„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Citește periculos. Puterea subversivă a literaturii în vremuri tulburi, de Azar Nafisi, traducere din limba engleză de Adina Avramescu, la Editura Polirom.
– Fragment –
Trăim într-o epocă post-Trump, dar Trump va fi cu noi multă vreme; dacă nu fizic, atunci într-un sens figurat, reprezentând mentalitatea și tendințele autocratice din interiorul democrației. În anii următori vom simți replicile seismului care a fost președinția lui Trump. Instituirea unei oarecare forme de normalitate nu înseamnă că aceste curente de adâncime ale urii au dispărut, iar democrația e în siguranță. Epoca în care trăim este copleșită de violență atât la nivel de discurs, cât și în realitate, comunicarea nefăcându-se prin includere, ci prin eliminare. Adversarii și opozanții sunt reduși la – și definiți ca – dușmani. Această epocă e dominată și de minciuni. Spre deosebire de literatură, care caută adevărul, minciunile au la bază iluzii ce sunt confundate cu realitatea. Dar trăim și vremuri ale speranței și tranziției, în care există oportunități reale pentru schimbare, pentru egalitate autentică, pentru democrație. Totul depinde de alegerile noastre și de cum alegem să le punem în practică.
Cum să ne confruntăm cu criza actuală? Cum să facem o schimbare autentică? Tendințele autocratice ne amintesc că cele cu care trebuie să ne luptăm și să le schimbăm nu sunt doar pozițiile politice sau politicile, ci atitudinile, modurile de a privi lumea și de a acționa în interiorul ei. E o ironie că, atunci când ne opunem acestor atitudini, când încercăm să nu acționăm în spiritul lor, ne descoperim propriile valori și neajunsuri și neglijența în ce privește apărarea acestor valori. Cu siguranță că avem partea noastră de vină – prin pasivitate sau complicitate neintenționată – pentru crearea problemelor cu care ne confruntăm astăzi.
În America, ne-am pierdut arta opoziției. Aici intervine cititul periculos: ne învață cum să facem față dușmanului. Trebuie să știm cum să ne comportăm nu doar cu prietenii și aliații, ci și cu adversarii și dușmanii. Să-ți cunoști dușmanul presupune să te descoperi pe tine. Democrația depinde de modul cum îi abordezi pe adversari și opozanți. Depinde de capacitatea noastră de a gândi și regândi, de a ne evalua și reevalua pozițiile, de a ne confrunta atât cu dușmanii din afara noastră, cât și cu cei din interior. Îmi place ce spune Jonathan Chait într-un articol publicat în 2021 în revista „New York“, despre retrogradarea lui Liz Cheney, reprezentanta pentru Wyoming în Congres, de către Partidul Republican pentru „îndrăzneala“ ei de a nu fi urmat linia partidului în ce privește acțiunile lui Trump de dinaintea și din timpul luării cu asalt a clădirii Capitoliului din SUA, din 6 ianuarie 2021: „Faci pace cu dușmanii, nu cu prietenii“.
În copilărie, când tata voia să-mi explice ceva complicat, încerca să mă facă să înțeleg spunându-mi o poveste. Când am încercat să-l fac pe tata să înțeleagă prezentul nostru, m-am inspirat din metoda lui. Așa am ajuns să-i scriu tot mai des despre cărți. Acum e rândul meu să-i spun povești.
Scrisorile mele se concentrează asupra evenimentelor care ne-au influențat viața dintr-o perioadă crucială și turbulentă din istoria recentă, începând cu protestele sângeroase din noiembrie 2019, care au zguduit Republica Islamică Iran, și terminând cu protestele din America dezlănțuite de asasinarea lui George Floyd, din vara anului 2020. Cred că aceste evenimente sunt reprezentative nu numai pentru ce s-a întâmplat atunci, ci și pentru ce se întâmplă acum și ce se va întâmpla în viitorul apropiat.
În cei patru ani ai mandatului lui Trump am citit, am recitit și am reflectat asupra unor scrieri de ficțiune despre traume, atât personale, cât și politice. Cu ajutorul acestor cărți, care au devenit baza scrisorilor mele către tata, am încercat să fac lumină asupra prezentului nostru – să folosesc poveștile lor pentru a-i explica lui tata ceva complicat despre America.
Am pornit, la fel ca multe dintre scrierile americane din acești patru ani, de la atracția și amenințarea cumplită reprezentate de totalitarism, urmărind această idee de la Republica lui Platon la Fahrenheit 451 de Ray Bradbury și Versetele satanice ale lui Salman Rushdie. Această perioadă a evidențiat ciocnirea dintre poet și tiran – și poziția precară a scriitorului sau, de fapt, a cititorului în cadrul unei societăți absolutiste. Apoi am trecut la două mari scriitoare ale secolului XX, Zora Neale Hurston și Toni Morrison, ale căror romane oferă comentarii pe marginea marilor teme politice ale zilei – rasa, genul, opresiunea – la fel de incisive ca mai tot ce se scrie în prezent.
Apoi, am început să scriu despre război, căci acest secol și cel anterior au fost pline de războaie: împotriva unor țări, împotriva unor popoare, ale unor oameni împotriva altora și, în 2020, împotriva unei pandemii virale. În acest sens, David Grossman, Elliot Ackerman și Elias Khoury mi-au fost punctele de referință. Ei vorbesc despre dezumanizare și ură ca părți esențiale ale războiului.
CARTEA
Autoarea bestsellerului Citind Lolita în Teheran
Uitarea este echivalentul morții, ne spune Azar Nafisi, iar cărțile au fost dintotdeauna paznicii memoriei noastre. Cărțile ne transmit adevăruri care adesea nu pot fi rostite și devin de multe ori forme de luptă eficiente împotriva regimurilor totalitare. În cele cinci scrisori imaginare adresate tatălui său, însoțite de inserturi autobiografice, autoarea aduce un elogiu nu doar literaturii rezistenței, ci și, mai ales, literaturii ca formă de rezistență. Sondând operele unor mari autori precum Salman Rushdie, Margaret Atwood, Tim Morrison, David Grossman, Elias Khoury, Ray Bradbury, James Baldwin sau Ta-Nehisi Coates, sunt puse în discuție multe dintre marile probleme cu care se confruntă lumea contemporană: dezumanizarea, lupta femeilor și a minorităților pentru drepturile lor, teocrația iraniană și derapajele antidemocratice din SUA, războaiele din Orientul Apropiat, tortura și lagărele de concentrare, relația victimă-călău, pandemiile ș.a. Transpuse în ficțiune, toate aceste teme au făcut și continuă să facă din cărți lecturi subversive, incitante și „periculoase“, înlocuind minciuna cu adevărurile pe care ele le dezvăluie. Citește periculos este o carte care nu ne poate lăsa tăcuți și nici indiferenți. „Dar cum oare se explică faptul că atât de mulți oameni recurg la idei, la imaginație și frumusețe atunci când li se ia tot ceea ce noi numim viață? Când nu mai au absolut nici o putere asupra vieții și asupra morții lor? Când sunt în pragul morții? Când ne confruntăm cu acte de o asemenea brutalitate și cruzime, când ne pierdem speranța de a mai fi oameni, ne întoarcem instinctiv la acele realizări ale omenirii care omagiază demnitatea, libertatea și frumosul. Facem apel la empatie și credința că, până și în asemenea locuri aflate atât de aproape de moarte, rămânem totuși în vecinătatea vieții prin intermediul cărților, al artei și al muzicii, prin ceea ce s-a născut din dragoste, din pasiune și din dorința de a comunica, din nevoia de a ne opune morții și uitării. La fel de important e faptul că, chiar în pragul morții fiind, când nu ne putem alege modul în care trăim sau murim, mai avem încă posibilitatea de a alege cum să ne confruntăm cu acea moarte, cum să ne confruntăm cu călăul nostru: cu demnitate și dragoste de viață sau de vidul oferit de moarte. Nu ne putem pierde speranța într-o lume care l-a dat pe Rumi sau pe Shakespeare.“ (Azar Nafisi)