Intr-o alta emisiune, un singur anonim, unicul pe care nu parea a-l fi parasit ceea ce anglofilii numesc „common sense”, a avut un moment de iluminare, in care a spus ca e oarecum ridicola situatia in care se afla toti participantii la sezatoarea din studio, oameni foarte priceputi in a da sfaturi despre ce se petrece in locurile blestemate, dar care nu au, de fapt, nici cea mai vaga idee despre cum e sa te ia apele pe sus.
Culmea hilarului a fost atinsa intr-o luni seara, la emisiunea – de altfel foarte buna – „Fetele Cotidianului”. Emil Hurezeanu si Mircea Dinescu discutau despre viituri, intr-un mirific decor cu braduti, tinerei imbracati in straie populare si avind plantate in decor o bucata de brinza si alte citeva produse traditionale. Sa ma ierte cei doi domni, dar, in acel cadru, aduceau cu marmotele din reclama binecunoscuta, discutind despre riuri de ciocolata in timp ce invelesc produsele-n staniol.
Discursul haios si schizofrenic pe care l-au urmat analistii-catastrofa, de la izvoare pina aproape de varsare, s-a perpetuat pina la reporterii care au relatat „de la fata locului” despre cele petrecute in zonele doborite de ape. E memorabil instantaneul, surprins in primele zile ale „codului rosu”, de undeva din Valea Siretului: unul dintre acei reporteri cu vocatie de racheta sol-aer-sol (in sensul ca redactia te trimite sa dobori tinta si tu mai produci niste schije in zona, sa iasa povestea mai „cu carne”) intervieva o batrinica sprijinita de gardul aproape darimat al casei sale de chirpici; batrina plingea, iar reporterul, intr-un acces de genialitate de care ar da dovada doar o euglena verde care s-ar visa, deodata, palmier, i-a pus subtila si plina de continut intrebare – „De ce plingeti?”. Normal, toata lumea s-ar fi asteptat ca, la asemenea nelamurire profunda, femeia sa raspunda, kafkian, „de Vasile Alecsandri!”, nu?
Ma urmareste o imagine: oare cum ar fi tratat analistii si stiristii nostri catastrofa situatia petrecuta in urma cu aproape doua mii de ani, cind Vezuviul a acoperit Pompeiul? Ar fi dat, oare, Realitatea TV, si de citiva analisti de lava?