Oamenii din comunitate uită repede, mai ales lucrurile bune pe care le faci pentru ei. De aceea este necesar să punctezi mediatic aceste momente, pentru ca ulterior să le reamintești că ar fi bine, de exemplu, să te voteze din nou, sau măcar să le scoți ochii dacă nu o fac.
Un oarecare municipiu a luat decizia de a achiziționa mijloace electrice de transport public. Să ducă navetiști dintr-o parte în alta a orașului, să lege comunele limitrofe de urbe și pe ele între ele de o manieră care nu mai poluează, singurul inconvenient fiind că nu se mai aude motorul autobuzului de la un kilometru, deci nu mai ai timp să te pregătești, ci trebuie să stai geană pe fereastră sau să ai încredere în orarul de funcționare anunțat de autorități. Metoda de achiziție este cea la care visează orice membru comunitar european, adică prin fonduri PNRR. Ai nevoie doar de niște oameni valoroși care să îți facă proiectul, de niște timp până când acesta va fi aprobat, plus încă niște timp până se face finanțarea propriu-zisă și intră în oraș, claxonând voios, autovehiculele electrice. Pe un pat de flori menit să acopere, în fotografiile oficiale, gropile din asfalt. Dar timpul îi face pe oameni să uite.
Despre PNRR știm că este superb, că este gras și generos, dar nimeni nu poate estima cu exactitate momentele acțiunii. Este posibil să îți expire mandatul de edil și un altul, proaspăt uns, să se trezească și cu autobuzele la ușă. De aceea este foarte important să punctezi la capitolul imagine la fiecare pas. Primarul actual a organizat mare ceremonie de apăsare a tastei „Enter“, la care a fost invitată întreaga comunitate, aranjată frumos pentru poze. Toată documentația a fost încărcată și doar o apăsare de buton separa urbea de un viitor verde. E-mailul automat prin care se confirma primirea documentelor urma să facă obiectul unei alte ceremonii. O cuvântare scurtă, aplauze, apoi părintele protopop a stropit laptopul cu multă agheasmă, pentru ca fibra optică să funcționeze cât mai bine și să fim izbăviți de cel malware.
Nu îmi dau seama dacă a fost o iluzie optică din cauza blițului sau degetul primarului chiar a produs o scânteie când a apăsat tasta viitorului verde, dar sigur aceasta a fost ultima chestie pe care laptopul a făcut-o înainte de se a închide pentru totdeauna. Asta a pus presiune pe municipalitate, fiindcă înseamnă că e-mailul de confirmare de primire nu poate fi verificat decât după ce, prin proiect PNRR, se va cumpăra un nou laptop. Sau, nefiind o valoare mare, se poate face licitație de achiziție, care durează mult mai puțin, cam 4 ani cu tot cu contestații.