Oricât m-aș strădui să cern discurile bune dintre zeci, sute sau mii ieșite la iveală săptămânal, tot nu izbutesc să le menționez pe cele care transmit – chiar fulgurant – ceva esențial. Gânduri, sentimente, stări, emoții etc. – nu vă mai plictisesc, știți bine că muzica este și altceva decât o flușturatică afacere.
Pot să-i înțeleg pe meseriașii care își dedică viața acestei industrii, mânați de iluzia că is no business like show-business. Biete ființe ahtiate de fame & fortune, ele nu vor pricepe niciodată că egoismul lor primordial oferă energia necesară câtorva, aleși de zeul Apollo să-l celebreze prin muzică, poezie și artele adiacente. Confuzia între năimiți și născuți funcționează mai abitir în zilele noastre, când orice posesor de computer și legătură la internet speră să dea lovitura, dacă învață să folosească un program gratuit de „făcut“ hituri. Și poate că nu greșește prea mult: cine știe care este voința zeului?!
„I got a mad man living in my head man
He ain’t got no sense man
He ain’t paying rent
Obviously I wanna put him in a headlock“
Așa începe piesa-titlu a noului album, Ego Trip, lansat de grupul Papa Roach chiar pe 4 martie 2022. M-aș sumeți oare dacă aș composta niște fraze despre strania coincidență care mă obsedează totuși prea puțin ca să-i acord vreo importanță? (4 martie este ziua mea de naștere; și n-aș zice să-mi fi trecut nebăgată în seamă măcar o dată în viață – judecați și dvs., apropo de 4 martie 1977!) Onest fiind în clipele neutre, n-am să comit aberația agățării de brăcinarul unei trupe care știe despre mine tot atât cât știu eu despre activitatea din Alpha Centauri. Nici n-am reținut data punerii în circulație a discului; mi-a sărit în ochi la verificarea de rutină pe un site enciclopedic. Dar bag seamă că versurile sus citate mi se cam potrivesc…
E ciudat că, deși am auzit mereu piese de-ale trupeților ăștia, nu le-am dat suficientă atenție până la discul de-acum. Probabil mă distra mult locul de proveniență al găștii: Vacaville, California. Ca la tot rrromânul verde, pus pe glume stupide, în mintea mea se făcea conexiunea între animalul vacă (substantiv din limba noastră), și un oraș, desemnat generic prin vocabula ville, care vine din franceză! Vă zic serios: am bănuiala că în capul meu locuiește un zevzec! Iar dacă nu este așa, de ce mă pomenesc țopăind, agitat de ritmuri rap-metal zbierate cât se poate de viguros și antrenant, pline de furie și revendicări absolute, rulate în media underground de trupe ca Rage Against The Machine, Slipknot, Limp Bizkit, Powerman 5000, Korn, Godsmack și altele? Nici nu vreau să-mi amintesc: pe vremea când exersam la videoclipuri și trucaje CGI, am comis unul folosind ca soundtrack (la cererea clientului!) o piesă Linkin Park care-mi bântuie memoria, trezindu-mă din somn cu efectul horror scornit la plezneală!…
Ego Trip (titlu derutant ca un șoc electric pentru candidații la insanitate) are 14 piese și coperta parcă decupată dintr-o revistă SF concepută de copii bătrâni, ca mine. Cvartetul de bază arată o formă excelentă: Jacoby Shaddix, vocal, Tobin Esperance, bas, Jerry Horton, chitări și Tony Palermo, tobe, toți contribuind și cu alte instrumente. De unde concluzia: în aproape trei decenii de existență, trupa și-a câștigat statut profesional solid. Iar asta se simte în atmosfera generală a discului, impecabil condensată compozițional. Sincer vorbind, mi se pare una dintre acele realizări confortabile care te trimit obligatoriu să asculți primele încercări ale „firmei“ azi consacrate. Nebun(atic)ul din mintea fiecărui artist se domolește, obosit sau vindecat spre finalul călătoriei către sine.
Ceea ce nu-i cazul meu, evident!