„Suplimentul de cultură“ vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumul Călători și pacienți români la Karlsbad, de Radu Mârza, care va apărea în curând la Editura Polirom.
– Fragment –
Fără Karlsbad nu poți vorbi despre începuturile turismului european, despre istoria balneară, ba nici chiar despre istoria loisir-ului și a petrecerii timpului liber, căci el a reprezentat, alături de alte stațiuni balneare precum Marienbad, Franzensbad, Bad Kissingen, Bad Ems, Vichy, Aix-les-Bains sau Aachen, alături de stațiuni montane (Bad Ischl, Bad Ragaz, Davos, St. Moritz, Zermatt, Chamonix, Tátrafüred [în prezent orașul Vysoké Tatry, în Slovacia]) sau de pe riviere (Monte Carlo, Nisa, Viareggio, Abbazia [Opatija, în Croația], Ostende, Brighton), standardul de petrecere a timpului liber „la cură“ pentru tot mai diverse clase sociale, cu tot mai diverse așteptări, pretenții și bugete, începând cu împărați, regi, președinți, șefi de guvern… La 1900, acolo „bătea ora exactă“ în domeniul hotelier, al restaurantelor și cafenelelor, al celor mai noi și mai rafinate rețete culinare, al modei. Acolo se dezvăluiau cele mai recente bârfe, transmise degrabă pe primele pagini ale marilor cotidiene ale Europei.
„Cel dintâi loc de cură din lume“. Cu acest epitet era alintat Karlsbadul în publicațiile românești de pe la 1900 și din epoca interbelică. I se mai spunea „Mecca balneologilor“, „Mecca ficaților și a fierei“, „Cel mai frumos spital al Europei“.
Cum s-a ajuns la aceste epitete? Cum s-a ajuns la formidabila popularitate pe care Karlsbadul, stațiune balneară din colțul de nord-vest al Boemiei a dobândit-o de-a lungul timpului? Care au fost resorturile care i-au făcut pe mii și mii de români să călătorească în epoca feroviară o zi și jumătate, iar în perioadele anterioare cu mult mai mult timp și cu mult mai mult efort, într-acolo? La toate aceste întrebări, cartea de față va încerca să răspundă și o va face, speră autorul ei, convingător, prin vizitatorii și pacienții români care au frecventat stațiunea balneară a Karlsbadului.
Chiar dacă lucrarea noastră îi are în vedere pe călătorii și vizitatorii români ai stațiunii, exemplul lor nu este decât un capitol al unui fenomen mai larg, anume dezvoltarea turismului european, cu toate aspectele și implicațiile sale sociale, economice, culturale, comerciale, medicale. Când va fi terminat de citit această carte, cititorul va putea experimenta scoaterea adjectivului român, românesc din capitolele cărții și va constata că are în față istoria turismului european în secolul al XIX-lea, în Belle Époque, în epoca interbelică. Așa cum există un Karlsbad al românilor, există un Karlsbad al germanilor, cehilor, francezilor, italienilor, englezilor, americanilor, rușilor, polonezilor, maghiarilor, croaților, grecilor, ba chiar și al turcilor, persanilor, brazilienilor. În egală măsură, așa cum se poate înlocui adjectivul românesc se poate înlocui și numele Karlsbadului cu alte nume cu rezonanță din epocă și ar rezulta o cercetare asemănătoare.
În spațiul românesc, acele instrumente, instituții și indicii care fac diferența între călătorie și turism apar câteva decenii mai târziu. Dar acum este momentul, așa cum spunea plastic Mircea Anghelescu, al dezvoltării „dorinței de a ieși din bârlog, de a călători, de a cunoaște lumea“. „Moda călătoriei îi câștigase și pe români“, scria în anul 1844 ziarul „Propășirea“.
Istoricul literar sus-citat observa că există o legătură directă între progresul general al societății românești în urma marilor evenimente ale secolului al XIX-lea (mai ales proclamarea Independenței, la care eu aș adăuga revoluțiile pașoptiste, domnia lui Alexandru Ioan Cuza și aducerea prințului Carol pe tronul Principatelor) și sporirea numărului călătoriilor românilor în străinătate. Dacă călătoriile prin țară, în căutare de locuri și peisaje (sate, mănăstiri, cetăți, peisaje naturale), care să definească specificul național, îl ajută pe călător să-și clarifice chestiunile care țin de identitatea sa proprie și de identitatea culturală și istorică a țării sale, călătoriile în străinătate, arată același Mircea Anghelescu, îl conduc pe călătorul român înspre multiple descoperiri în ceea ce privește nivelul de dezvoltare al societății apusene, înțelegând aici toate aspectele și segmentele societății, de la funcționarea administrației de stat și până la confortul din trenuri. Același autor vorbea undeva despre un „complex Dinicu Golescu“, de care suferă mulți călători români care, asemeni lui Dinicu Golescu, odată ajunși în țările Apusului, traversează un amplu proces de conștiință. Ducând mai departe ideile dezvoltate de Mircea Anghelescu, se poate spune că modernizarea Transilvaniei, Banatului, Bucovinei, Principatelor Române, Basarabiei, prin instrumentele ei specifice, permite călătoritul mai multor români în străinătate și, în același timp, călătoritul în străinătate trimite înapoi importante impulsuri culturale în direcția acestei modernizări.
CARTEA
În publicațiile românești de pe la 1900 și dintre cele două războaie mondiale, Karlsbadul era numit „cel dintâi loc de cură din lume“. I se mai spunea și „Mecca balneologilor“, „Mecca ficaților și a fierei“ sau „cel mai frumos spital al Europei“. Cum a ajuns stațiunea „de băi“ din nordul Boemiei să fie supranumită astfel? Și cum a dobândit extraordinara popularitate de care s-a bucurat în perioada Belle Époque și în anii interbelici? Cum se face că pe atunci Karlsbadul reprezenta standardul de excelență în materie de petrecere a timpului liber, în domeniul hotelier, al restaurantelor și cafenelelor, al rețetelor culinare, al modei? Și ce resorturi i-au împins în acele vremuri pe mii și mii de români să călătorească an de an într-acolo? Cartea profesorului Radu Mârza aduce răspunsuri la toate aceste întrebări prin cercetarea unui bogat material documentar, punând pe primul plan mărturiile vizitatorilor și pacienților români care au frecventat Karlsbadul, dar și ale medicilor români care au practicat în faimoasa stațiune balneară.