Nu e întotdeauna plăcut să fii est-european, chiar într-o Europă oficial unită, în care toți pe lume frați suntem.
Neoficial, nu cred să existe estic care să nu fi simțit măcar o dată un suflu de superioritate occidentală la frații europeni mai din vest. Și nu te scapă de asta nici asumarea statutului de central-european, la care mai apelează ba maghiarii, ba polonezii, ba cehii, chiar și ardelenii și bănățenii câteodată. Pentru locuitorul Europei prospere și ceva mai privilegiate nu există decât Estul și Vestul, orice altceva e pedanterie cărturărească sau frustrare identitară. Cortina de Fier atârnă încă, invizibilă, între două Europe: cea a untului și cea a importurilor de unt. Și, pe de altă parte, nici esticul nu se simte cu adevărat egal cu concetățenii săi europeni din partea mai norocoasă a continentului. Cultură, civilizație, economie, tradiție democratică – toate atârnă în balanță de partea Occidentului. El s-ar mulțumi cu un pic de politețe ipocrită, lubrifiant social care împacă pe toată lumea și oferă tuturor o satisfacție de un fel sau altul.
Dar dacă percepția est-europeanului ca european de mâna (sau lumea) a doua este doar frustrantă și, cum nu schimbi opinii sau percepții de azi pe mâine, ești nevoit să te împaci cumva cu ea, tratarea lui drept un consumator de mâna a doua e o dovadă de dispreț discriminatoriu. Una e să fii văzut ca o rudă săracă și alta, să apari drept ruda nătângă, căreia îi poți goli portofelul oferindu-i mărfuri mai proaste, dar mai costisitoare.
Am cumpărat cu toții din supermarket produse pe care indicațiile sau explicațiile erau oferite în câteva limbi europene: sârbă, croată, bulgară, maghiară, română și altele asemenea. Produse bune pentru Europa de Est. Dincolo de inexistenta Cortină de Fier se găsesc, desigur, produse similare, cu ambalaje similare și cu indicații în germană, franceză, italiană… Doar conținutul nu e tocmai identic, iar diferențele de calitate par să ilustreze exact acea sugerată diferență între consumatorul occidental, mai pretențios, mai rafinat, mai demn de atenție, și esticul ceva mai din topor, pentru care mai poți reduce standardele, fiindcă oricum nu se simte.
Doar că se simte. Acum vreo patru ani la nivelul Parlamentului European s-a discutat despre dublul standard al produselor vândute în țările UE: la aceleași prețuri, produse alimentare puse la vânzare în același ambalaj și cu aceleași denumiri aveau compoziții diferite pentru unele țări. Nu e greu de ghicit pentru care țări. Discuțiile, ce au avut ca rezultat ideea înființării unor organisme de control și chiar de anchetă asupra folosirii dublului standard în comerțul paneuropean, au pornit de la reclamațiile numeroase legate de calitatea inferioară a unor mărfuri comercializate în Est cu etichete și branduri similare cu cele din Vest. Și, pe deasupra, la aceleași prețuri ori chiar mai mari.
Practica e destul de obișnuită. Nu e doar europeană și nu se limitează la alimente. Acum vreo patru ani un producător american de îmbrăcăminte, Guess, a fost amendat de Uniunea Europeană cu 40 de milioane de euro pentru practici comerciale neloiale: cei de la Guess își vindeau hainele online în Europa de Est la prețuri cu 5-10% mai mari decât în Vest și restricționau vânzările alternative, din Vest spre Est. Americanii și-au recunoscut greșeala și, ca recompensă pentru buna lor credință a posteriori, au plătit amenda pe jumătate. La alimente însă strategiile de apărare ale producătorilor devin mai rafinate: ei vorbesc despre adaptarea la gusturile specifice piețelor locale, despre studii asupra consumatorilor și diferențe culturale. De parcă ar exista o comunitate de gust a polonezilor, slovacilor, ungurilor și românilor, care preferă să plătească la fel de mult sau chiar mai mult decât un occidental pentru mai puține portocale în sucul de portocale, mai puțină carne în produsele de carne, mai puține alune în ciocolata cu alune, mai puțin pește în conservele de pește. Că așa sunt esticii, mai puțin pretențioși. Sau poate, cum zice înțelepciunea populară, nu știe est-eu-ropeanul ce e șofranul. Și, chiar dacă află, ce poate face?