Literatii refuzau sa semneze acel petic de hirtie, promitind ca vor informa verbal
Privind volumul mare de dosare existent in prezent in arhiva Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, prima concluzie care poate fi trasa este aceea ca putini oameni nu sint titulari de dosare. O alta idee care se desprinde se refera la diferentele in ceea ce priveste tehnica de urmarire sau metodele de atragere la colaborare in functie de mediul din care faceau parte persoanele respective. Daca in cazul unui om obisnuit, care accepta sa colaboreze cu Securitatea, ofiterul insista ca acesta sa semneze si angajamentul, nu la fel se intimpla si cu un om de cultura. De multe ori, literatii acceptau colaborarea, dar refuzau sa semneze acel petic de hirtie, promitind ca vor furniza informatii doar verbal. Aici ar fi interesant de vazut daca acesti oameni, datorita pregatirii lor, au preconizat caderea regimului comunist si faptul ca se va ajunge la citirea acestor dosare de catre marele public sau daca acea hirtie semnata ar fi ramas intiparita in constiinta lor si le-ar fi provocat remuscari toata viata.
Oricum, pentru un segment al populatiei – oameni de cultura, personalitati din diferite domenii –, Securitatea avea un anumit respect si nu abuza de metodele de constringere folosite de obicei. Aveau la indemina si alte pirghii: santaj sau oferirea unor avantaje, care faceau ca respectiva colaborare sa fie avantajoasa de ambele parti. Vorbind de avantaje, si acestea erau diferite in functie de categoriile sociale. Daca la un muncitor obisnuit recompensa consta intr-o anumita suma de bani oferita cu ocazia zilei de nastere, in cazul oamenilor „cu greutate”, aceste recompense veneau mult mai des, in sume simtitor mai mari. Aceste recompense puteau consta si in permisiunea de a calatori in strainatate sau alte servicii de acest gen.
Procesul de deconspirare a debutat cu mari obstacole si decurge greu in continuare. Societatea romaneasca nu este nici acum pregatita pentru aceasta deconspirare. Putini sint aceia care si-au recunoscut colaborarea si care si-au asumat-o. In general se neaga, chiar si cu probele pe masa. Apoi urmeaza un discurs in care respectiva persoana se victimizeaza sau afirma ca informatiile pe care le-a furnizat Securitatii nu au facut nici un rau altor persoane. Multe dosare au disparut, multe file din dosarele existente au fost pierdute pina sa ajunga in custodia CNSAS. Cu toate acestea, o mare parte a societatii si-a pierdut interesul fata de acest subiect: deconspirarea.
Fiecare individ avea posibilitatea refuzului colaborarii cu Securitatea
Si cind vorbim despre deconspirare, nu ma refer doar la colaboratori, ci si la ofiterii din aparatul Securitatii. Sint mii si mii de nume si semnaturi care au schimbat destinele oamenilor. Indiferent daca aveau putere de decizie sau erau simpli executanti, nu toti ofiterii din fosta Securitate aveau o pregatire adecvata. De multe ori informatiile primare despre un anumit individ erau eronate si, nefiind verificate, eroarea se perpetua in timp. Ca exemplu, un om era urmarit pentru ca, dintr-o anumita sursa, Securitatea aflase ca avea rude in strainatate. In realitate, aveau de-a face cu o coincidenta de nume, care insa nu-i impiedica sa urmareasca persoana respectiva un timp suficient de indelungat pentru a-si da seama ca se afla pe o pista falsa. Relevante sint rapoartele intocmite de ei. Asta nu inseamna ca daca ar fi existat mai mult curaj, comunismul putea fi mult mai repede rasturnat decit s-a crezut. Caderea comunismului trebuie privita in contextul international. Daca trebuie sa implicam curajul in aceasta discutie o putem face cind vorbim despre acceptarea colaborarii. Fiecare individ care s-a confruntat cu aceasta situatie avea posibilitatea refuzului colaborarii. Sigur, cititorul poate spune ca repercusiunile erau grave. Nu intotdeauna! Nu toti oamenii erau santajabili. In anii ’70-’80, urmarile unui refuz nu erau atit de grave. Ofiterul care se ocupa de recrutare avea pregatita o legenda de retragere, in cazul in care persoana respectiva nu accepta sa devina colaborator.
Citind zi de zi aceste dosare, am impresia ca ne indepartam tot mai mult de acele vremuri, de acele fapte si inca nu le-am constientizat pe deplin. Sintem pe cale sa intoarcem o pagina a istoriei noastre pe care, din pacate, nu am inteles-o cum se cuvine datorita faptului ca informatiile care au venit din aceasta zona au fost trunchiate si de cele mai multe ori controversate.
Cartea
Cultele din Romania intre prigonire si colaborare
Colectia „Document”, Editura Polirom, 2007
Instaurarea sistemului totalitar a insemnat si marginalizarea cultelor, tolerate de conducerea atee. Masurile legislative, represiunea clerului, supravegherea permanenta exercitata prin intermediul asa-numitilor „inspectori de culte” si descurajarea sentimentului religios au urmarit indepartarea individului de radacinile sale spirituale. Insa controlul cultelor nu ar fi fost posibil fara un aport insemnat venit chiar din interiorul acestora. Lucrarea dezvaluie aspecte surprinzatoare legate de relatia dintre oficiantii diferitelor confesiuni si autoritatile statale, dovedind, prin numeroasele documente prezentate, ca aspectul colaborarii cu Securitatea nu poate fi negat.
Cuprins: Modificarea legislatiei privitoare la cler • Imputernicitul cultelor ca mecanism de opresiune si control • Arestarile din rindul clerului si represiunea antimonahala • Ortodocsi • Greco-romano-catolici • Baptisti • Penticostali • Evrei • Crestini dupa Evanghelie • Musulmani
Autorul
Carmen Chivu-Duta
Este absolventa a Facultatii de Stiinte Politice si Administrative si a unui master in Administratie Publica, Universitatea Bucuresti. Activeaza in cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si este colaboratoare la „Adevarul literar si artistic”. Impreuna cu Mihai Albu a publicat urmatoarele volume: Noi si Securitatea. Viata privata si publica in perioada comunista, asa cum reiese din tehnica operativa (Editura Paralela 45, Pitesti, 2006); Dosarele Securitatii. Studii de caz (Editura Polirom, Iasi, 2007). Singura, Carmen Chivu semneaza Cultele din Romania intre prigonire si colaborare (Editura Polirom, Iasi, 2007).