Actualitate  -  Nona Rapotan  -  

La fiecare ediție Bookfest, invariabil, sărbătorim și 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului. Așa se face că multe dintre concursurile, atelierele și celelalte activități ce au avut loc au fost legate de copii sau i-au avut chiar pe ei în centrul atenției.

E unul dintre modurile de atragere a lor în comunitatea cititorilor pasionați, dar și un mod de a le arăta, pe viu, că lectura nu este neapărat solitară, ci că poate servi drept fundament pentru stabilirea unor relații sociale de cea mai bună calitate.

Schimbul de impresii, construirea de argumente pro sau contra unei cărți sau personaj sunt temei pentru ceea ce mulți numesc generic „gândire critică“. Nici un editor serios nu ignoră vreunul dintre aceste lucruri când alege să publice (și) cărți pentru copii. Din fericire, în ultimii ani, marile edituri românești și-au dezvoltat imprinturi specifice, colecții pe categorii de vârstă și colecții pe domenii de interes. Așa se face că vorbim despre romane istorice pentru copii, despre literatura SF sau despre celebrele Jurnale pentru puști. Cărți scrise de adulți pentru copii, dar și cărți scrise de copii.

O carte ce trebuie să ajungă la cât mai mulți cititori

Editura Polirom are cărți din toate categoriile enumerate aici, dar ce este cu adevărat important e că are cărți scrise de autori români (mari sau mici, ca vârstă, nu prea mai contează). Cu alte cuvinte, scriitori care fac parte din universul cotidian al micilor cititori, le știu traseele urbane, des­tinațiile de vacanță preferate, știu foarte bine ce calități trebuie să aibă un erou sau o eroină ca să le cucerească definitiv atenția etc.

Îmi vin în minte acum numele lui Dan Lungu, Cosmin Perța, Mircea Pricăjan, unii dintre cei care au cărți scrise pentru copii; la Polirom au apărut și cărți scrise de autori consacrați în colaborare cu propriii fii sau inspirate din viețile acestora, mă gândesc la Robert Șerban, Mircea Pricăjan sau Dan Lungu. Lista autorilor publicați în colecția Junior la Editura Polirom este foarte lungă, așa se justifică de ce la atelierul cu care am deschis seria de evenimente de la Bookfest 2022 am avut în vedere cinci cărți, scrise de români și străini, cu tematici foarte diferite și cu variații de volum la fel de diferite. Din discuțiile cu ei, am reținut că vor neapărat să-l cunoască pe Radu Țuculescu și să povestească împreună cu acesta despre Uimitoarele peripeţii ale liliacului Vico în Mirabelia. Au fost seduși și de ilustrațiile lui Radu Răileanu, semn că cititorii mici sunt viitorii cititori mari și foarte critici. Nu i-au lăsat indiferenți nici cartea lui Dominic Sandbrook, Aventuri în timp. Al Doilea Război Mondial, în traducerea lui Mircea Pricăjan (iată că deja vorbim de un scriitor de literatură pentru copii, care e și de un foarte bun traducător).

Dar surprinzătoare pentru mine a fost atenția acordată Straniei biblioteci, cartea lui Haruki Murakami. Cu un subiect ciudat, au recunoscut și ei acest lucru, cartea cucerește tocmai pentru că Murakami e un scriitor de cea mai bună condiție și găsește cea mai bună cale de a stârni interesul celor mici. Când am văzut topurile de vânzări ale editurii și am regăsit Strania bibliotecă acolo, printre cele mai vândute, mi-am dat seama că da, cartea asta trebuie să ajungă la cât mai mulți cititori sau, de ce nu, în cât mai multe biblioteci publice și/ sau personale.

Lucrurile se leagă între ele

Joi, de Înălțare (pentru creștinii ortodocși), la standul Polirom s-au lansat cărți care fie au relația cu divinitatea în centrul construc­ției literare, fie pun în dezbatere di­verse aspecte ale divinității, divinului sau raportului cu divinitatea. Căderea lui Paul Țanicui este una din aceste cărți, un roman foarte special, ezoteric, scris într-un format atipic, o combinație de jurnal și impersonal care te poartă în cele mai neaș­teptate locuri. Să citiți ce scrie în jurnal pentru data de 2 iunie și veți rămâne surprinși de felul cum se leagă lucrurile. În fapt, da, vrem sau nu vrem să recunoaștem, lucrurile se leagă între ele.

Au urmat două volume de proză scurtă, un debut absolut și un scriitor consacrat, dar proaspăt intrat în galeria autorilor publicați la Polirom. Surprinzător, debutul Lavinicăi Mitu, Bărbatul fără cap, se regăsește și pe lista celor mai bine vândute cărți Polirom la Bookfest 2022. O scriitoare tânără, meticuloasă, care nu se grăbește să publice, care are răbdare să învețe. Așa se explică prezența la lansare a lui Florin Iaru (în public) și a lui Bogdan-Alexandru Stănescu (ca invitat), doi dintre mentorii ei.

Un lucru esențial, despre care s-a vorbit la această lansare și cu care sunt întru totul de acord: putem vorbi deja de o comunitate de tineri scriitori, care au parcurs cursuri de creative writing și care (aproape că) concurează între ei, pentru că toți sunt foarte buni. Fie că scriu proză scurtă, fie că scriu roman, toți au simțul critic suficient de dezvoltat, încât să nu lase să ajungă la tipar cărți scrise în grabă, cu voci de personaj false (Lavinica Mitu a pomenit la lansare de cât de greu i-a fost să găsească vocea unui copil de doi-trei ani). E o generație de scriitori care vor ridica foarte sus ștacheta, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Cititorii abia așteptau revederea cu scriitorii

Despre George Cornilă: e o surpriză frumoasă pentru mine venirea lui la Polirom. De ce? Pentru că-l știam ca autor de proză SF și fantastică, a publicat proză scurtă în multe reviste din lume dedicate genului (nu doar în România), deci nu mai vorbim de un debut. Rezervația, alt volum care nu întâmplător s-a lansat pe 2 iunie, vorbește despre o a doua grădină a Edenului, iar povestirile contribuie la crearea acestui loc paradisiac. Iată ce a scris Viorica Stăvaru pentru Bookhub despre Rezervația lui George Cornilă: „Cele trei nuvele care alcătuiesc volumul desfac pliurile secrete a trei lumi care își pierd treptat inocența augurală: grădina raiului, un orășel moldovenesc și o insulă nelocuită. Trei locuri, trei destinații, trei călătorii, trei posibile încercări de a-ți (re)găsi și salva sinele sau, poate, de a-ți contura o nouă identitate. Experien­țele omenirii, în diversitatea lor, sunt, în fond, reductibile și redundante. A recrea grădina edenică aici, pe pământ, este o dulce și fragilă utopie; începutul primei dintre cele trei nuvele, cea care dă și ti­tlul cărții, stă inspirat sub semnul unei densități specifice jurnalismului de senzație: un ins abrutizat de băutură, un loser, descoperă absolut întâmplător grădina“.

Vineri, la standul Polirom evenimentele s-au succedat cu o viteză adesea amețitoare, dar cititorii abia așteptau revederea cu scriitorii lor preferați.

Poate că e locul să spun câte ceva despre Bookfest 2022, ca suită de evenimente. Temători, neîncrezători, așa erau mai toți vizitatorii în prima zi de târg. Aproape că nu ne venea să credem că se întâmplă! După doi de pauză forțată, a fost o bucurie să regăsesc editurile la locurile lor, dar… unele n-au fost deloc (edituri mari, cu state vechi), iar altele au avut standuri mult mai mici decât au avut în trecut, semn că pandemia a pus la grea încercare rezistența unei piețe și așa debilă.

Valuri de emoție și energie

Suntem țara europeană cu cei mai puțini cititori (declarați oficial), dar și țara în care politicile naționale de susținere a editurilor lipsesc cu desăvârșire. În aceste condiție, aproape că i-am declarat eroi pe cei care au rezistat și au reușit și să închirieze un stand, astfel încât să nu iasă de tot din atenția cititorilor. Târgurile de carte sunt un spectacol al regăsirii, ale convivialității, un loc unde scriitorii devin cititori ai cărților colegilor de breaslă și ajung să participe la lansări din ambele posturi.

Pe de altă parte, la târg se stabilesc viitoare planuri editoriale, colaborări noi, se schimbă opinii (dure adesea) cu privire la unele sau altele dintre cărțile care își caută drumul către cititori. N-am văzut de multă vreme atât de multă bucurie concentrată în îmbrățișări prelungi, strângeri de mâini și zâmbete largi. Valuri de emoție și energie care au ridicat un zid împotriva pesimismului; cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb de ce la noi se pune problema subzistenței culturii (implicit a pieței editoriale), când lucrurile ar trebui să stea exact invers.

Revenind la lansările Polirom, vineri s-au lansat cărți la a căror lansare am contribuit și eu. Ele au fost cele ale lui Dan Perșa (Călătorie în iad și în rai și-n oraș) și Horia Corcheș (O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă). Un roman și un volum de proză scurtă și doi scriitori care au avut alături de ei oameni valoroși. Este un privilegiu să-l auzi pledând pentru o carte pe Octavian Soviany, al cărui spirit critic este bine-cunoscut, o confirmare a faptului că Dan Perșa a scris un roman de cea mai bună calitate și vă asigur că baciul Petrache are toate datele unui personaj autentic, a cărui istorie vă las să o descoperiți singuri.

Pentru O rochiță galbenă, ca o lămâie bine coaptă a pledat cu nerv Adrian Mureșan: citate atent selectate, menite să stârnească curiozitatea, chei pentru decodarea unor situații sau maniere de înțelege a unui personaj sau altul. Deși ora înaintată și lansarea au fost printre ultimele ale zilei, au fost numeroși cititorii veniți special pentru cartea lui Horia Corcheș și mă bucur de fiecare dată când las scriitorul dând autografe, nu există semn mai bun pentru mine că evenimentul (lansarea în sine) a avut efectul scontat.

Cititori cu state vechi alergând de la un stand la altul

Sâmbăta e cea mai bună zi de târg, din punctul meu de vedere. Zi liberă, cititori care vin în valuri, în funcție de ora preferată de plimbare sau de evenimentul/ evenimentele care le-au stârnit atenția. Nu există târg de carte la care să fi participat și să nu mă fi uitat minute în șir la oamenii care ies din târg, cu sacoșe pline ochi de cărți, mulți dintre ei însoțiți de copii surescitați de ceea ce au văzut la târg. E o plăcere să mă întâlnesc cu cititori cu state vechi (pe care-i revăd și la lansările de peste an) alergând (la propriu) de la un stand la altul, cu lista de evenimente în mână, încercând să nu rateze nici o întâlnire cu scriitorii preferați.

Aceeași plăcere am resimțit-o la lansarea cărții lui Matei Viș­niec, Un secol de ceață. În fața unui public foarte numeros, autografele au început să fie date încă dinainte de lansare, cu doi vorbitori în formă, autorul și invitatul său, Radu Paraschivescu.

Despre Un secol de ceață s-au scris deja câteva cronici excelente, semn că romanul, în ciuda dimensiunii generoase, și-a găsit locul pe raftul cu cărți foarte bune.

Iată ce a scris Marius Miheț despre romanul lui Matei Vișniec pentru „România literară“, nr. 51-52: „Un secol de ceață este o alegorie dialectică despre justificarea discursului intelectualilor europeni față cu incriminarea comunismului. Pe fundațiile unei bio­grafii-pretext, în această agora a istoriei veacului, romanul alunecă înăuntrul structurii sale labirintice: discursul absoarbe autoficțiunea și romanele epistolar, de idei și documentar, istoric și jurnalistic. Din puzzle-ul romanului «imperfect», cum inten­ționat îl definește Autorul, rezultă un metaroman distopic sabotat de propria poetică. Ștafeta instanțelor textului devine ea însăși hazard: protagoniștii citesc live romanul care se-scrie și își asumă statutul de coautori și personaje. Nu oricum, ci deodată cu limpezirea rațională a istoriei și cu înce­țo­șarea magică a lumii: Profetul, noul Zarathustra, e Omul-ceață, cel care, prin singurul său ucenic, Georgică Zub – omul străzilor pariziene –, anunță, prin artă, ca în toate curentele notabile, sfârșitul istoriei. Progresia contrapunctică a limpezirii-încețoșării are poezia ei apocaliptică. La fel cum reve­lațiile că orice utopie care nu te pune în pericol e falsă și că marxismul a fost aplicat dadaist se dizolvă tot în alt poem suprarealist. Ca cele din urmă romane, și acesta e o sumă a întregii opere – una mereu nuanțată și adăugită, ce poate fi citită drept autentică istorie alternativă. O spectacologie autobiografică este Un secol de ceață, parabola exasperării continue, în care Vișniec exorcizează tarele veacului prin infernul istoriei trăite cu senzația că genealogia devine una a întregii umanități. Autobiografie dantescă și proces al comunismului dincolo de istorie și contrafactual“.

N-am fost lipsită de emoții, din cele bune

Nici la lansarea Simfoniei mute a lui Nichita Danilov n-am fost lipsită de emoții, din cele bune, să ne înțelegem. Dacă la lansarea lui Horia Corcheș s-a spus că ultima proză din roman este cea mai bună, aici a fost invers, prima, cea care dă și titlul volumului, este cea mai bună. A nu se înțelege de aici că e suficient să citiți prima proză și gata! Bogdan Crețu, cel care i-a fost alături scriitorului, a remarcat multe din calitățile scriiturii acestuia, completând cele scrise de alți cronicari (da, și acest volum are parte deja de câteva cronici de cea mai bună calitate). Iată ce a scris Horațiu Tohătan în revista „Echinox“:

„Aflat într-o constantă scufundare în universal, încercând să înțeleagă «mecanismele» din spatele hazardului, Nichita Danilov, prin colecția de nuvele și povestiri publicate sub titlul Simfonia mută la începutul anului 2022, reușește să pătrundă într-o dimensiune a realismului magic ce cuprinde atât contingentul, la pri­ma vedere banal, cât și incon­știen­tul eliberat în manieră artistică. Dialogul interior propus prin fiecare povestire tinde spre o cercetare a firelor ce guvernează existența, ca apoi acesta să intre într-o dimensiune a magicului ce anun­ță de fiecare dată prezența unui trickster. (…) Adus la nivel universal, haosul, manifestat în mare parte prin fantastic ori magic, cuprinde întâi de toate vizibilul, realul, ca apoi să formeze vectori dinamici pentru a însufleți dimensiunea psihologică. Dacă, majoritar, fantasticul vine ca o formă de reorientare spre centru pentru a prinde apoi o valoare sacră, în cazul nuvelelor și al povestiri­lor Simfoniei mute, magicul este reorientat ex-centric spre realitatea familială, învestind-o cu vitalitatea conștientului“.

Comunitățile se nasc din acest întâlniri

După cum observați, mulți scriitori români, toți contemporani. Literatură de cea mai bună calitate, pentru cititori de toate vârstele. Biografii, proză scurtă sau romane, toate au ajuns la cititorii curioși să afle ce s-a mai scris în ultimii ani. Chiar dacă nu toate cărțile au fost scrise în acest timp, ele sunt oarecum născute din efortul de a păstra distanța. O distanțare nefirească și nepotrivită, comunitățile de lectură se nasc din acest întâlniri.

O să pledez întotdeauna pentru literatura română (contemporană în special), fie și pentru că pe mulți scriitori i-am citit încă de la debut. Este fantastic să te uiți în urmă și să constați că pe unul sau pe altul dintre ei i-ai citit cu uimire pentru prima dată acum mulți ani și că de atunci încoace cărțile lor s-au adunat deja în teancuri care seamănă izbitor cu niște turnuri.

Fie ca și la următoarele târguri de carte să ne întâlnim și să povestim despre una, despre alta, dar mai cu seamă despre cărțile lor, cele care așteaptă să fie scrise.

Galerie foto