „Algerie franceza” si chemau la organizarea unei armate secrete, O.A.S. (Organisation d’Armee Secrete), care traieste in momentul de fata o renastere pe scena radicala de dreapta din Franta. Aceste graffiti se aflau in concurenta cu cele antiamericane, provocate de prezenta trupelor americane pe teritoriu francez. Pe un zid de cladire tipic din Franta anilor ’50 se puteau citi urmatoarele: „Algerie francaise”, „US go home”, „Algerie algerienne”, „Yankee go home” si „O.A.S.”.
Graffiti politice au devenit o institutie in anii ’60, odata cu ridicarea Zidului Berlinului. Probabil ca de aici isi trag originea graffiti moderne: se stie ca odata cu Zidul Berlinului, graffiti s-au transformat dintr-o aparitie marginala in peisajul orasului intr-un fenomen social. Inca dinainte de tulburarile studentesti din 1968, Internationala Situationista reprezenta o alta initiere pentru cultura graffiti. Situationistii apropiati de suprarealism dezvoltau idei politice radicale si intreprindeau actiuni concrete. Tulburarile studentesti din 1966/’67 din Germania si din 1968 in Franta si Italia au dus la apropierea culturii graffiti de catre grupari politice cit se poate de diverse. Imaginatia apartinea puterii si zidurilor. Pe linga graffiti, o noua forma de arta urbana s-a nascut in atelierele Ecole des Beaux Arts din Paris – afisul politic, care s-a raspindit cu viteza fulgerului in peisajul urban. Formele de graffiti politice au disparut practic astazi in statele din Europa de Vest, cu exceptia regiunilor cu nazuinte separatiste precum Corsica, Irlanda de Nord sau Tara Bascilor.
Miscarea stencil
Blek le Rat a initiat miscarea stencil la inceputul anilor ’80. Sabloanele sale au gasit rapid multi adepti. Caracterul deosebit al tehnicii sabloanelor consta in aceea ca spreiatul grabit pe strada este inlocuit de procesul de creatie care are loc in atelier sau acasa. Incepind cu 1981, Blek lucreaza pe strada: spreiaza „personajele” sale mai mari decit in realitate in toate orasele pe care le viziteaza.
In aceeasi perioada si-au inceput carierele si Jean-Michel Basquiat si Keith Harring. Acestia realizau graffiti in metrou sau pe strazile New York-ului, pina ce au fost descoperiti de galeristul newyorkez Toni Shafrazi si de Andy Warhol. Warhol vedea in Basquiat un artist foarte promitator; ambii au intors spatele rapid strazii si s-au indreptat catre imaginea pe suport – o cariera de vis in ochii multor grafferi, caci nu putini dintre acestia vad in strada o trambulina pentru o cariera in domeniul artistic.
Writing: la inceput a fost tag-ul
Primele tag-uri au aparut la un an dupa parizianul Mai ’68, in New York. Julio 204 a fost initiatorul. Tag-ul sau consta din semnatura sa si numarul strazii pe care locuia. Primele insemne au fost scrise cu un creion din fetru pe perete, ulterior au fost utilizate tuburi cu spray. Inca de la inceput, acesti artisti operau in toate colturile si ungherele cu putinta din oras.
Dintre tinerii taggeri, Taki 183 a capatat in ochii copiilor din Bronx alura unui print mistic. Si-a raspindit tag-ul in intreg New York-ul, mai cu seama in mijloacele de transport in comun pe care le folosea de mai multe ori pe zi. Era intr-atit de cunoscut, incit chiar si „New York Times” i-a dedicat un articol. Pe baza acestui articol, miscarea graffiti a capatat multi adepti si imitatori. Cei mai cunoscuti se numeau Kola 139, Sim 135, Hot 110, Flash 105 si Spider 141. Unele pseudonime erau folosite si de taggerii din alte cartiere, indeosebi prin adaugarea unei cifre romane, corespunzatoare „succesiunii la tron”, precum Spar III sau Clyle V.
Modelul vizual dupa care se orientau taggerii provenea din mediul urban nemijlocit al anilor ’60. Reclamele luminoase le serveau drept referinta caligrafica. Times Square si Broadway aveau in acea vreme cea mai mare densitate tipografica din lumea intreaga. Li se adauga influenta comics-urilor din vremea copilariei. Mickey Mouse era o componenta integrala in opera acestor artisti-grafferi, iar semnatura lui Walt Disney aparea si ea ca un fel de tag.
Chiar si influente din arta moderna pot fi depistate in graffiti americane. Keith Haring sublinia in mod constant influenta pe care Pierre Alechinsky si miscarea Cobra o exercitasera asupra dezvoltarii sale artistice. Demna de mentionat este si influenta traditiei murale central-americane asupra „piece”-urilor. In 1973, hispanicii au dezvoltat, impreuna cu colegii nord-americani, piece-uri mari, care acopereau metroul new-yorkez si care, printre altele, erau dedicate cultului automobilului. Acest stil venit din Panama a devenit foarte repede un fenomen la moda pe coasta de vest a SUA, sub forma masinilor tunate, care au avut un mare ecou in special in interiorul comunitatii spaniole. In acelasi timp, au aparut si frescele din metroul new-yorkez.
New-yorkezul Rammelzee a dezvoltat, la sfirsitul anilor ’70, asa-numitul concept de „iconoclast-panzerism”. „Iconoclast” reprezinta distrugerea simbolurilor, in timp ce „panzerism” structurarea formala sub forma de tanc si echilibrul literei in interiorul scrisului.
Acest concept transforma in simbol trasaturile de baza ale culturii writing: importanta literelor si caracterul inchis al miscarii. Writerii comunica prin litere in interiorul unui sistem inchis, aproape introvertit. Sprayer-ul cauta in acest caz recunoasterea de catre alti sprayeri, lucru care in cele din urma este subliniat prin dedicatii si salutari fara numar in interviuri si piece-uri. In cadrul unui „crew”, tinerii sprayeri sint instruiti de cei mai experimentati. De cele mai multe ori, o cariera de writer incepe prin invatarea artei tag-ului, care este mai tirziu aplicata pe piece-uri. Un piece reprezinta o imagine pe zid, de format mare, in centrul careia se afla de cele mai multe ori un mare inscris.
Astazi exista graffiti in orice oras din lume. Mii de tineri recurg la aceasta forma de arta urbana. Precum muzica rock in anii ’60, miscarea globala graffiti a intemeiat o intreaga ramura economica. Exista nenumarate reviste, filme si event-uri comerciale legate de graffiti.
Ultimii salbatici subversivi ai strazilor
Organizati in cadrul unor scene inchise, writerii isi au propriile reguli. Nu spreiaza peste tag-ul unui alt graffer. Se sfatuiesc reciproc, pentru a-si imbunatati stilul sau se promoveaza. Asa a aparut „Everlasting Tag”, o tehnica sportiva a graffiti, in care tagger-ul trebuie sa spreieze in locuri aproape inaccesibile. E vorba de asumarea celui mai mare risc cu putinta: escaladarea unui fronton, desenarea in cel mai inalt punct al unui bloc, din balans, sau intr-un depou de trenuri – oriunde exista un risc extrem de mare de a fi prins. Sprayerii cei mai activi, adevaratii insideri, sint cei care deseneaza in metrouri si trenuri – o practica cu grad inalt de dificultate, mult mai des intilnita in Europa decit in SUA.
In 1980, au aparut primele tag-uri in Europa: la Amsterdam, trei ani mai tirziu in Franta si Germania. Atractia interzisului este ceea ce ii inspira pina astazi pe tinerii taggeri. Piece-urile sint purtatoare de mesaje politice, au un caracter antirasist si antimilitarist si promoveaza egalitatea pentru minoritatile etnice. Unii taggeri, putini la numar, au drept tel si distrugerea bunurilor publice, spre exemplu a metrourilor si a trenurilor. Neinteresati de infrumusetarea spatiului public, pentru a-si pregati carierele artistice, ei sint poate ultimii salbatici subversivi ai strazii.
Traducere din limba germana
de Cristian Cercel
N. trad.: Ii multumesc Soranei Munteanu pentru clarificarea
anumitor termeni si concepte din domeniul graffiti.