Nu cred că muzele trebuie să tacă atunci când se aud tunurile, nu cred că intelectualii au dreptul dublului standard sau că artiștii sunt dincolo de politică. Nici că partizanii răului trebuie exonerați dacă le curge muzică grațioasă prin degete ori printre buze. Nici executați fără a le ști motivele pentru care aleg o tabără sau alta.
Dar cred, sunt sigur chiar, că în polifonia lugubră a unui război e mare nevoie de puțină frumusețe. Dostoievski avea dreptate, iar în zilele noastre e atât de ușor de salvat lumea. Eu mi-am găsit porția de frumusețe imediat, fără prea multă bătaie de cap, ascultând zilele acestea îngrozitoare două dintre capodoperele camerale brahmsiene, o muzică ce mi-a injectat rapid un sentiment învăluitor de bucurie și căldură de la chiar primele măsuri. De aceea am stat de vorbă pentru „Suplimentul de cultură“ cu Corina Belcea despre Brahms String Sextets, cel mai recent CD al Belcea Quartet, apărut la Alpha Classics pe 4 martie.
© Lukas Beck
Cvartetul Belcea este astăzi unul dintre cele mai bune cvartete de coarde ale lumii. Fiecare turneu e un eveniment pentru melomani, iar orice înregistrare, o bucurie. Sunetul său unic, înțelegerea profundă a sensului muzical și tehnica ireproșabilă l-a transformat într-o formație de top și în același timp în partener de excepție pentru orice muzician din lume.
Cu siguranță și pentru doi soliști cu experiență: Tabea Zimmerman, una dintre cele mai titrate violiste ale momentului și Jean-Guihen Queyras, violoncelistul despre care Diapason scria că „a reinventat violoncelul“.
Muzica sextetelor de Brahms e în această formulă o călătorie către inimă, una de o profunzime inimitabilă, de-a lungul căreia cei șase prieteni învață unul de la altul și celebrează frumusețea într-o experiență ce a devenit fuziune între cale și destinație.
© Lukas Beck
Corina Belcea, de ce v-ați oprit la sextetele de Brahms, vârfuri ale repertoriului cameral, pentru această înregistrare?
Pentru simplul motiv că sunt unele dintre cele mai frumoase piese compuse pentru această combinație de instrumente și ar fi o mare pierdere pentru noi să nu le explorăm, mai ales în compania celor doi muzicieni extraordinari care ni s-au alăturat pentru această aventură, violista Tabea Zimmermann și violoncelistul Jean-Guihen Queyras. Am ales cuvântul aventură intenționat, pentru că nu a fost doar o provocare muzicală, ci și una de organizare, cu perturbările inerente perioadei Covid, care a marcat viața tuturor în ultimii doi ani. În condiții optime, înaintea unei înregistrări, programul ar încorpora nu numai repetiții, ci și mai multe concerte, unde putem încerca ideile și sensul pe care încercăm să îl dăm acestor piese. Din nefericire, prima perioadă prevăzută pentru o inițială descoperire a acestor piese a fost abandonată, din motive de sănătate. Și a doua perioadă a fost punctată de mai multe anulări ale concertelor și ale mijloacelor de transport, ceea ce ne-a lăsat cu o singură încercare în concert și o călătorie interminabilă cu trenul până la Viena, unde am înregistrat acest disc. E evident că nu am fost niciunul dintre noi în acea seară într-o formă de invidiat, dar, lăsând la o parte scuzele, care probabil că nu interesează pe nimeni, aș spune că a fost totuși o experiență de neuitat.
Precedentul vostru CD apărut la Alpha Classics a fost tot un Johannes Brahms, integrala cvartetelor + cvintetul cu pian în fa minor, în compania pianistului Till Fellner. Ce înseamnă Brahms pentru tine și cum ai descrie muzica acestor bijuterii camerale?
Brahms a făcut parte din viața mea muzicală din momentul în care am pășit în incinta școlii Menuhin. Aveam 16 ani, iar toate lucrările sale au făcut parte din repertoriul lucrat în detaliu. Am avut și norocul de a descoperi Ein Deutsches Requiem din prisma grupului de soprane, cântând în corul de la Royal College of Music din Londra, în prima săptămână a studiilor mele la Conservator! Este o îndelungată poveste de dragoste, la început instinctivă, pentru că, așa cum mai târziu am citit că profesorul de pian al lui Brahms i-a spus elevului său „degetele trebuie să exprime cea ce inima simte“, așa am încercat să fac și eu, din instinct, de la prima întâlnire cu muzica lui.
M-a marcat întotdeauna și paralela pe care o găsesc între copilăria lui Brahms și ceea ce s-a întâmplat cu mine când am început studiul viorii în Timișoara, mai exact faptul că a avut un profesor de pian care era atât de devotat, încât și-a mutat familia pentru a fi mai aproape de elevul său. Sacrificii asemănătoare cu ceea ce primul meu profesor, Radu Bozgan, a făcut pentru mine, sau familia mea care a făcut imposibilul ca să pot călători și studia unde era cel mai bine pentru cariera mea. Ce mă fascinează cel mai mult în muzica lui este pasiunea înlănțuită și faptul că prin noi, muzicienii, Brahms a găsit o modalitate de-a-și exprima cele mai profunde sentimente, fără sa fie nevoit să le dea el însuși glas.
Pentru această înregistrare, realizată la Konzerthaus Viena, ați colaborat cu doi instrumentiști redutabili. Cum a fost să lucrați cu Tabea Zimmermann și Jean-Guihen Queyras, doi soliști cu cărți de vizită impresionante?
Într-un fel trebuie să-i fiu recunoscătoare perioadei Covid, pentru că, neavând posibilitatea să ducem la bun sfârșit planurile noastre inițiale, vom avea șansa, peste câțiva ani, să revenim la acest proiect și să aprofundăm munca începută acum doi ani. A fost, sincer, o experiență unică, nu doar pentru faptul că cei doi soliști sunt niște muzicieni excelenți de la care avem multe de învățat, dar mai ales pentru că am avut ocazia să vedem până la ce limită pot ajunge acești oameni. E incredibil cât de curioși sunt să descopere lucruri noi în fiecare moment, să găsească modalități inedite de a exprima ceea ce cred ei că trebuie transmis ascultătorilor, să ascultăm împreună culori și sunete pe instrumentele lor, de existența cărora nici nu știam, să simțim dorința lor continuă de a servi această muzică, cu tot ceea ce ei pot da mai bun. O adevărată lecție, nu doar profesională, ci și de viață, o lecție din care înțelegi exact de ce acești oameni au ajuns în vârful carierei și realizezi de ce vor rămâne acolo pentru mulți ani. Schimbul de idei cu noi, colegii lor cu mai puțină experiență, a fost întotdeauna respectuos. Nu ne-au făcut niciodată să ne simțim timorați, ceea ce ne-a ajutat enorm să depășim teama inițială de a cânta alături de ei.
© Daniel Dittus
https://www.youtube.com/watch?v=7FKoF9p4HvM
Zilele acestea ați început turneul european de primăvară, care se va încheia pe 24-25 mai la Théâtre des Champs-Elysées și Ingolstadt. Cântați un program Mozart, Schubert, Brahms, Dvořák, Szymanowski, Șostakovici, Britten, dar și Octuorul de Enescu la Mozartsaal din Viena. Cu cine cântați Enescu?, dă-ne te rog câteva detalii despre acest turneu.
E un turneu care a început cu un nou val de Covid, în fiecare zi se întâmpla câte ceva, sau unul din noi e bolnav, sau un membru al familiei, dar cred că am început să ne obișnuim cu ideea că vom face ce putem și restul deja nu mai depinde de noi… Cântăm într-adevăr un program minunat, variat, cu lucrări pe care le iubim și cu doi muzicieni cu care nu am mai colaborat până acum, Alexander Melnikov și Gabriella Montero. De asemenea, ne bucurăm enorm că vom relua în luna mai colaborarea cu cvartetul Ebene, un cvartet pe care îl admiram de mult timp și cu care ne-am înțeles de minune în cele câteva concerte care au rămas nedecimate de Covid în luna ianuarie. Vom înregistra împreună cu ei Octetele de Mendelssohn și Enescu la Viena și vom continua aceasta colaborare și în anul 2024.
Trăim cu toții zilele acestea sub imperiul știrilor traumatizante care vin din Ucraina, acolo unde războiul face numeroase victime în rândul populației civile. Ce crezi despre această situație? Care e rolul muzicii și al muzicianului în aceste vremuri?
Pentru mine conflictele, chiar cele mai insignifiante, între două persoane, sunt o sursă de durere, deci ceea ce se întâmplă cu vecinii noștri e de nesuportat. Un conflict de o asemenea anvergură, cu pierderi de vieți, familii dezbinate, cu oameni rămași pe drumuri și atât de mulți refugiați, cu orașe și infrastructuri distruse, e inimaginabil. Nu pot să-mi închipui că cineva ar dori să cauzeze atâta suferință altor oameni și planetei pe care locuim, dar, din nefericire, se întâmplă chiar sub ochii noștri și nimeni nu are încă puterea să oprească acest măcel. Fiecare ajută după putințele sale, dar ce m-a frapat cel mai mult a fost reacția unor organizatori de concerte sau concursuri care în loc să încurajeze o legătură strânsă între tinerii muzicieni, indiferent de naționalitate, au ales să învrăjbească și să pedepsească oameni care nu au greșit cu nimic, doar au avut ghinionul să se nască și să crească într-o țară unde violența unui regim opresiv a devenit un mod de viață. Din moment ce nu cunoaștem detaliile vieților celor care trăiesc în aceste condiții, e inuman să ne așteptăm ca ei să reacționeze în modul în care l-am dori noi. Implicațiile acțiunilor lor ar putea avea efecte devastatoare asupra familiilor lor, asupra viitorului lor. Eu refuz să cred că un muzician sensibil scuză sau încurajează aceste acțiuni fără sa aibă un motiv pe care noi nu-l cunoaștem în spatele acestor declarații. Sau, uneori lipsa lor, pe care mulți o iau drept susținere.
Cultura nu are nimic de a face cu ce se întâmplă acum, cultura e singurul lucru pe care îl putem împărți unii cu alții. Dacă istoria nu ne ajută să prevenim ca asemenea orori să se întâmple din nou, măcar valorile culturale, la care astăzi avem cu toții acces, ar trebui protejate si prețuite. Dacă nu ne educăm generațiile viitoare în spiritul generozității, iertării și al toleranței față de celălalt, omenirea va avea și mai mult de suferit.
https://open.spotify.com/album/4x8gsfY14cGdz7j3gsfpKv
Johannes Brams
String Sextet No. 1 in B-flat Major, Op. 18 (1862)
String Sextet No. 2 in G major, Op. 36 (1864/65)
Belcea Quartet
Corina Belcea | violin
Axel Schacher | violin
Krzysztof Chorzelski | viola
Antoine Lederlin | violoncello
Tabea Zimmermann | viola
Jean-Guihen Queyras | violoncello
Alpha Classics, 4 martie 2022