Au trecut și Sfintele, pandemia pare aproape gata, în curând gătăm și noi Jurnalul. Dar până atunci…
Duminică, 24 aprilie
Am văzut că preocuparea zilei în spațiul vlah este părerea unei, cum să-i spunem, luxate. Hai să vă zic de unde vine cuvântul: bunică-mea (cea românească, nu cea bulgărească) a ajuns la o vârstă foarte frumoasă, înaintată și binecuvântată. Ocazie cu care, desigur, a redevenit copil (în cazul în care a încetat vreodată să fie). Și așa, copil fiind, e hărăzită cu un fel năucitor de a folosi cuvintele. De pildă, pentru femeile descompuse de lux, bunică-mea a inventat această formulă perfectă: femeile luxate, luxatele. Ca să știți și voi cazul.
Joi, 21 aprilie
N-ați înțeles voi bine: n-a zis Iohannis, primul între vlahi, atât de viteaz încât n-a avut nici curajul unei dezbateri cu Viorica-Vasilica, de la grupa mică, n-a zis că are toleranță zero la corupție. Era la anticorupție. Toleranță zero la anticorupție.
Nimic de mirare, valahía e coerentă. La un președinte pe siguranțe (model vechi, redegist) era cât se poate de firesc un premier siguranțat.
Poate că, dacă-și unesc forțele, Iohannis & Ciucă împreună vor fi în stare, după o peroadă, să silabisească Punguța cu doi bani.
Miercuri, 20 aprilie
Iohannis pare că l-a câștigat pe Ciucă la loz în plic. Și lozul era necâștigător.
Luni, 18 aprilie
Idee de promovare a turismului românesc: se încurajează turismul de supraviețuire. Se merge pe următoarea idee: un loc unde nu e ușor să supraviețuiești, e aventuros, e inedit. România – o viață printre vlahi, pentru cei puternici.
La târgurile de profil din lume se expun în viu câțiva dintre conducătorii vlahi din ultimele decenii: una bucată tov. gen. dr. lib. plg. Ciucă, una bucată Cîțu, una bucată Viorica, una bucată Cătălin Voicu (când nu e la pușcărie), una bucată Udrea (când nu e la pușcărie la bulgari, la oha), una bucată Iliescu (el nu o să fie niciodată la pușcărie) și, în fine, toată fauna, de la vechea garnitură (alde Năstase, Ponta, Tăriceanu, Băsescu-Petrov) la impostorii de rit nou, rezilienții pe trotinetă. Poate chiar și preș. Iohannis să joace rolul unei plante decorative.
Să vină cetățenii lumii să se uite la ei și să zică: aoleu, nu e ușor acolo, ia să mergem să trăim și noi pe pielea noastră senzația unică de a duce în cârcă atâția bugetofagi.
Drept instalație artistică se poate folosi o piramidă de neamuri, cunoștințe, pile, relații. Se poate intitula chiar Piramida Neamurilor, nu văd de ce nu. Se pun mai față cele două forme principale de viață din spațiul carpato-danubiano-pontic: securiștii și sinecuriștii.
Și cam asta ar fi, mai dai un „Atenție, cade tencuiala“ și „Un pericol de prăbușire“ și gata, ai redat, în rezumat, sentimentul vlah al ființei.
PS: Fond sonor – o bormașină, întreruptă din când în când de zgomotul imprimantelor pe ace de la poșta vlahă. Și, în zilele fără soț, o voce vlahă care să întrebe nemuritorul: „Cine v-a lucrat aici înainte?“.
Duminică, 17 aprilie
Cuvinte pe care nu le-a folosit niciodată în ultima sută de ani vreun non-impostor: a făuri, procrastinare, tușant, atașant, celeritate, „pe cale de consecință“.
Sâmbătă, 16 aprilie
Reziliență și ca și sunt semnele de limbaj odioase ale încadrării în turma vlahă, dar, deși gemeni ai imposturii, nu sunt la fel. Reziliență e impostorul urban, ca și e de la țară, reziliență lucrează (mă rog) la corporație & e bugetar la vârf, are sinecură și secretară, ca și e bugetar de-al doilea. Slugărește și reziliență, slugărește și ca și, dar alte mofturi au stăpânii. Reziliență merge cu trotineta, ca și e la prima generație care s-a dat jos din căruță. Practic, ca și e nea Petrică Daea, reziliență e noua generație de tineri frumoși & liberi, romglezii. Reziliență e un popas în familia limbilor de lemn europene, ca și e geto-dac, are vată în urechi să nu-l tragă curentul, greieri în călcâie și un pic de noroi șic sub unghii, dacă nu copite.