De ce nu mai esti director artistic la Anonimul? Dar presedinte al juriului de scurtmetraje?
Director artistic n-am fost decit in acceptia multora, de fapt eram – cum scria in catalog si pe site, cu un barbarism perpetuat si la aceasta editie – „selector”. M-a amuzat si am lasat-o asa: te agati de functii numai atunci cind nu ai un nume. De fapt, relatia mea cu directoarea executiva (Miruna Micu-Berescu – n.r.) ajunsese intr-un impas. Au fost sicane – unele pe fata, cele mai multe nu. A fost un email trimis unei institutii din strainatate, cu care colaboram, prin care i se atragea atentia ca, pe site-ul sau, CV-ul meu continea sintagma „selectioner Festivalul Anonimul”…, iar asta se intimpla cu 3 luni inaintea anuntului oficial privind expirarea „mandatului” meu.
Pe scurt, pe linga incompatibilitatile temperamentale, aveam proiecte si agende diferite – diferenta fiind ca directoarea avea pirghiile de a le duce la indeplinire, in timp ce eu trebuia sa apelez la ea. Coroborat cu frustrarea de a nu avea „final touch”-ul, asta m-a facut sa nu-mi mai doresc sa fac selectia. O spun foarte sincer: nu fac nimic pentru bani, fac un lucru atita timp cit imi face placere! (Colaboram foarte bine cu cele doua fete care se ocupau de scurtmetraje (Daria Pall si Arina Sturzoiu), dar ele au plecat imediat dupa editia de anul trecut. Ar fi savuros de intrebat de ce.)
Presedinte al juriului urma sa fiu (asa batusem palma la-nceputul anului, cind am avut o discutie cu presedintele fundatiei, si mi se confirmase la doua luni dupa), dar se pare ca – din nou – doamna in cauza nu a agreat aceasta solutie eleganta. Vorbim totusi despre cineva care a lasat totul balta si a plecat la Ministerul Culturii imediat ce am fost numit. Apoi a revenit si a luat problema in miini. A stiut sa se faca ceea ce eu nu doream: indispensabil(a). Dar nu-mi pare rau, pentru ca stiu ca, in ce ma priveste, n-am facut nici un compromis. Cam asta ar fi the short version.
Trebuie sa precizez ca am fost invitat insa in calitate de „oaspete”, 3 zile din 6… Am refuzat aceasta onoare; prefer sa ma duc, in aceeasi perioada, la workshopul Aristoteles (pe care-l tot ratez in ultimii 3 ani, din cauza Anonimului), facut de oameni dragi mie: Cristina Hoffman si Dan Nutu.
Cum ti se pare juriul?
In cele doua editii la care am fost selectioner instituisem o regula: cistigatorul editiei precedente urma sa faca parte din juriu. Cum editia 2007 a fost cistigata de California Dreamin’, eu l-as fi invitat pe Tudor Voican. Nu stiu cum se va descurca juriul de la scurtmetraje, 72 de filme este o cifra enorma – la Clermont-Ferrand se vad cam tot atitea intr-o sectiune, dar in zece zile! Il cunosc pe dl. Manov, care este un critic din Bulgaria – ne intilnim la toate festivalurile mari. Laura Vasiliu va avea ocazia sa faca ceea ce nu i-a fost ingaduit Aneimaria Marinca la editia 2007 – sa urce pe scena. Cit despre dl Zanussi, dinsul a venit de atitea ori in Romania incit aproape ca face parte din peisaj – pare ca vine la pachet cu staff-ul Festivalului B’Est…
Nu ti se pare frustrant, ca (fost) selectioner, ca unele festivaluri mai mici sint de fapt un fel de „daca doriti sa revedeti” ale festivalurilor de categorie A?
Categoric! Si mai face si ca munca de selectioner sa semene cu un joc de cuburi pentru copii. Paranteza: cind am prezentat Festivalul de film romanesc organizat de ICR Londra, toamna trecuta – cu Stephen Frears si Mungiu pe scena –, am glumit spunind ca a face o selectie de film romanesc, acum, este lucrul cel mai simplu din lume: pur si simplu, alegi premiile de la festivalurile mai importante! Dar un festival competitiv ar trebui sa fie o platforma de descoperiri. Problema e ca le descoperi tot la festivaluri precum Cannes, Berlin,Venetia, si pe urma constati ca tocmai filmele alea au fost premiate… E un cerc vicios.
Cum ar putea fi spart acest cerc?
Nu stiu. O solutie este aceea a TIFF-ului: o competitie numai cu filme de debut sau al doilea film. Acolo stii o regula. La Anonimul am incercat, in primul an ca selectioner, sa prezint numai filme „independente”. Iceberg (un film belgian foarte original) a luat Premiul publicului, dar nu a placut unora dintre organizatori – de unde se vede ca publicul este, uneori, cu un pas inaintea celor care cred ca se pricep. In al doilea an, am adus mai multe filme cu „pedigree”. Si asa revenim la cercul vicios pomenit…
Deci festivalul filmului independent nu mai este chiar asa independent?
Ca festival, este. Ca filme, mai putin.
Nu filmele fac festivalul?
In teorie. In practica, depinzi de ceea ce este disponibil. Anul trecut, de pilda, voiam foarte mult sa am Persepolis si Breath (al lui Kim Ki-duk). Nu s-au putut obtine, desi pe urma am vazut ca Persepolis a intrat pe ecrane, iar filmul lui Kim a fost prezentat la festivalul condus de Dana Dimitriu (B-EST – n.r.), unde a luat chiar Marele Premiu –, iar doamna care este director executiv la Anonimul a lucrat si pentru acest festival…
Problema, repet, este ca, desi a ajuns la editia a 5-a, Anonimul are inca un profil incert. Cind am fost numit, acum 3 ani, mi s-a dat mina libera sa fac un festival „dupa gustul meu”, iar prima editie a mea (2006) a fost minimalista: fara nume/titluri mari, fara glamour. Invitata era „generatia asteptata” (de tineri regizori romani), deci era normal sa-i lasi avanscena. Dar am constatat ca, desi faceam selectia, nu mai aveam controlul: „s-a ales” – ca film de deschidere – The Wind That Shakes the Barley al lui Ken Loach, pentru ca tocmai luase Palme d’Or-ul. Eu vroiam, in schimb, Volver al lui Almodovar (care nu luase, desi este un film mult mai bun). La scurte, am separat fictiunea de animatie si film experimental, pentru ca stiam – din experienta altor festivaluri – ca cele din urma rareori au sansa unor premii. (La editia de anul trecut, din 18 titluri, juriul a avut 10 pe lista scurta!)
La a doua editie ca selectioner am propus – ca film de deschidere – Paranoid Park al lui Gus Van Sant (Gus insusi isi aratase disponibilitatea de a veni in Delta), caci filmul lui Van Sant mi se parea emblematic pentru ce ar trebui sa fie acest festival: o platforma a filmului independent. In schimb, ne-am trezit cu Ken Loach („recuperat” dupa un an) in chip de invitat (face a face-ul cu publicul a fost un fiasco, idem intilnirea lui Loach cu Mungiu – care n-a mai avut loc) si cu documentarul lui Al Gore in deschidere. A fost si prima oara, in istoria unui festival cind un catalog se deschidea nu cu filmele din competitie (asa cum e normal), ci cu… „Programul paralel”! De ce? Pentru ca era facut de directoarea executiva. Ghinion, pentru ca An Inconvenient Truth, desi oscarizat, n-a dat pe nimeni pe spate: lumea pleca rinduri-rinduri de la el. Nimeni nu-si mai aminteste documentarul scolar al lui Al Gore, in schimb exista multi care-ti vor spune cit de tare i-au marcat filme ca Surghiunul, Flandres, London to Brighton sau Vier Minuten.
Se pare ca nu prea ne dam in vint dupa ecologie.
Normal ar fi sa fim ecologisti cu totii, mai ales in Delta! Dar conteaza si cum prezinti povestea asta. A parut asa, un simplu moft – ca o umbreluta de soare seara…
In 2006 ai fi deschis cu Volver, anul trecut cu Paranoid Park. Anul acesta?
Cu Entre les murs. E un film simplu, dar extrem de pasionant, semi-documentar, jucat, in intregime, de neprofesionisti! Si stii care e comicaria? Ca s-ar putea spune: pai uite – inca o deschidere cu Palme d’Or, nu? Ca sa repet un truism, nu premiul face valoarea unui film. De fiecare data cind am ales un titlu, nu m-am ghidat o clipa dupa premiile sale. Se intimpla insa, uneori, ca tocmai filmul care ti-a placut cel mai mult sa fie si premiat. Anul acesta, la Cannes, a fost unul din cele mai bune palmaresuri din istoria recenta a festivalului! Dar trebuie dat copy/paste pe oferta unui festival cum e Cannes-ul? Cercul vicios de care vorbeam… In mod normal, asemenea titluri ar trebui grupate intr-o sectiune necompetitiva – cum e „Supernova”, la TIFF.
Pentru TIFF, Mihai Chirilov vede sute de filme inainte de a alege cele 12 titluri din competitie. Tu cite filme vedeai pentru Anonimul?
Toate – si niciunul! Anonimul, cum stii, vine dupa TIFF… Ce „descoperiri” poti sa mai aduci in aceste conditii? Preselectia la lungmetraje practic nu exista. Faceam o lista de titluri (deja vazute de mine prin festivaluri), asteptind confirmarile. Doar la scurtmetraje aveam preselectie in proportie de 50%, restul erau scurte vazute la Clermont-Ferrand etc. Pe linga problema „slotului” (Anonimul dupa TIFF etc.), mai e si problema celor cinci zile de vizionare. Cite titluri poti arata acolo? Nu-ti poti permite sa ai o sectiune, sa zicem, de filme premiate, caci atunci n-ai mai avea timp sa arati competitia. Asa ca introduci premiatele in competitie…
Deci am putea spune ca Anonimul este sabotat de locatie?
Intr-un fel, da: salile (3 la numar) sint performante, dar limitate ca locuri. Si nu poti arata una acolo, si alta in camping, ca nu e corect, mai ales ca publicul voteaza filmul preferat… Si mai e o chestiune: o cunosc pe Ludmila Cvikova, noul selectioner, am fost intr-un panel impreuna, este o persoana competenta. Dar ma-ntreb: oare nu mai exista, in Romania, un critic care sa poata face selectia? Irina Margareta Nistor, de pilda, a fost trecuta la „munca de jos” – adica la preselectie. Nu mi se pare foarte elegant.
„Daca nu ar exista cronicile, cotatiile si topurile, totul ar fi un haos”
Spune-mi filmul romanesc pe care-l astepti cu nerabdare.
Urmatorul Puiu.
A crime story?
Indiferent cum se va numi, cred ca o sa-i mai schimbe titlul de citeva ori. Puiu este cel care a schimbat fata cinema-ului romanesc si este capabil de mari surprize. Dar cred ca acest, al 3-lea, titlu al lui va fi o piatra de incercare – si pentru el, si pentru publicul de la noi.
Despre The Dark Knight ce crezi? Cum iti explici isteria iscata in jurul acestui film? Este un poll pe un site care spune ca 62% din cei care l-au vazut deja vor sa-l revada.
Eu as putea fi dintre acei 62%. E clar ca e filmul cel mai asteptat din ultimii 10 ani, cel putin. Si e evident ca dintr-un singur motiv: Heath Ledger.
Nu crezi ca ar fi fost la fel daca ar fi trait?
Nu. Sincer. Moartea lui „face rating” – suna cinic, dar asa e. In plus, rolul Joker-ului este un test pentru orice actor. Deci daca Batman e oricum o franciza de succes, moartea lui Ledger ii da inca o dimensiune mitica. Aproape ca pare un scenariu.
Din ce ai vazut la noi anul acesta, ai vreun film preferat?
No Country for Old Men, practic, n-are concurenta… deocamdata. Si Persepolis. Dar anul trecut, de exemplu, mi-ar fi placut sa am in competitie, la Anonimul, Irina Palm; ghinion: fusese aratat deja la TIFF.
Parerea ta conteaza si pentru altii: cei de la Film Comment te-au rugat sa le dai propriul tau top al filmelor de la Cannes 2008. Ai fost singurul critic din Romania?
Da, de fapt am fost intrebati opt, printre care J. Hoberman de la „Village Voice”, Thomas Sotinel de la „Le Monde”, Gavin Smith de la „Film Comment”. Compania e foarte onoranta, iar verdictele au coincis in proportie de 95%, ceea ce e destul de surprinzator!
Cronici citesti?
Sigur ca citesc, dar nu la modul compulsiv. De regula, le citesc dupa ce-mi scriu propria cronica, sa ma vad confirmat sau nu. Nu-mi place inainte pentru ca atunci, daca nu sint de acord cu parerea cuiva, simt nevoia sa polemizez. Ce-mi place, atunci cind citesc cronici sau topuri, este sa vad cum se contureaza mult-dorita „obiectivitate”: nu este altceva decit suma, matematica, a optiunilor „subiective”. Anumite titluri revin, fie pe plus, fie pe minus. Daca nu ar exista cronicile, cotatiile si topurile, totul ar fi un haos. Iar haosul nu este bun conducator de Valoare.