De AUĂLEU Teatru Timișoara mă leagă firele puternice ale unei prietenii vechi, de când compania înființată de actorii Ovidiu Mihăiță și Christine Cizmaș juca într-un garaj. Numele trupei chiar acesta era, AUĂLEU, teatru de garaj și curte, iar primul spectacol pe care l-am văzut la ei a fost Paricidul de Ion Sava. Un autor și un text care, pe nedrept, se joacă rar în România, de o îndrăzneață modernitate când a fost scris și perfect valabil valoric și în prezent.
Mi-a plăcut „înscenarea“ – Ovidiu Mihăiță preferă acest cuvânt celui de regie, are el motive întemeiate, am selectat-o în Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași și, după aia, câțiva ani la rând artiștii bănățeni s-au tot calificat în programul evenimentului pe care-l curatoriez încă de la înființare. Pentru că fac niște lucruri minunate, foarte diferite de mainstream și de alți independenți. Le-am scris și prefața volumului de piese pentru scene mici HUOOOOO!!!, de dragul inițiativei lor, și o altă prefață pentru un proiect nematerializat încă, un album cu fotografii din producțiile de la Scârț, loc lejer, cum au denumit casa mai mare în care s-au mutat între timp. Și unde fac teatru de cea mai bună clasă, fără nici un sprijin financiar din partea statului.
Un magnetism irezistibil pentru structurile de ordine ale statului
În 2016, i-am invitat la FITPTI cu spectacolul construit pe textul care dă titlul volumului pomenit, o satiră la adresa câtorva bizarerii din țărișoara în care locuim. Story-ul este, simplificat, așa: la un protest, o pensionară amărâtă – pe parcurs descoperim că e o fostă profesoară de limba română cu pensia aferentă drept mulțumire pentru generațiile de elevi pe care i-a îndrumat – dialoghează cu un jandarm de la forțele speciale care se dovedește (în momentul în care protestatara îi corectează cu roșu amenda aplicată), a-i fi fost elev. Unul dintre cei modești, dacă e să luăm în considerare cantitatea de roșu din amendă!
Au jucat în octombrie acel an la Iași două reprezentații în aer liber, iar la cea de-a doua un echipaj de jandarmi i-a legitimat și era pe punctul de a-i sancționa contravențional. Tămbălăul, documentat video de Andrei Dăscălescu, a făcut furori virale și a adus festivalul pe toate canalele de știri naționale și încă în prime time. Incidentul l-am dezamorsat grație comandantului Jandarmeriei de la vremea aceea, care a înțeles rapid și i-a retras instant pe agenți. În ciuda crash course-ului despre mimesis, despre factual și teatral pe care l-am susținut, cei doi jandarmi au rămas convinși că ceea ce au văzut în spectacol era real și că au acționat ca la carte.
După cum se vede, AUĂLEU Teatru Timișoara are un magnetism irezistibil pentru structurile de ordine ale statului. Săptămâna trecută, actorii au jucat la sediul lor primul spectacol după pandemie, O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, și mare a fost mirarea tuturor că la un moment dat polițiștii au dat năvală peste ei și le-au aplicat o amendă, pentru tulburarea liniștii publice. Doi agenți de la circa zonală susțin că au primit o sesizare privind un scandal la adresa teatrului și s-au prezentat să constate. Tot despre lipsa capacității de-a distinge între ficțional și cotidian e vorba și acum.
Ar merge un spectacol cu polițiști
Firește, obligația lor era să verifice, dar culmea e că, deși au constatat că acela/ acolo era un spectacol de teatru, au dat totuși o amendă menționând în procesul verbal, „negru pe roz“ (copia înmânată artiștilor e cea autocopiativă) că nu era o încăierare, ci o piesă de I.L. Caragiale. De ce trebuia, totuși, să aplice legea care se referă la viața reală, nu la lucrări dramaturgice? Imposibil de înțeles. Veta, Zița, Rică pricepeți voi, dacă puteți. Spectatorii s-au oferit instant să facă o chetă pentru a plăti pe loc, dar AUĂLEU s-a opus.
La citirea știrii, am vorbit cu Odiviu Mihăiță, care, pontos cum e, mi-a spus că „AUĂLEU e teatrul cel mai năpăstuit în relația cu statul“. L-am întrebat dacă au filmat, da, au filmat episodul, desigur, și i-am sugerat să adauge spectacolului un epilog cu happeningul relatat. Nasc și în Banat caschete, după cum se vede, iar Ovidiu m-a asigurat că Jandarmeria Iași a fost mult peste nivelul Poliției Timișoara. Acuma ce pot să zic, poate-a vrut să fie drăguț, dar mi-a crescut puțin inima. La Iași a fost prima universitate din țară, din timpul lui Cuza, și încă mai dinainte a funcționat Academia Mihăileană. Ceva, ceva s-a aruncat și la instituțiile de forță.
O să mă duc să le văd cea mai nouă premieră, pe 15 aprilie, Grand Hostel Timișoara, și le-am zis că sper că va fi un asalt cu drone. Ovidiu m-a liniștit, sunt pregătiți cu antidronapraștie!
Privind retrospectiv, pe afișul de la AUĂLEU ar merge un spectacol cu polițiști. Au atâta material documentar la dispoziție, încât practic piesa se va scrie singură. Cât despre circumstanțele astea absurde, ce pot să mai zic? Realitatea mustește de teatralitate, artiștii trebuie să o privească cu atenție și să-i dea forme artistice. Dacă am fi văzut așa o fază într-o piesă, am fi râs, dar am fi considerat că e prea de tot, că nu e verosimil. Când colo, e autentic sută la sută. Caragiale ar zâmbi cu subînțelesuri adânci.
Galerie foto
