Razboiul mediatic (in care oamenii de cultura, neo-conservatori sau alternativ-progresisti, au intrat de nevoie) seamana cu un razboi civil in care fiecare vine cu armele sale: unii cu argumente si cu incercarea de a distinge intre judecata de gust, valoarea estetica si vitalitatea artei contemporane (in speta, street art-ului) si altii care invoca sintagme goale de sens („cultura nationala”, „identitate romaneasca” etc.), mistifica fapte, privesc partialsi inteleg deplin fara a avea un moment de indoiala. Cu alte cuvinte, unii care incep un proces de dez-centrare, de acceptare a diferentei si de conectare la lumea culturala globala si altii care incearca sa conserve status quo-ul unei Romanii mioritice.
Scandalul nu ar fi existat daca in joc nu ar fi intrat o televiziune partizana unui tip social si cultural: Antena 3. Senatul Romaniei, care a mai derapat in critica de arta si cu alte ocazii, s-a erijat in judecator suprem lasind impresia ca poate face acest lucru. Dar Senatul si ICR-ul sint doua institutii care, legal, nu se pot intersecta niciunde. De fapt intrebarea este: cine are autoritatea de a se pronunta estetic despre expozitia de la New York? In principiu, oricine a vizitat galeria. Dar dincolo de optiunea estetica nu poate exista nici o alta optiune, morala sau politica. Introducerea unor acuze false (de antisemitism, fascism sau anti-ortodoxism), combinata cu incalcarea dreptului la viata privata sociala a unui reprezentat ICR a devenit suportul unor atacuri la limita Codului Penal. Discutia acum se poarta neglijind principii fundamentale ale democratiei: dreptul la exprimare si dreptul la viata privata sociala. Panica morala si diversiunea permanenta induse de o parte a mass media au acoperit de fapt problemele fundamentale: putem judeca arta oricum?, care sint limitele artei?, care sint limitele diplomatiei culturale? si care e justa masura intre gustul popular (sa nu uitam ca poporul roman e slab educat si are cel mai mic consum cultural din Uniunea Europeana) si parerea expertilor? Dar aceste intrebari probabil sint prea grele pentru televiziunile care au tabloidizat Romania.
In acest moment, opiniile si credintele domina cunoasterea. Ultimele trei saptamini de scandal, in care majoritatea nu a avut un statement clar, iar minoritatea nu a avut canale puternice de expresie (toate revistele culturale adunate nu fac nici jumatate din audienta Antenei 3), au aratat ca sintem la portile modernitatii, dar nu am intrat inca. Probabil procesul lung al recivilizarii, al acceptarii diferentei (de orice tip), al deschiderii catre dialog, al respectului pentru indivizi, nu pentru masele amorfe („poporul”), al predispozitiei spre intelegere, nu spre conflict incepe acum. Masa critica s-a cristalizat si va modifica, incet, dar sigur, o tara care nu mai iesea din sindromul lui „simt enorm si vaz monstruos”.
Am pregatit pentru „Suplimentul de cultura” un dosar la care am invitat doar artisti si galeristi, oameni din mediul artistic contemporan romanesc si european. Daca atacul mediatic a avut tinte politice: Traian Basescu, via Horia-Roman Patapievici, via Corina Suteu, via Cristian Neagoe, cel mai bun raspuns este sa de-tabloidizam si de-politizam aceasta discutie. Cistigul pe termen lung va fi fara indoiala al artistilor si al mediului artistic, dupa cum observa si Daniel Knorr. Daca in mintile localist-esentialiste ale oamenilor politici acest scandal a fost inceputul unei campanii electorale (ce inovatie, sa incepi o campanie prin cultura!), pentru artisti e semnul ca inca nu exista un mediu liber al artei in Romania. Dar va exista in curind.