Rămânem pe baricadele jurnalului, în vremurile noastre tot mai tulburi, marcate de pandemie și război.
Luni, 21 martie
Recitesc: Sofia Nădejde, Leonida Neamțu (Publisol) și Discursurile din Suedia ale lui Albert Camus (Polirom). Doar limba română mă mai leagă cu adevărat de țara natală. Limba română și cel mult zece oameni, cu o medie de vârstă de (aproape) șaptezeci de ani. Și ziarele în care mai scriu – în rest, aproape nimic.
Tot ce a fost, dacă a fost vreodată ceva, s-a cam dus de ani de zile. Am nevoie, nu pot să mint, de o pauză ceva mai îndelungată în relația cu România. O să încerc să-mi petrec restul primăverii în Sicilia, la Palermo, departe de zgomotul vlahilor care se așază la coadă la ulei și la combustibil și orice ar mai urma.
Duminică, 20 martie
Așa ar trebui să înceapă: mulți ani mai târziu, în fața plutonului de execuție, colonelul KGB Vladimir Vladimirovici avea să-și amintească de după-amiaza aceea îndepărtată în care tatăl său l-a dus să cunoască geaca.
Sâmbătă, 19 martie
Am terminat cartea Lemnul strâmb al omenirii și rămân la părerea de acum aproape douăzeci de ani de când l-am descoperit (de fapt, de când mi a fost arătat, în facultate): Isaiah Berlin e un extraordinar gânditor.
Rămâne preferatul meu din secolul XX. Și acum mi s-a făcut poftă să-i recitesc pe Herder, Vico și Machiavelli. Mulțumesc, Sir Isaiah Berlin.
Vineri, 18 martie
Sigur, e rău să ai guvern-marionetă, dar nici cu guvern-sac de cartofi, cum avem noi, nu e prea bine.
O notă din Jurnal de acum trei ani: „Privirea lui Cuc de la Transporturi aduce un pic aminte de Dănuț de la Economie și ne mai consolează. Abisul e acolo, dar tot nu e acea Groapă a Marianelor a profunzimii la care doar Andrușcă ajungea“.
Joi, 17 martie
Idee de personaj monden nou: Joe Biden din Drumul Taberei.
Idee de matrioșka groazei. Îl desfaci pe Ciucă și din el iese Bode, îl desfaci pe Bode și din el iese Cîmpeanu, îl desfaci pe Cîmpeanu și din el iese Dîncu, îl desfaci pe Dîncu și din el iese Câciu.
Mi-am amintit ceva: în prima zi a acestui an, la Marsilia, un francez m-a întrebat care e cuvântul meu preferat. Bineînțeles că
i-am spus adevărul: cuvântul „nu“.
Miercuri, 16 martie
„Ce este un om revoltat? Un om care spune nu. Totuși, dacă refuză, nu renunță: este de asemenea un om care spune da, încă de la prima lui mișcare. Un sclav care a primit ordine toată viața, dintr-odată consideră inacceptabilă o nouă poruncă.“ Așa începe Omul revoltat al lui Camus. Notez aici, ca să nu mai uit.
Marți, 15 martie
E evident că Putin își dorește vechiul imperiu și un cutremur major în ordinea mondială. E evident și că n-are cum să iasă din Kremlin decât cu picioarele înainte. A ridicat în zeci de ani o piramidă pe hoție, minciună și crime și nimeni nu-l poate proteja, așa cum și-a protejat el predecesorul, care patrona un regim corupt care nu alunecase încă în terorism de stat. Putin nu e doar un gangster psihopat, deși e și asta, este mai ales prizonierul propriei puteri abuzive, ca orice tiran, de altfel. E evident și că nu poate brusca singur sferele de influențe, marea armată rusă din capul lui e blocată în realitate în Ucraina. Dar dacă va dobândi sprijinul Chinei, o altă dictatură în care drepturile omului sunt un moft occidental, vor veni zile foarte grele pentru libertate, va veni, ca în îndrăgitul serial cu piticul și tronurile, iarna.