Numele scriitoarei italience Donatella di Pietrantonio le este deja cunoscut multor cititori români, căci în 2020 a fost tradus la Editura Polirom romanul Cea care se întoarce, o carte ce explora – cu multă finețe psihologică și fără patetism – relații de familie complicate, traumatizante. În centrul poveștii se afla o adolescentă de 13 ani, fără nume, care se trezea întoarsă în casa părinților de a căror existență habar nu avusese, ea fiind crescută de o mătușă pe care o știa drept singura mamă.
Noua viață pornește cu povara dublului abandon, pentru care nu primește explicații și pe care nu îl poate înțelege, cu atât mai mult cu cât era smulsă dintr-o viață în care primise o educație și în care avusese parte de confort material și, dintr-o dată, este obligată să trăiască în condiții precare, alături de părinți cu care nu are mai nimic în comun.
În coșmarul noii vieți, legătura puternică ce se naște între ea și sora sa, Adriana, îi oferă motive pentru a rezista și pentru a continua. Intriga romanului privilegia serpentinele emoționale trăite de tânăra prinsă între cele două mame, dar și legăturile sufletești speciale pe care le avea cu sora mai mică și cu Vincenzo, fratele mai mare.
În 2022, tot la Editura Polirom a fost tradus de Mihaela Găneț un alt roman al Donatellei Di Pietrantonio – Borgo Sud, în care autoarea duce mai departe povestea celor două surori, ajunse la maturitate. Este bine de spus că Borgo Sud poate fi citit și independent de romanul anterior, dar dramele celor două femei vor fi mai bine înțelese de cei care le cunosc traumele din copilărie și din adolescență. Protagonista fără nume a reușit să evadeze din lumea părinților și a devenit profesoară de literatură la o universitate, pe când Adriana s-a refugiat în relația cu un pescar mai tot timpul plecat. Relația dintre cele două surori este complicată, disfuncțională, la mijloc de iubire și ură, precum și relația dintre ele și mama lor. În paralel, romanul pune sub reflector și relațiile acestora cu bărbații de care se îndrăgostesc, niciuna neavând parte de o maturitate senină, fericită.
Dacă în primul roman povestea începea cu sosirea fetiței în casa mamei de care nu știuse că există, incipitul romanului Borgo Sud ne-o prezintă pe Adriana sosind la ușa surorii sale, cerându-i acesteia găzduire pentru ea și pentru fiul ei de a cărui existență tânăra femeie habar nu avea. Adriana pare din toate punctele de vedere o victimă: a familiei care nu îi oferise educație, fiind trimisă din adolescență să muncească, a mamei cu care avusese o relație tensionată, ba chiar plină de violență reciprocă, a tatălui lipsit de implicare și de empatie, a bărbatului înglodat în datorii, iresponsabil și violent, care nu și-a asumat cu adevărat relația cu ea, și nici creșterea copilului. Borgo Sud este numele satului de pescari în a cărui realitate crudă rebela Adriana duce o viață complicată.
Personajul narator este aici o femeie care se străduiește să construiască și să întrețină relația cu membrii familiei sale, dar și cu Piero, bărbatul iubit care o va părăsi. Își va trăi viața în funcție de viețile celor apropiați, mai ales a surorii și a fostului soț. Nu alegerile ei, ci alegerile acestora îi determină acțiunile, o trag înapoi tocmai în viața pe care dorie să o lase în spate.
Scriind povestea celor două surori, autoarea a creat două personaje cu identități aflate în contrast, două femei puternice care au, în pofida tuturor suferințelor, o legătură indestructibilă: „Pentru fiecare dintre noi rămânea însă certitudinea existenței celeilalte, la capătul unei dureri pe care nu ne-o mărturisiserăm una alteia“. Toată viața se vor simți orfane, doar că naratoarea va ști, spre deosebire de Adriana, să ascundă golurile: „Fluturam ilicit o falsă normalitate“. O idee ce stăruie în subtext este aceea că surorile poartă în ele pierderea și poate că de aici le vine puterea.
Indestructibilă pare a fi și afecțiunea pe care i-o va purta lui Piero și după divorț: „În acel moment nu eram pregătită să exist într-un viitor diferit de al lui. Nu am fost niciodată, nici după acel moment, nici astăzi. Încă nu îmi vine să cred, doar păstrez distanța pe care mi-am impus-o. Am rămas fidelă unui bărbat care nu mă putea iubi. E secretul meu, gestul meu de credință“. Îi unise, paradoxal, singurătatea fiecăruia. Și fiecare dintre singurătăți se încălzea când erau alături. În străfunduri, însă, rămăseseră niște străni: „Piero avea în jurul său un fel de câmp magnetic, care în timpul anilor noștri de căsnicie îmi respingea supărarea, înlătura anumite întrebări, genera echivocuri. Nu am trecut niciodată dincolo de acea limită, nu am ajuns niciodată la adevăratul Piero. Îmi era teamă să pătrund dincolo de aparențele calme precum marea de după dunele de la Cerrano“.
Și în romanul Borgo Sud, scriitura Donatellei Di Pietrantonio este simplă și în același timp intensă. În ciuda rănilor emoționale pe care le conturează și a căror evoluție o urmărește, romanul este lipsit de accente melodramatice. În schimb, multe fragmente – și mai ales reflecțiile retrospective ale protagonistei – sunt de o sensibilitate subtilă, emoționantă, consistența psihologică a dramelor individuale și de familie căpătând contur prin flashbackurile care leagă diferitele perioade din trecut de prezentul celor două femei.
„Adriana mi-a cerut o rugăciune, iar eu nu mai știu nici una. Când eram copilă, le știam pe toate pe de rost. De fapt nu le-am uitat, dar dacă încerc să spun una în șoaptă, nu sună firesc. Ca și semnul crucii pe care îl fac când intru să vizitez o biserică. De mulți ani am încetat să cred. Cu toate astea, în mine crește o misterioasă recunoștință pentru salvarea Adrianei.“
Donatella Di Pietrantonio, Borgo Sud, traducere din limba italiană și note de Mihaela Găneț, Polirom, 2022